„Poziţia copilului” şi cota de denigrare a României în Franţa

„Luminiţa Gheorghiu, această Catherine Deneuve a României” a jubilat aseară Louis Héliot, consilier cultural al Centrului Wallonie-Bruxelles, în discursul său dinaintea proiecţiei în avanpremieră la Paris a filmului „Poziţia copilului.” Încă o creaţie de excepţie erijată, fără voie, în ambasador de aur al României, în contextul celei mai joase cote pe care ţara noastră a avut-o vreodată în Franţa.

Fimul lui Călin Netzer, produs de Ada Solomon, va ajunge în cinematografele Franţei abia în ianuarie 2014, dar a deschis cu ropot de aplauze a 22 –a ediţie a festivalului „Quinzaine du cinéma francophone” care în acest an are drept invitat de onoare  filmul românesc . Cu noua sa generaţie de cineaşti multipremiată, s-a observat pe bună dreptate că filmul românesc e înrudit îndeaproape cu filonul belgian al Fraţilor Dardenne: subiecte de societate crude, o privire necosmetizată, naturalistă şi o sondare adîncă, adică umană, a personajelor.

Un fapt divers, banal şi tragic: un tînăr accidentează mortal, cu maşina, un copil, şi familia vrea să-l scape de puşcărie. Prin ce miraculoasă prefacere acest nucleu fără vibraţie ajunge o poveste zguduitoare despre vampirii psihologici, cei care anemiază alte suflete, cu iubirea lor care face rău? Premiile recente, Ursul de aur la Berlin, Bayard d’or la Namur şi faptul că filmul figurează pe lista strînsă a filmelor străine cu potenţial de Oscar înseamnă că geniul creator al unui tînăr cineast român a „funcţionat” iarăşi şi a convins din nou, repede, fără drept de apel (de acelaşi calibru aş spune, şi chiar acelaşi univers tematic cu À perdre la raison de Joachim Lafosse, film belgian  proiectat  şi premiat la Cannes în 2012 ; de aceeaşi cruzime tandră în a radiografia individul în societate ca şi L’Enfant de Jean-Pierre et Luc Dardenne, Palme d’or la Cannes în 2005).

A-ţi acoperi urechile la replici din film şi a striga „denigrare naţională” e de o stupiditate şi de un ridicol stupefiante. I-aş invita pe politicienii români pudibonzi să vină să trăiască cîteva luni, mai ales acum, în această perioadă, în Franţa: de abia aştept să-i văd cum îşi astupă urechile, îşi acoperă ochii auzind şi văzînd zilnic cum se vorbeşte despre romi şi despre România în ziare, la televizor, pe Facebook, pe stradă, la bulajerie, în metrou, la coafor, în supermarchet.

Şi mă bucur că n-a fost niciun politician român aseară, în sala arhiplină a Centrului  Wallonie Bruxelles să audă cum „Luminiţa Gheorghiu e o Catherine Deneuve a României”,  iar filmul „sublim”.

Nu ne-am acoperit urechile, nu ne-am ferit privirea: România triumfă, fără niciun merit, prin Călin Netzer şi filmul său. Şi triumfam şi noi, care n-avem niciun merit, nici că suntem, nici că nu suntem români, francezi sau belgieni...