„Din culisele cinematografiei“. Cum a distribuit regizorul Iulian Mihu un om al străzii în filmul „Felix şi Otilia“

„Din culisele cinematografiei“. Cum a distribuit regizorul Iulian Mihu un om al străzii în filmul „Felix şi Otilia“

Hermann Chrodower (centru) a avut o prestaţie extrem de veridică în filmul lui Iulian Mihu

Adept al utilizării actorilor neprofesionişti în peliculele sale, cineastul a riscat pe mâna a doi bătrâni pe care i-a găsit întâmplător, Hermann Chrodower şi Arpad Kemeny, cărora le-a oferit partiturile lui Moş Costache şi Simion Tulea. Scenograful Radu Boruzescu a intrat în rolul lui Felix Sima, balerina Leni Dacian a fost Aurica Tulea, în timp ce un alt neprofesionist, regizorul Sergiu Nicolaescu, l-a interpretat pe Leonida Pascalopol.

Regizorul Iulian Mihu (1926 - 1999) şi-a dorit încă de la începutul anilor ‘60 ai secolului trecut să ecranizeze romanul balzacian „Enigma Otiliei“, publicat de George Călinescu (1899 - 1965) în anul 1938.

Puţini ştiu astăzi că Mihu şi Călinescu au discutat chiar despre intenţiile cinestului, iar academicianul s-a arătat extrem de interesat de acest proiect. „Am avut în vremea aceea lungi şi fructuoase discuţii cu George Călinescu, care, după cum se ştie, avea o adevărată pasiune pentru cinematograf. Pe scenariul meu regizoral păstrez însemnările şi observaţiile domniei-sale, un manuscris preţios pentru cinematografie“, povestea regizorul într-un interviu acordat publicaţiei „Contemporanul“ în anul 1972. O versiune a scenariului, intitulată „Interzis minorilor“, a fost anunţată în planul tematic al anului 1968, iar cineastul anunţa chiar începerea filmărilor în decursul anului următor. Totuşi, primul tur de manivelă s-a dat abia la 1 iulie 1971, Iulian Mihu având reale dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea protagoniştilor.

600 de fete au dat probe pentru personajul Otilia

„O Otilie pentru Felix“, nota revista „Cinema“ în numărul din august 1971, anunţând că cele patru finaliste, pretendente la rolul Otiliei erau Elena Albu – studentă la IATC, Doina Ionescu – absolventă a şcolii de muzică, Roxana Miţurcă – elevă, respectiv Julieta Szönyi – studentă la IATC, ultima fiind selectată în cele din urmă. „Întâlnirea mea cu Iulian Mihu a fost una plină de haz. Pregăteam un examen la clasă, un rol frumos, Salomeea lui Oscar Wilde. Mă schimbam şi tot observam din când în când cum cineva tot deschidea uşa, băga puţin capul, după care o închidea. Şi tot aşa. Mă enerva cumplit aşa că i-am zis nişte vorbe nu tocmai frumoase. După ce mi-am făcut rolul, care a ieşit foarte bine, am ieşit pe culoar şi am strigat: Cine era nesimţitul care tot deschidea şi închidea uşa?! Şi atunci l-am văzut pe Iulian Mihu, care era mereu pus pe şotii. Şi zice: «Eu eram. Ştii, eu fac un film despre Felix şi Otilia». Da, ştiu, i-am spus, au dat toate colegele mele probă, nu mă interesează. Ce rost mai are, dacă se ştie cine joacă?! «Nu, încă n-am ales-o pe Otilia. Dacă vrei să vii să dai şi tu o probă» Nu, mulţumesc. Ştiu că au dat peste 600 de fete probă. Până la urmă, la insistenţele lui, am stabilit să mă duc la Buftea. Acolo, tot aşa, era plin de fete, nici n-aveau costume pentru toate. Intrau repede câte zece, lăsau costumele, pe care le îmbrăcau alte zece şi tot aşa. Văzând că e atâta lume, am făcut o mică şmecherie. Mai era un pic până să dau şi eu probele şi tocmai trecea un cascador călare, aşa că l-am oprit şi l-am întrebat: Îmi dai şi mie calul?. «Păi, ştii să călăreşti?». Da, am răspuns. De fapt, nu era atât şmecherie, cât teamă de cât de multă lume se afla acolo. M-am urcat pe cal şi dusă am fost în pădure. Mihu şi ceilalţi aşteptau să vin şi, când am ajuns, mi-am făcut intrarea călare şi am trecut direct la probe. După aceea, a venit unul dintre operatori şi mi-a spus: «Aţi dat nişte probe foarte bune, o să vă chemăm şi mâine pentru o probă cu text, cu partener, mai complexă». De fapt, în prima zi nu aveai de făcut mare lucru, stăteai în faţa aparatului şi atât. Asta a fost o şansă a mea, că am văzut cum se petrece. Chiar dacă nu mi s-a cerut nimic, n-am lăsat pelicula goală, ci pur şi simplu mi-am trecut prin minte tot felul de stări, ceea ce a observat şi echipa“, şi-a reamintit actriţa Julieta Szönyi.

Un buzunar încăpător pentru Moş Costache

În ceea ce-l priveşte pe Felix, Iulian Mihu l-a preferat pe scenograful Radu Boruzescu în dauna unor actori consacraţi. „A insistat să dau şi eu probe, deşi erau în cărţi şi Dan Nuţu sau alţii. Era foarte comic la audiţii, treceau prin cadru 30 de Otilii, după care mai apărea şi câte un Felix. Ţin minte că pentru primul cadru trebuia să cobori o scară, camera fiind jos. Operatorul spunea: «Felix nr. 20, haide, vino!». Spre deosebire de actorii consacraţi eu n-aveam niciun raport cu obiectivul, nu ştiam exact viteza cu care trebuia să mă mişc, probabil că aceste stângăcii i-au plăcut lui Mihu“, şi-a reamintit Radu Boruzescu. Distribuţia a fost completată cu nume consacrate precum Clody Bertola (Aglae Tulea), Gheorghe Dinică (Stănică Raţiu), Ovidiu Schumacher (Titi Tulea), Gina Patrichi (Olimpia Tulea), Eliza Petrăchescu (Marina),Violeta Andrei (Georgeta), Aristide Teică (Vasiliad) sau Jean Lorin Florescu (Toader Raţiu), însă au existat şi alţi neprofesionişti, precum balerina Elena Dacian (Aurica Tulea) sau regizorul Sergiu Nicolaescu (Leonida Pascalopol). Acesta din urmă a realizat un personaj complet diferit de cel din roman, care era  „voluminos, cărnos la faţă, rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii“. „Eu i-am spus clar lui Iulian Mihu: Refuz să joc un Pascalopol precum cel din carte, dar, dacă vrei,  putem face un adevărat aristocrat al vremii. Te duc eu într-un loc. Şi l-am dus la Peleş. Eu tocmai terminasem «Mihai Viteazul». Primea destul de uşor ideile care-i conveneau, pe care le personaliza imediat. Tot aşa, i-am pus şi condiţia să mă lase să mor în final, să mor ca un nobil. Finalul acela a fost ideea mea“, povestea Sergiu Nicolaescu.

Însă marea găselniţă a lui Iulian Mihu a reprezentat-o găsirea bătrânilor care să-i interpreteze pe Moş Costache şi Simion Tulea. „Cu bătrânii a fost ceva extraordinar, acolo s-a văzut într-adevăr mâna lui Mihu. Pe Costache l-au găsit în felul următor: stătea împreună cu Radu într-o dimineaţă devreme şi aranjau casa Giurgiuvenilor. Radu Boruzescu, fiind un perfecţionist, un mare artist, era atent până ca şi ultimul fir de pânză de păianjen să arate impecabil, iar Iulian Mihu se ţinea după el şi-l aproba. Deodată, ca la o comandă regizorală, una din uşi s-a deschis încet, scârţâind cu tot suspansul de rigoare. Şi a apărut Moş Costache (n.r. - Hermann Chrodower) care s-a uitat un pic speriat şi s-a retras repede. Mihu s-a dus imediat după el. Acest bătrân era cerşetor, un om al străzii, casa respectivă fiind programată pentru demolare. Mirosea foarte urât din cap până-n picioare. Iar Mihu a avut curajul să-l ia în film. Bine, e adevărat că dublajul vocii a fost făcut de Marinuş Moraru, care a realizat o operă de geniu. Bătrânul Costache vorbea foarte prost româneşte, avea o identitate incertă. Iar când a luat primii bani de pe contract a rugat-o pe Miruna Boruzescu, creatoarea costumelor, să-i facă un fel de buzunar secret, dar încăpător, ca să poată avea banii în permanenţă asupra lui. Şi pe celălalt bătrân (n.r. - Arpad Kemeny) l-au găsit tot într-o casă veche, la o prospecţie.  După probe însă s-a dovedit a fi tot atât de bun ca şi Costache“, şi-a amintit Julieta Szönyi.

Hermann Chrodower, dublat de cascadorul Adrian Ştefănescu

Cascadorul Adrian Ştefănescu, colaborator constant al lui Sergiu Nicolaescu, a fost chemat de urgenţă pe platourile de filmare după ce interpretul lui Moş Costache, Hermann Chrodower, s-a îmbolnăvit brusc.

„Mi-am dorit şi eu enorm să am parte de roluri pozitive. Mi s-a împlinit dorinţa de foarte puţine ori. Spre apusul carierei mele de cascador, Iulian Mihu m-a distribuit în filmul «Comoara». Era vorba acolo despre nişte patrioţi ardeleni din Evul Mediu, care căutau o comoară ascunsă de Decebal într-o peşteră, urmând ca bogăţiile să fie folosite pentru a realiza visul unirii. Scenariul era asemănător cu cel din «Nemuritorii» lui Sergiu Nicolaescu, în care aveam iarăşi un rolişor pozitiv, eu fiind oşteanul Grigore. Revenind la «Comoara», trebuie spus faptul că cinematografia era într-un oarecare regres în anul 1982. Bugetele erau mult mai mici, se făcea economie la peliculă. Domnul Mihu mă ştia de la «Felix şi Otilia». A fost distribuit atunci Hermann Chrodower în rolul lui Moş Costache, el nefiind actor de meserie. Moş Costache avea de făcut la un moment dat o căzătură de pe o scară, pe care am făcut-o eu. După câteva zile mă trezesc cu un telefon: «Adriane, vino repede până la noi. S-a îmbolnăvit moşul şi mai avem de filmat nişte secvenţe de exterior cu el. Trebuie să ne ajuţi». Şi l-am dublat din nou pe moş Costache! Nu mai spun ce-au muncit ăia la mine, ca să mă facă să semăn cât de cât cu Chrodower. Bineînţeles că lui Mihu i-a rămas în cap treaba asta, aşa că m-a distribuit pe mine în rolul lui Bâlea, în «Comoara». Eu eram chitit să dau lovitura. Acum ori niciodată! Numai că, pe la jumatea filmărilor, am început să am nedumeriri. Dădeam o dată cu parul, cădeau vreo zece! Pe o masa vedeai pachetul de Kent, cutia de Nescafé, iar comoara era lustruită cu Tix! Ce se întâmplase? Lui Mihu îi venise deodată ideea să transforme filmul într-o parodie. Aşa că a doua jumate s-a filmat la mişto. Dacă rămânea filmul comedie, rupea în două Hollywood-ul. Dar la montaj au zis: «Hai să-l facem iar serios!.  Şi-a ieşit o mare varză“, a povestit longevivul cascador.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: