După o conferinţă de presă în care era evident că alegerea lui Inarritu a fost şi o nouă modalitate, nu prea subtilă de a-i da peste nas lui Trump şi zidului Mexicului, mi-a plăcut însă că preşedintele hotărâtorilor de Palmares nu vrea să judece ca la tribunal şi e nerăbdător să guste din salata de fructe cinematografice care i s-a pregătit, lucru repetat şi pe scena splendidei săli Lumiere, unde a vorbit, nesfârşit, în spaniolă, spre disperarea sălii şi mai ales a lui Bill Murray, care a făcut nişte strâmbături exasperate, deşi se spune că are o faţă de pocherist, deci să nu te prinzi cînd merge la cacealma.

Ceremonia a fost transmisă în 600 de cinematografe din Franţa, deocamdată, unde plătitori vedeau, ca şi noi, după Dead Don’t Die al lui Jim Jarmusch, o parodie sinistră în ambele sensuri, cu ceva momente de umor negru sângeriu! Discursul şi comentariile, inclusiv la bâlbele inevitabile de coordonare între scenă şi ecran, din deschidere ale lui Edouard Baer au salvat romantismul şi politica, declarate de Fremaux ca definitorii pentru ediţia a 72-a! Tot el a fost suficient de ironic că n-a existat traducere pentru lunga introducere şi momentul cel mai înduioşător a fost tot al celei care onorează afişul, recent dispăruta Agnes Varda, căreia o domnişoară blondă, Angele, coborâtă parcă din Urzeala tronurilor, i-a cântat la pian un pic şi cu voce melodia Sans toi/Fără tine, compusă de genialul Michel Legrand (alt plecat de curând), din Cleo de la 5 la 7. Mă întreba Ioan Big într-un interviu de ce oare e Elle Fanning printre juraţi, nu numai că au vrut şi părerea tinerilor (şi a şi jucat la Alejandro, în Babel) şi ea e ceea ce se cheamă pompos acum un influencer, dar şi pentru că era singura apariţie hollywoodiană (nici ciocolatia Maimouna nu era de lepădat) pe cele 24 de trepte cu covor roşu şi zeci de fotografi cu papion acreditaţi, în rest mult comentatele prezenţe feminine păreau că sunt la un concurs cine se îmbracă mai de prost gust!

Pledoaria anti-Netflix era: lăsaţi pizza şi comoda canapea de acasă şi haideţi la cinema (deşi personal nu văd de ce una s-ar exclude pe cealaltă, dacă se poate însă fără pizza şi popcorn)!

Gongul de începere (ca la teatru, ca să se alunge duhurile rele!) l-au dat iar, cu gândul la oscarizatul mexican, doi dintre protagoniştii săi, Javier Bardem, fireşte tot pe graiul lui Cervantes şi Charlotte Gainsbourg, care, după ţinuta purtată, părea că s-a întors în timp la filmările pentru o altă sămânţă de scandal, Nymphomaniac!

PS: Cel mai important critic de la Hollywood Reporter, Todd McCarthy, recomandă printre peliculele ce nu trebuie ratate, cu niciun chip, pe a lui Tarantino, Malick, Bellocchio şi a lui Corneliu Porumboiu! Asta da veste bună!