Actorul Gary Oldman şi NBCUniversal, daţi în judecată pentru scenariul „Darkest Hour“

Actorul Gary Oldman şi NBCUniversal, daţi în judecată pentru scenariul „Darkest Hour“

Gary Oldman FOTO Getty Images

Un scenarist a deschis o acţiune legală pe numele actorului Gary Oldman şi al companiei NBCUniversal în care susţine că filmul „Darkest Hour“, recompensat cu două trofee Oscar în urmă cu doi ani, a preluat câteva invenţii istorice dintr-un scenariu al lui despre Winston Churchill care nu a fost produs, informează Variety.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ben Kaplan, profesor şi scriitor care a lucrat pentru câteva seriale History Channel, a depus plângerea la o curte de justiţie din Los Angeles, potrivit news.ro. 

El susţine că Oldman s-a alăturat iniţial proiectului lui, la care a renunţat pentru a juca în „Darkest Hour”. Oldman a fost apoi premiat cu Oscar pentru felul în care a interpretat rolul Winston Churchill în filmul regizat de Joe Wright pe baza scenariului scris de Anthony McCarten.

În documente este reclamat faptul că „Darkest Hour“ - produs de Working Title Films şi Universal - a împrumutat din scenariul lui Kaplan scene şi elemente istorice inventate.

Spre exemplu, ambele scenarii conţin o scenă în care Churchill încearcă să convingă o pisică să iasă de sub pat. Şi mai semnificativ, ambele scenarii - se arată în documente - prezintă, în mod fals, că Churchill a venit cu ideea unei armade civile britanice care a ajutat la evacuarea Dunkirk. În plus, amândouă au acelaşi arc narativ şi se încheie cu discursul „We shall fight on the beaches” al lui Churchill.

Acuzaţi în proces sunt Oldman, agentul lui şi managerul lui, alături de NBCUniversal, Working Title şi Focus Features.

Este susţinut că Oldman şi echipa lui au avut acces la trei versiuni ale scenariului lui Kaplan.

Ben Kaplan a început să scrie scenariul în 1999 şi l-a înregistrat la Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild of America) în 2002. S-a asociat în 2011 cu un producător, care apoi a făcut un parteneriat cu StudioCanal şi Sierra/Affinity. Producătorul a fost şi cel care a făcut eforturi pentru a-l coopta pe Oldman şi au căzut de acord că actorul urma să primească un onorariu de 6 milioane de dolari. Gary Oldman a renunţat la proiect în martie 2015.

NBCUniversal a refuzat să comenteze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările