Gabriel Constantin, primul actor român distribuit într-un film de la Bollywood: „E ceva mai mult haos la filmări, dar cumva aşa funţionează ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Constantin (43 de ani) este primul actor român care a fost distribuit într-o producţie bollydoodiană, acesta fiind al doilea rol notabil după cel din serialul „Geniul: Picasso“, de la National Geographic.

După Iulia Vântur, iată că şi un prim actor român va apărea într-un film de la Bollywood. Gabriel Constantin a primit un rol important în „Time to dance“, regizat de Stanley D’Costa. Filmările se desfăşoară în această perioadă la Londra, acolo unde actorul român s-a stabilit în urmă cu mai mulţi ani. 

Constantin a vorbit despre noul său proiect pentru Libertatea, povestind că îl interpretează pe Pablo, un proprietar spaniol al unei cafenele-club de dans, unde chelnerii sunt dansatori mai înainte de toate şi unde se organizează campionate de dans sportiv sau dans de societate.

Actorul a precizat că, spre deosebire de producţiile la care a lucrat până acum, este ceva mai mult haos pe platoul de filmare: „Dar cumva aşa funcţionează ei, uneori scenariul rescriindu-se la cameră, în timp ce costumele se cos efectiv pe actori în ziua filmării“.

Actorul din România, într-un costum tradiţional indian FOTO Arhivă personală Gabriel Constantin

image

Gabriel Constantin s-a născut la Ploieşti, în ianuarie 1975 şi încă din copilărie s-a antrenat pentru a deveni dansator profesionist de dansuri de societate şi latino-americane, câştigând numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Pasionat de actorie, în copilărie a avut o apariţie în „Dreptate în lanţuri“, filmul lui Dan Piţa. În 2008 a fost distribuit de Nae Caranfil în spotul de promovare „Drive Another Day“ pentru TIFF, în care l-a portretizat pe James Bond. Constantin a absolvit cursurile Royal Academy of Dramatic Art şi Arts Ed London.

Gabriel Constatin a fost nominalizat la Amsterdam Film Festival la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal pentru filmul „Infirmus“ şi a mai apărut în „7 Days in Entebbe“, regizat de José Padilha. Totuşi, notorietatea în România a avut-o după apariţia din serialul „Geniul: Picasso“, de la National Geographic, unde l-a avut coleg de platou pe Antonio Banderas.

Actorul a apărut şi în filmul lui Nae Caranfil „Closer to the Moon“, dar şi în scurtmetrajul „Forma inimii în praf“, al lui Gheorghe Preda, însă mereu a declarat că şi-ar dori să lucreze mai mult cu regizorii români. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite