„Spiru Haret“ amână licenţa din septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea universităţii îi ţine în continuare pe absolvenţii promoţiilor 2008 şi 2009 cu sufletul la gură. Examenul de licenţă „renegat“ de Ministerul Educaţiei şi anunţat că va fi susţinut din nou în perioada 15-30 septembrie a fost amânat pe termen nedefinit.

Absolvenţii formelor de învăţământ neacreditate de la Universitatea „Spiru Haret" (USH) care se pregătiseră pentru a repeta licenţa susţinută în urmă cu un an sau doi au aflat, săptămâna trecută, că organizarea examenului este „suspendată". Purtătorul de cuvânt al universităţii, Cornel Toader, a declarat că instituţia nu va putea organiza o nouă testare „până când nu va apărea un act normativ din partea Ministerului Educaţiei, din care să rezulte condiţiile clare de desfăşurare a licenţei".

Anunţul i-a luat prin surprindere pe absolvenţii USH care se pregătiseră pentru un nou examen, chiar dacă nu agreau ideea. Preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor USH (AAUSH), Constantin Sledz, este nemulţumit de modul în care comunică atât universitatea, cât şi Ministerul Educaţiei. „Nu se ştie dacă licenţa se va repeta, până la urmă, şi nici ce va face conducerea USH mai departe. Între timp, absolvenţii se găsesc într-o situaţie care nu mai suportă amânare", spune Constantin Sledz.

În acest moment, Asociaţia Absolvenţilor organizează consultări cu foştii studenţi din toată ţara şi va stabili apoi ce poziţie oficială va adopta.
Comunicările dintre Ministerul Educaţiei şi USH sunt vechi din vară. Mai precis, Ministerul a anunţat universitatea printr-o adresă, la începutul lunii august, că există mai multe condiţii pentru organizarea examenului.

Condiţii pentru licenţă

Astfel, „Spiru Haret" trebuie să anunţe din timp cine sunt persoanele care vor susţine examenul, dar şi lista membrilor comisiilor de examinare. USH ar urma, de asemenea, să accepte evaluatori ai ministerului şi să organizeze probele de licenţă în spaţii avizate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat săptămâna trecută că nu a cerut Universităţii „Spiru Haret" să organizeze noi examene de licenţă, ci să respecte prevederile Ordonanţei 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la ID sau FR de a continua studii autorizate. „Organizarea examenelor ţine de Universitate", a spus Funeriu. El a menţionat că reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei se vor întâlni din nou cu cei ai Universităţii „Spiru Haret", deoarece Miniserul nu a fost notificat dacă şefii USH au întreprins demersuri pentru a intra în legalitate.

Rectorul Universităţii „Spiru Haret", Aurelian Bondrea jr., a declarat pentru „Adevărul" în urmă cu o lună că 10.000-15.000 de absolvenţi de la „Spiru Haret" sunt în situaţia de a repeta licenţa în sesiunea din septembrie. „Vor susţine din nou examenul grilă, aşa cum au făcut iniţial. Pentru cei din 2008 s-au eliberat diplomele, dar pentru cei din 2009, Ministerul Educaţiei nu a dat niciun fel de diplome", a mai declarat, la acel moment, Aurelian Bondrea jr.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite