Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, prezente în clasamentul QS 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea din Bucureşti ocupă locul 801 în topul OS 2020
Universitatea din Bucureşti ocupă locul 801 în topul OS 2020

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca sunt singurele instituţii de învăţământ superior din România prezente în clasamentul QS 2020.

Ambele se situează în intervalul 801-1.000 al clasamentului, care ţine cont, între altele, de reputaţia academică, cea de angajator, numărul de studenţi, inclusiv internaţionali.

"Conform clasamentului Quacuarelly Symonds World University Rankings (QS) 2020, aferent anului 2021, cel mai cunoscut ranking global al universităţilor în funcţie de domeniile de studiu şi cercetare, Universitatea din Bucureşti are, alături de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cele mai bune performanţe la nivelul sistemului de învăţământ superior românesc", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de UB.

Clasamentul analizează performanţele a peste 1.000 de universităţi din întreaga lume, având în vedere şase dimensiuni: reputaţia academică, reputaţia de angajator, numărul de studenţi, numărul de citări pentru facultăţi, facultăţi internaţionale şi studenţi internaţionali.

"Un lucru extrem de relevant este faptul că Universitatea din Bucureşti este şi singura universitate din România prezentă în topul QS – Employability 2020, cu opoziţionare în marja 301-500, dovedindu-şi astfel reputaţia pe care o are în rândul angajatorilor. Topul vizează atât reputaţia de angajator, cât şi rezultatele alumnilor, parteneriatele cu angajatorii, conexiunile dintre angajatori şi studenţi sau rata angajabilităţii absolvenţilor", menţionează reprezentanţii universităţii.

În ceea ce priveşte clasamentul QS World University Rankings by Subject, realizat pe domenii fundamentale, Universitatea din Bucureşti figurează în 10 domenii şi subdomenii din cele 53 analizate. În plus, în domeniul "ştiinţe ale naturii” (marja 401-450) şi subdomeniul "limba şi literatura engleză” (marja 251-300), Universitatea din Bucureşti este singura universitate din România prezentă în clasamentul QS. Nu în ultimul rând, UB este singura universitate din ţară clasată în seria 201-250 în QS–University Ranking by Subject 2020 în subdomeniul "lingvistică”.

De asemenea, rezultatele Universităţii din Bucureşti poziţionează instituţia drept prima universitate din România în domeniul "arte şi ştiinţe umaniste”, dar şi în subdomeniile "chimie” şi "fizică şi astronomie”.

La rândul lor, reprezentanţii UBB Cluj au arătat că acest clasament utilizează atât indicatori educaţionali, cât şi indicatori de cercetare şi de internaţionalizare. 

"Prezenţa şi poziţionarea universităţilor româneşti în rankingurile internaţionale depind de eforturile şi realizările proprii, însă sunt condiţionate major în mod categoric şi de politicile naţionale în domeniu, iar aici mă refer mai ales la susţinerea adecvată a finanţării şi la existenţa unei legislaţii competitive care să ne permită să ne dezvoltăm în ritmul universităţilor internaţionale. UBB şi-a asumat ca obiectiv strategic statutul de universitate de tip world-class, iar eforturile noastre sunt direcţionate puternic spre atingerea acestui obiectiv, însă toate aceste eforturi pot fi amplificate sau distruse de politicile naţionale în domeniul educaţiei şi cercetării. Până acum nu prea ne-au ajutat, dimpotrivă, dar să vedem de acum încolo”, a afirmat rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se află în intervalul 800-1000 al universităţilor incluse în clasamentul QS, alături de Universitatea din Bucureşti. În plus, în sistemul QS STAR UBB este distinsă cu 4 stele, fapt care corespunde statutului de universitate internaţională de excelenţă.

"UBB se prezintă astfel astăzi ca o universitate cu profil internaţional, demonstrând excelenţă în predare şi cercetare, cu un mediu academic stimulativ care asigură oportunităţi excelente de studiu şi de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii, contribuind prin inovare avansată la o societate bazată pe cunoaştere, care asigură o calitate crescută a vieţii oamenilor", au menţionat reprezentanţii universităţii clujene.

Clasamentul anterior QS al universităţilor (QS World University Ranking 2019) includea patru instituţii de învăţământ superior din România, numărul lor reducându-se în 2020/2021 la 2.

În condiţiile în care, la nivel internaţional, există aproximativ 26.000 de universităţi, rezultatul din acest an poziţionează UBB în primele 3% universităţi ale lumii, au mai spus reprezentanţii UBB.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite