Vinnie Paul, membru fondator şi toboşar al trupei Pantera, a murit la 54 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinnie Paul, membru fondator şi toboşar al trupei americane Pantera, a murit la vârsta de 54 de ani, potrivit unui anunţ făcut de colegii săi.

„Vincent Paul Abbott cunoscut drept Vinnie Paul a murit. Paul este cunoscut ca toboşar al trupelor Pantera şi Hellyeah. Nu sunt disponibile mai multe detalii. Familia solicită să îi fie respectată intimitatea în aceste momente“, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook a trupei metal Pantera, potrivit agenţiei News.ro

Vinnie Paul s-a născut pe 11 martie 1964, la Abilene (Texas), şi împreună cu fratele său, Dimebag Darrell (pe numele real Darrell Lance Abbott), a înfiinţat trupa Pantera, în 1981. După ce l-au cooptat pe solistul Philip Anselmo, în 1986, stilul muzical al grupului s-a schimbat, iar doi ani mai târziu trupa a lansat „Power Metal“. Albumului i-au urmat două materiale de studio care au adus renumele mondial formaţiei - „Cowboys from Hell“ (1990) şi „Vulgar Display of Power“ (1992). Ultimul album lansat sub numele Pantera, al nouălea, „Reinventing the Steel“, a apărut în 2000.

După despărţirea trupei, cei doi fraţi au pus bazele Damageplan. Dimebag a fost împuşcat mortal în 2004, în timpul unui concert susţinut în Ohio. Vinnie Paul a revenit în muzică în 2006, cu supergrupul Hellyeah - din care fac parte solistul Mudvayne, Chad Gray, fostul chitarist al Nothingface Tom Maxwell, chitariştii Horace Drondo şi Christian Brady şi basistul Kyle Sanders. Grupul a lansat cinci albume de studio, cel mai recent fiind „Unden!able“ (2016).

Mesajele de condoleanţe curg de la colegii de breaslă. Dave Mustaine, de la Megadeth, a transmis pe Twitter: „Tocmai m-am trezit în Belgia cu vestea că prietenul meu a murit. Un alt erou al metalului a plecat prea devreme. Salută-l pe Daryl din partea mea. Odihneşte-te în pace, dragul meu prieten.“

Paul Srtanley, solistul KISS, a declarat: „Mă întristează această veste. Mi-a plăcut la nebunie când Pantera cânta cu noi, iar în ultimii ani Vinnie a fost mereu la show-urile KISS. Condoleanţe familiei!“

De asemenea, formaţia rock californiană Papa Roach a reacţionat: „E dureros că unul dintre cei mai de treabă tipi din breaslă a plecat. Vinnie Paul ne-a tratat doar cu dragoste. Îţi vom simţi lipsa profund.“

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite