„Din culisele cinematografiei“. De ce n-a fost Meşterul Manole pe placul cenzurii: „Nu e mistic, e mitic. Tot un drac!“

„Din culisele cinematografiei“. De ce n-a fost Meşterul Manole pe placul cenzurii: „Nu e mistic, e mitic. Tot un drac!“

Alexa Visarion la filmări

După ce i s-a refuzat includerea în planul tematic a filmului „Ziditorul“, inspirat din balada Meşterului Manole, în anul 1978, regizorul Alexa Visarion a reuşit să intre în producţie în anul 1990, dar filmările au fost oprite şi abandonate, după ce toată cheresteaua adusă pentru construcţia decorului este furată. În cele din urmă, cineastul a regândit povestea şi a reuşit să finalizeze filmul „Ana“, pelicula având premiera la 12 decembrie 2014.

„Mitul creaţiei”, ipostaziat în Meşterul Manole, l-a „bântuit“ în permanenţă pe regizorul Alexa Visarion, care şi-a dorit neapărat să realizeze şi un film cu acest subiect, după ce în 1972 montase piesa lui Lucian Blaga pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Beneficiind şi de sprijinul lui Ion Bucheru, directorul Casei de Filme Nr. 1 în perioada 1974-1981, Alexa Visarion a scris „Ziditorul”, prima versiune cinematografică a baladei Meşterului Manole, scenariu respins fără drept de apel de Comisia Ideologică a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

„După ce am făcut «Înainte de tăcere», am fost întrebat de directorul de atunci al casei de filme, lon Bucheru, ce aş vrea să lucrez în continuare. I-am răspuns că aş încerca un film după mitul Meşterului Manole. Deci, scenariul şi decupajul pentru Ziditorul au fost predate în 1978 la Casa de Filme nr. 1. Multă lume a apreciat că în demersul filmului e o posibilă cale de împlinire a spiritualităţii româneşti, dar nimeni nu îndrăznea să trimită scenariul «mai sus». Vedeţi, era vorba de construirea unei biserici. Ba chiar un coleg a scris pe decupaj: «Nu uita, e vorba de o biserică». Bineînţeles ca n-am acceptat nicio modificare, sperând că am să-l fac, altădată”, a povestit Alexa Visarion. De altfel, înscrisuri pe marginea acestui subiect există şi în cadrul dosarului de urmărire informativă deschis pe numele cineastului Sergiu Nicolaescu la 8 februarie 1978, cu numele conspirativ de „Ştefan Nicolau“, aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. La vremea respectivă, regizorul era secretarul Biroului Organizaţiei de Bază a Partidului Comunist Român din cadrul Asociaţiei Cineaştilor, for care avea un cuvânt greu de spus în procesul de aprobare a scenariilor. „Cum putem vorbi noi de lăcaşuri acuma, când ştii bine că conducerea unui judeţ este acuzată de construirea unor lucruri de genul acesta“, îi spunea Nicolaescu lui Bucheru într-o convorbire telefonică din 25 noiembrie 1978. Acelaşi Sergiu Nicolaescu găsea şi o rezolvare, pentru ca Alexa Visarion să poată lucra în continuare: „Talentul regizorului să fie dirijat spre filme cu caracter social“. Grid Modorcea, redactor la Casa de Filme nr. 3 între 1974 şi 1983, îşi aminteşte la rândul său: „În epocă, miticul era confundat cu misticul. Aşa mi-a spus şi Mircea Veroiu când i-am dat un scenariu de-al meu inspirat de balada Meşterul Manole. Ţin minte şi acum ce emoţii aveam când îl aşteptam pe Mircea să iese de la discuţia cu Ion Traian Ştefănescu, să-mi spună ce decizie a primit. Normal, NU, fiindcă sus, la tovarăşii, nu se suportă nimic din ce e mistic. Dar nu e mistic, e mitic. Tot un drac, zic ei. Acest scenariu i l-am dat şi lui Alexa Visarion. Nu ştiu ce-a mai făcut cu el, dacă îl mai are sau a încercat să facă un film“.

„Cu acest film încerc să pun în discuţie un testament al artistului“

După mai mulţi ani de tentative repetate şi eşuate, filmul „Ziditorul“ a intrat în producţie în anul 1990, după căderea comunismului. „Acum e momentul să se facă filme de suflet şi încerc, cu multă frică, atât datorită dificultaţii translării cinematografice a mitului, dar şi din pricina provizoratului industriei noastre de film, să găsesc un drum spre acest vis al meu. Menţionez că nu e vorba de o ecranizare a baladei, nici a unei piese de teatru. E o versiune ce încearcă să capteze tema creaţiei prin jertfa de sânge neliniştile, obsesiile, patima ce vieţuiesc în mine. Din cele 265 de variante ale baladei existente în România, cât şi din sursele existente în străinătate, am extras un drum nesigur atât pentru eroii filmului cât şi pentru noi, cei care încercăm să-i împlinim nesiguranţa. Nesiguranţa este acea forţă ce ne obligă să încercăm. Eu nu ştiu despre Meşterul Manole decât că reprezintă şansa definirii unui concept de creaţie. Bineînţeles că necunoaşterea are multe căi cunoscute şi că valenţele tragice care-I mistuie pe erou trebuiesc împlinite sau mai bine zis deschise în viitorul film. Cu acest film încerc să pun în discuţie un testament al artistului privind utilitatea mistuirii fiinţei lui în creaţie“, povestea, la vremea respectivă, cineastul. Filmările au fost însă oprite şi abandonate, după ce toată cheresteaua adusă pentru construcţia decorului a fost furată. În 2005, Alexa Visarion a scris o nouă variantă a scenariului, publicată doi ani mai târziu în cartea „De la Ziditorul la Zidirea“. O altă versiune a poveştii, „Ana“, a câştigat în anul 2008 concursul de scenarii organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei, dar suma alocată este departe de-a fi suficientă pentru realizarea filmului. Lui Alexa Visarion i-au trebuit încă cinci ani ca să adune banii pentru finanţarea proiectului. Filmările s-au realizat în decursul anului 2013, iar premiera a avut loc la 12 decembrie 2014.

Elena Ceauşescu despre regizorul Gheorghe Naghi: „Să-i spunem Manole, că tot suntem în Argeş“

Chiar dacă autorităţile dinainte de 1989 nu au aprobat intrarea în producţie a unui film dedicat Meşterului Manole şi legendei sale, există în schimb indicii că Elena Ceauşescu, cea care aproba planurile anuale de producţie ale cinematografiei, aprecia balada populară. Regizorul Gheorghe Naghi, povestea, în contextul interzicerii filmului său, „Doi bărbaţi pentru o moarte“, de către Cabinetul 2. „Pe scurt, acţiunea se desfăşoară în timpul războiului, iar întâmplarea chiar s-a petrecut, fiind culeasă de András Sütö şi transformată într-o nuvelă şi apoi în scenariu. E povestea tragică a unui triunghi amoros, în care doi bărbaţi, românul Costan şi un secuiul Demeter, iubesc aceeaşi femeie, pe românca Marişca. Demeter chiar îi creşte copilul lui Costan, iar cei doi sunt rivali de moarte, dar din gelozie, nu din cauza etniei. Deşi în timpul ocupaţiei germane are şansa să scape cu viaţă denunţându-l pe Costan, Demeter refuză, iar la final cei doi mor împreună, împuşcaţi de nemţi. Filmul a avut premiera pe 9 martie 1970, cu laude extraordinare. A doua zi, a treia zi, a mai rulat, tot la «Scala. În orice caz, nu foarte mult. După aceea, s-a întâmplat ca soţii Ceauşescu să vadă şi ei filmul. Aveau o vilă de protocol în Argeş, pe drumul de la Piteşti la Câmpulung. Şeful de partid din zonă, Nicolae îi zicea, era rudă îndepărtată cu Ceauşeasca. Beţivan mare! Lui îi plăcuse mult filmul, nu ştiu exact dacă el le sugerase Ceauşeştilor să-l vadă sau dacă au cerut ei. În orice caz, Nicolae ăsta era entuziasmat, ne chemase şi pe noi, cei din echipă, la Piteşti. «Să vedem, poate te primeşte să te felicite, după ce vede filmul. În orice caz, voi staţi la restaurant, cât mă duc eu la vilă ca să văd ce şi cum», mi-a zis. Spre seară, a venit şi a început să reproducă cuvânt cu cuvânt dialogul pe care-l avusese cu ea. „Pungaşa, ştia genericul pe de rost, dar a început să mă întrebe cine a făcut filmul. Unul, Naghi, dar care-i de fapt moldovean, i-am zis. «Da? Şi scenariul cine l-a făcut?» Păi, unul András Sütö. «Da? Şi ăsta-i tot moldovean? Că altcineva nu putea să scrie! Uite care-i treaba, nu ne interesează pe noi prieteniile astea între secui şi români. Gata, nu mai rulează! Şi zi-i regizorului, dacă tot e român, că mai bine şi-ar schimba numele. Uite, să-i spunem Manole, că tot suntem în Argeş!» Tovarăşa, dar s-au cheltuit bani…«Atunci să-l vândă dracului prin străinătate!». Asta a fost!“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: