Cinema-recomandări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sherlock Holmes
Sherlock Holmes

Criticul de film Cristi Mărculescu vă recomandă...

Sherlock Holmes

Titlu original: Sherlock Holmes

Nu vă aşteptaţi la un film clasic, elegant sau foarte misterios! Actualul „Sherlock Holmes", „blockbuster"-izat, modernizat, bătăuş, cu probleme de igienă şi comportament libertin, nu are în comun cu faimosul detectiv creat de Sir Arthur Conan Doyle, decât epoca (victoriană), inteligenţa (ascuţită) şi subalternul Watson. Scenariul este bazat pe personajele lui Conan Doyle, nu pe vreuna dintre investigaţiile scrise de acesta. Condamnat la moarte şi executat pentru comiterea unor crime ritualice, lordul Blackwood (Mark Strong) jură răzbunare.

Şi, chiar se întoarce de dincolo de mormânt, pentru ca împreună cu o organizaţie secretă ocultă, pe care o conduce, să preia controlul Londrei, al Angliei şi al întregului imperiu. Responsabil de capturarea lui Blackwood, detectivul Holmes (jucat în cheie comică de Downey Jr.) se vede nevoit să reia vânătoarea împreună cu ironicul Watson (Law).

Mare parte din umor rezultă din contrele verbale şi reproşurile colocviale ale duo-ului fantastic, iar dozele de umor nu fac decât să submineze un complot central ocult, destul de transparent, pe care nici măcar Ritchie nu îl poate face plauzibil. Dar miza este în altă parte (divertisment cu personaje costumate victorian) şi reconstrucţia de epocă (inclusiv detalii steam-punk) este plăcută ochiului, este fantezistă şi totuşi veridică.

Guy Ritchie îsi utilizează la maximum talentele kinetice (secvenţele de luptă, fie box, fie corp la corp, sunt admirabile) şi umorul (nu tot timpul fin) beneficiază de ajutorul unei echipe capabile să refacă aspectul şi ambianţa Londrei victoriene şi semnează un film de public lipsit de pretenţii (dar şi de suspans), dezinhibat (dar nu chiar sexi) şi distrativ.

Regia & Distribuţie: Guy Ritchie & Robert Downey Jr., Jude Law, Rachel McAdams, Marc Strong, William Houston, Brendan McCoy

Activitate paranormală

Titlu original: Paranormal Activity

Oren a atras nenumăraţi fani cu ultima producţie cinematografică „Activitate paranormală". Pe o durată de 99 de minute, protagoniştii Katie şi Micah au parte de o serie de întâmplări, care mai de care mai neobişnuite. Se pare că multe dintre ele sunt alimentate de ideea, că ea este atrasă de fenomenele paranormale. De fapt, Katie crede că spiritele o urmăresc încă din copilărie.

Lucrurile se complică şi mai mult, odată cu mutarea celor doi îndrăgostiţi într-o casă din San Diego, California. Micah, un tip cu picioarele pe pământ, respinge temerile iubitei lui, până când simte şi el o prezenţă demonică în apropierea lor. Prin urmare, în speranţa că vor reuşi să descopere misterul, Micah împânzeşte locuinţa cu camere de filmat. Însă nu este cea mai bună soluţie, iar demonul le demonstrează asta pe deplin.

Regie: Oren Peli; Distribuţie: Katie Featherston, Micah Sloat, Mark Fredrichs, Ashley Palmer, Michael Bayouth, Tim Piper, Amber Armstrong

Poveste fatală

Titlu original: Tell-Tale

Varianta modernă a nuvelei scrisă de Edgar Allen Poe spune povestea unui om obişnuit, care trebuie să facă faţă unor situaţii-limită. Personajul principal este Terry Bernard, care, părăsit de soţie, trebuie să o crească singur pe fiica lor Angela. Fata suferă de o maladie care-i pune în pericol existenţa; tendoanele sale pot fi calcifiate şi astfel, ea poate rămâne imobilizată.

Tânăra de numai 10 ani, nu este singura aflată în suferinţă, ci însuşi tatăl său are nevoie de îngrijiri, după ce a fost supus unui transplant de cord. Într-o zi, inima sa începe să bată cu putere, iar Terry se hotărăşte să meargă la un control. Bătăile inimii se intensifică la trecerea unui stagiar pe lângă el, care voia să salveze un adolescent accidentat. Dar este şi el lovit de o maşină; momentul impactului coincide cu revenirea inimii lui Terry la ritm normal.

Regie: Michael Cuesta; Distribuţie: Josh Lucas, Brian Cox, Lena Leadey, Beatrice Miller, Dallas Roberts, Scott Winters, Cassandre Fiering, Paul Locke

Ninja Assassin

Titlu original: Ninja Assassin

Începând cu 15 ianuarie, în lista de pelicule programate de cinematografele româneşti, apare şi filmul de acţiune al lui James McTeigue „Ninja Assassin". În prim-plan este Raizo, un copil cules de pe stradă şi crescut în spiritul luptătorilor ninja. Deşi clanul Ozunu, o societate secretă, a avut grijă de el şi i-a dat cele mai utile învăţături pentru a deveni un ucigaş de elită, câţiva ani mai târziu, Raizo le întoarce spatele. Şi asta, odată cu ordinele date de clan, de a fi ucis tocmai cel mai bun prieten al său.

Cuprins de sentimente de răzbunare, el aşteaptă momentul propice pentru a-şi pune planul în aplicare. După ce descoperă mai multe crime, în spatele cărora era chiar clanul Ozunu, agentul Mika Coretti devine principala ţintă. Dar, este salvat de Raizo şi împreună luptă împotriva clanului asasin.

Regie: James McTeigue; Distribuţie: Rain, Naomie Harris, Sung Kang, Fang Yu, Yuki Iwamoto, Rick Yune, Randall Duk Kim, Alexander Yassin

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite