• Proaspătul raport al UE (10 ian 2019) în privinţa cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, ce ne plasează pe un „onorant” loc 28 între statele membre;
  • Execuţia bugetară (lipsă) pe 2018 a MCI;
  • Legea bugetului de stat (lipsă) pe 2019, cu efectele sale în cercetare, aşa cum punctează Ad Astra.
  • raportul pe 2018 al Ministerului Cercetării şi Inovării (MCI), pe care l-a întocmit Doi Mici şi un Anc în locul ministrului (nu, nu am fost subcontractaţi pentru asta); 
  • pamfletul de final de an, unde constatam că „neaua se aşterne agale peste cercetarea românească, favorizându-i hibernarea, iar meciştii (adică cei de la MCI) taie porcul şi evaluează Programul Nucleu”.

Ne-am gândit să facem o proiecţie pe 2019 şi să arătăm unde se vor duce cele 1 – 1,5 miliarde de lei de la bugetul de statDar ca să facem proiecţii trebuie să aruncăm o privire în trecut şi în prezent. 

Trecutul 

  • Cei care conduc cercetarea românească de ani buni încoace nu pot cheltui puţinul din punguţa zvârlită lor de Ministerul Finanţelor an de an. Mai jos este un grafic comparativ preluat din comunicatul Ad Astra unde se observă alocările bugetare prin Legea Bugetului de Stat, execuţia bugetului la final de an şi cifrele fantasmagorice prevăzute în Strategia Naţională de Cercetare, sub formă de procent din PIB.
  • Majoritatea banilor din cercetare se alocă discreţionar, doar un sfert din aceştia fiind alocaţi prin competiţii naţionale, mai mult sau mai puţin transparente.
  • România nu a făcut o evaluare riguroasă a Institutelor Naţionale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), a celor din subordinea Academiei Române (I-AR), precum şi a Universităţilor, pe partea de cercetare, sau dacă am făcut un prim exerciţiu în 2011, pentru prima categorie, nu ne-a plăcut ce am aflat şi am preferat să ascundem rapoartele. 

Prezentul

  • Suntem ţara din cadrul UE care alocă cel mai mic procent din PIB pentru cercetare – 0,5% din care Statul contribuie cu mai puţin de jumătate (punct care putea fi trecut şi mai sus la „trecut”, având în vedere că asta se întâmplă de ani buni, cu mici variaţiuni, interschimbând ultimul loc cu Malta, Cipru sau Bulgaria).
  • Nu avem buget de stat pe 2019, iar după ce acesta va fi aprobat vor trece săptămâni bune până se vor semna documentele între MCI şi unităţile executive şi încă câteva până vor intra primi bani în conturile instituţiilor de cercetare-dezvoltare din România. Şi acest punct poate fi listat mai sus, la „trecut”, fiind deja o practică cu care ne-au obişnuit politicienii. Ciudat cum politicienii dau comandă cercetătorilor în timpul sărbătorilor de iarnă (27 decembrie) să scrie proiecte cu termen limită de depunere 5 ianuarie (vezi calendarul de aici aferent „competiţiei” Nucleu, din timpul domniei lui Lucian Georgescu), dar ei nu sunt în stare să facă un proiect de buget pe care pot lucra de când termină culesul strugurilor, până desfac şampania de 1 decembrie, de exemplu. Recent chiar, aceeaşi „competiţie” Nucleu s-a lansat având termen de depunere două săptămâni, dar cu proiecte gândite pe 4 (patru) ani. Reformulăm deci întrebarea: stimaţi politicieni, dacă tot aveţi atâta încredere în capacităţile noastre de proiecţie bugetară şi ştiinţifice, nu mai bine ne lăsaţi să ne gospodărim singuri şi voi să vă vedeţi pe mai departe de plimbările prin ţară şi străinătate, cu ale căror poze geme pagina de Facebook şi website-ul MCI?
  • Schimbăm miniştri precum regina Marii Britanii mănuşile în decursul unei zile.
  • Cireaşa de pe tort: avem un ministru al cercetării care crede că oamenii vin din viitor şi în acelaşi timp calcă în picioare teorii ştiinţifice. 

Viitorul:

Aşa cum se observă în graficul de mai sus alocările şi execuţiile bugetare sunt relativ constante de-a lungul anilor, deci nici pentru 2019 nu ne aşteptăm la miracole, învârtindu-ne tot în jurul a 1,5 miliarde lei pe care îi va fi cheltuit MCI-ul la final de an, chiar dacă e posibil ca prin Legea Bugetului de Stat să primească iniţial mai mult. Menţionăm că pe lângă cele 1,5 miliarde alocate MCI, Academia Română primeşte, prin filă de buget, în jur de 400 milioane lei anual. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi alte asemenea căpuşe mai ciupesc şi ele câte un pic (10 milioane în cazul AOSR) din bugetul statului (că deh, cum să rămână dl Ion Iliescu doar cu pensie de fost preşedinte, iar Ecaterina Andronescu doar salariu de la UPB, cel de ministru, plus alte comitete şi comisii din care face parte).

Când vorbim însă de alocări bugetare în cercetare ne referim în special la bugetul MCI, distribuit pe categorii de cheltuieli conform graficului de mai jos, care variază foarte puţin de la an la an. 

Cheltuirea banilor are ca bază legală în principal legea cercetării (OG57/2002) şi legislaţia secundară, cum e HG 924/2014 de aprobare a Strategiei Naţionale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), sau HG 583/2015, de aprobare a Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (PNCDI). Atât e de secundară această legislaţie încât nici măcar Guvernului nu-i pasă de ea – vezi graficul de mai sus, cu alocările bugetare ca procent din PIB. Ca exemplu concret, Guvernul a alocat cercetării 0,14% din PIB, în condiţiile în care HG 924/2014 prevedea 0,72% din PIB

În acest context, în care Guvernul României nu-şi respectă nici propria Strategie de Cercetare, ne întrebăm cum naiba va face faţă mandatului de 6 luni la Preşedinţia Consiliului UE?! Şi se pare că nu suntem singurii care se întreabă asta. Mai multe detalii în articolul Science|Business Can Romania deliver Horizon Europe? Kurt Deketelaere, preşedintele Ligii Europene a Universităţilor de Cercetare, ce reuneşte nume grele precum Oxford, Sorbona, Cambridge etc., nu se sfieşte să-şi declare temerea că „preşedenţia româna va fi una ratată.  

Ca o paranteză, mai mare, alocările bugetare ne plasează totuşi pe primul loc în UE ca procent din PIB alocat cercetării de către Stat, cu 32%, în timp ce la polul opus se află state precum Danemarca (2%), Irlanda (5%) sau Marea Britanie (7%) – vezi pagina 4 a raportului recent publicat de UE. În statele date ca exemplu marea majoritate a banilor investiţi în cercetare provin din mediul privat. Decidenţii noştri politici vor defila probabil cu acest raport pe ecrane, la radio şi presa scrisă, mândri că suntem statul cu alocarea bugetară cea mai mare din PIB. Dacă vor face asta vor da dovadă, pentru a nu ştim câta oară, că nu au habar cu ce se mănâncă cercetarea. De ce? Pentru că o pondere mai mare a alocărilor de la bugetul de stat se traduce în sistem de cercetare neatractiv pentru mediul privat/de business, care nu investeşte în acesta. Iar acest loc fruntaş neonorant îl deţinem cel puţin de 10 ani, conform raportului de mai sus. Şi totuşi, este foarte important ca statul să investească masiv într-o primă fază, pentru a pune în mişcare mecanismul instituţional cuplat cu cel de resursă umană care să facă sistemul de cercetare naţional atractiv pentru mediul privat. Să ne uităm un pic şi peste ocean, unde SUA investea masiv fonduri federale în cercetare în anii 60, când ponderea acestora era dublă faţă de cea a mediului privat. Figura 4-4 a raportului National Science Board de aici (redată şi mai jos) vă arată însă evoluţia celor două componente de-a lungul anilor, în anii 80 mediul privat preluând deja prima vioară. De remarcat creşterea investiţiilor federale în cercetare în anii ultimei crize financiare, compensând scăderea investiţiilor din mediu privat. Chiar şi acum SUA investeşte din bugetul federal relativ mult ca pondere din total, dar să nu uităm că SUA investeşte în cercetare procente bune peste media UE, iar cercetările militare sunt finanţate în principal de către Stat. 

Revenind acum la oile noastre: ce vor face guvernanţii cu cei 1,5 miliarde pe care le vom primi pentru cercetare în 2019?

  1. Vor cheltui cam 400 milioane (din cele 1,6 miliarde rezervate pentru patru ani) pe Programul Nucleu. V-am povestit cum cercetătorii au avut la dispoziţie două săptămâni să scrie proiecte pentru aceşti patru ani. Vă daţi seama cum au sunat tastaturile în perioada aceasta… Iar despre Programul Nucleu şi modul cum se bagă banii în el cu nemiluita v-am spus în articolul nostru Spirala obscură prin care circulă o treime din bugetul public al Ministerului Cercetării şi Inovării. Pentru comparaţie, la nivelul UE, competiţiile de proiecte sunt lansate cu minim 2 luni înainte de termenul limită de depunere, dar un termen de 6 luni este uzual. Dar deh, nu au ce să se pună ei cu românii, care conform ministrului vizionar al cercetării, dl Hurduc, au cei mai competenţi cercetători în toate domeniile.
  2. Felia din graficul de mai sus destinată Instalaţiilor şi Obiectivelor Speciale de Interes Naţional (IOSIN) va creşte, pentru a face loc noilor infrastructuri propuse prin PHG-ul de anul trecut. Mai multe detalii găsiţi în articolul nostru Haosul şi interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării. Remarcăm însă că acest PHG nu a fost încă aprobat; probabil ca urmare a articolului nostru de blog 😉 Sau s-o fi gândit fostul ministru Valeca că e mai bine să-şi trântească un memorandum guvernamental pentru a-şi pune deoparte 50 de milioane pentru reactorul nuclear de la Mioveni (ALFRED, pentru cunoscători). * Cam aşa merge, din păcate, treaba în România: se dau bani în stânga şi-n dreapta fără o evaluare riguroasă a proiectelor şi, mai ales, banii se alocă în mod discreţionar. Spre comparaţie, bugetul alocat unui singur proiect (adică ALFRED) este cu 9 milioane mai mare decât cel alocat celor 166 de proiecte câştigătoare în cadrul competiţiei naţionale pentru postdoctoranzi.
  3. ALFRED, este alături de ELI-NP şi DANUBIUS-RI, unul din cele 3 mari proiecte de infrastructură pe care le are în prezent România. Toate branduite ca „de viitor” şi „cu potenţial” de premii Nobel. Între timp însă la ELI-NP aflăm că nu s-a instalat la timp fasciculul gamma, care practic pune pe butuci 3 din cele 5 direcţii de cercetare ale proiectului, iar la orizont este procesul în desfăşurare cu consorţiul ce trebuia să instaleze fasciculul, acesta acuzând partea română că nu a construit cum trebuie clădirea. Şi asta în timp ce chinezii construiesc un laser ce-l va face pe al nostru numai bun de jucat cu pisicile pe perete, fiind de 10x mai puternic. Mai mult, Acad Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului ELI-NP, declara (min 2:50 aici) cu nonşalanţă în urmă cu o lună că implementarea proiectului e la zi…* Toate cele 3 proiecte de infrastructură sunt finanţate în bună parte cu bani europeni (mai puţin ALFRED, unde pompăm bani publici pentru moment), dar contribuţiile României nu sunt de neglijat, numai pentru ELI-NP având alocaţi 300 milioane lei. Contribuţia românească (cofinanţarea) la mecanismele de finanţare cu bani europeni este cam 4-5% din bugetul anual al MCI (FEN, în graficul-plăcintă de mai sus). 
  4. Dacă va găsi ministerul evaluatorii mult doriţi, care să lucreze pro bono, se vor evalua şi finanţa proiectele mamut din cadrul Programul Operaţional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), tot cu bani europeni. Am scris pe larg şi despre acest mecanism în articolul Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Pe scurt, acesta este ca un borcan cu miere pentru „urşii” din cercetarea românească. Iar urşii aceştia nu s-au mai lăsat păcăliţi de vulpe şi au găsit 168 de evaluatori (plus panelurile secrete) care au alocat 2,6 miliarde de lei pentru cele 200 de proiecte aflate în derulare. Prin comparaţie, 584 evaluatori au alocat 0,035 miliarde celor 135 de proiecte câştigătoare în cadrul competiţiei Proiecte de cercetare postdoctorală. Ceva nu puşcă aici! Care să fie explicaţiile? Veţi zice probabil că au fost depuse puţine proiecte în cadrul competiţiilor de tip POC. Sau poate sunt foarte potenţi ştiinţific cei 168 de evaluatori, acoperind cu expertiza lor o gamă variată de domenii. Da, probabil … * Apropos de evaluatori şi munca pe gratis pentru Înalta Poartă ne-am întrebat şi încă ne întrebăm cum gândeşte un ministru care cere asta? Pe de o parte MCI nu e în stare să-şi cheltuie banii, dovadă stând execuţiile bugetare deficitare an de an, dar vine cu cerinţa asta. În plus, hai să fim serioşi: proiectele româneşti nu sunt dintre cele mai atractive pentru a „fura idei” de la aplicanţi, deci ce stimulent ar putea avea cercetătorii să facă asta pe gratis?!
  5. Conform spuselor actualului ministru se va lansa o competiţie naţională nouă, destinată cercetătorilor tineri. Foarte bine! Asta ar trebui să se întâmple anual. Ultima competiţie de acest gen a fost lansată în 2016 şi au fost necesari cinci miniştri ai cercetării pentru a o finaliza, alături de altele 3, începute tot în „vremuri tehnocrate” (adică PCE, PCCF şi PD). Noua competiţie va fi lansată în cadrul PNCDI 3, principalul mecanism de implementare al SNCDI 3, unde este inclusă în cadrul Pilonului 1. Va fi interesant de văzut dacă MCI va alege UEFISCDI pentru a gestiona competiţia sau se va alege dintre Agenţia Spaţială Română şi Institutul de Fizică Atomică, având în vedere că Legea Cercetării (OG57/2002) a fost anul trecut special modificată pentru a scoate UEFISCDI în afara circuitului de împărţire a banilor de către UEFISCDI – probabil pentru că făceau o treabă bună (dar este loc de îmbunătăţire, ca întotdeauna). 
  6. Felia „Finanţarea proiectelor CDI”, din graficul-plăcintă de mai sus, va rămâne cel mai probabil la fel, chiar dacă deschiderea competiţiilor naţionale a devenit o raritate, iar atunci când se lansează, se alocă bugete consistente direcţionate cum se cuvine, mai nou prin folosirea exclusivă a evaluatorilor români. Se ajunge astfel în situaţii precum: (i) competiţia de „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI”, lansată în timpul ministeriatului Georgescu (2018), când li s-a permis aplicanţilor să fie şi evaluatori, pachetul de informaţii al competiţiei a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câştigătoare, precum şi termenele de implementare, prin prelungire. Un alt exemplu vine din timpul ministeriatului Burnete (2018), când s-a lansat; (ii) competiţia „Proiecte de dezvoltare instituţională – Proiecte de finanţare a excelenţei în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27. Iulie, luna când până şi cercetătorii mai ies din laboratoare şi se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămaşi pe baricade (sau întorşi din concediu) li s-au dat două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituţională în valoare de 8 milioane lei. 
  7. Din păcate acest punct şapte poate fi preluat mot-a-mot din pamfletul nostru de anul trecut: Fiecare lider de grup va avea minim un cerşetor în grupul de cercetare, acesta urmând să-l consilieze in obţinerea finanţării. În mod obligatoriu 1/3 din cerşetorii angajaţi trebuie să aibă experienţă internaţională de minim un an, în corelaţie cu obiectivele cuprinse în Pilonul 2 al SNCDI 3: Excelenţă prin internaţionalizare. Experienţa acestora la bătut cu pumnul în masa pentru mai mulţi bani va constitui un plus la dosar.

În contextul celor 7 puncte de mai sus, care nu se doresc a fi exhaustive, să vă spunem ce am putea face însă cu cei 1,5 miliarde lei. Misiunea ne este uşurată de comunicatul Ad Astra din 22.08.2018. Pe scurt, dragi politicieni, ne-aţi demonstrat că nu puteţi gestiona banii din cercetare, sau nu vreţi, pentru că e mai uşor să direcţionaţi din pix banii cum vă convine, dar sigur nu pentru a încuraja performanţa. Aşa că daţi cercetătorilor 50% din fondurile MCI şi cu restul de 50% finanţaţi 15 ALFRED-uri, 30 de IOSIN-uri alese după chipul şi asemănarea celor care le-au (auto)evaluat, lansaţi câte o competiţie PCCDI anual, iar evaluatorii să încarce în platforma online şi o declaraţie pe proprie răspundere cu acceptul soţiei/soţului. 

Serios vorbind acum, Ad Astra vă spune că bugetul ăsta mic pe care-l aveţi vă permite lansarea anuală a unei competiţii de tip Post-doctorat (PD), Tinere Echipe (TE) şi Proiecte Complexe Exploratorii (PCE), precum şi lansarea unui program pe 3 nivele pentru atragerea în ţară a resursei umane performante din cercetare din afara graniţelor ţării. Totul la numai 0,6 miliarde lei! Poftim, nici măcar nu vă cer 50% din bugetul MCI. Vă rămân bani şi pentru Salonul de la Geneva de unde puteţi veni încărcaţi de medalii, şi eventual pentru „Conferinţa Anuală de la Băicoi”, în cadrul căreia vor fi supra-premiate Invenţiile de la Geneva, de care vă aminteam în pamflet. 

Lansarea anuală a celor 6 competiţii de mai sus, şi bugetarea lor multianuală (să nu se trezească cumva un ministru că îl loveşte o criză bugetară interplanetară şi să modifice din mers sumele), ar asigura o parte din mult dorita predictibilitate şi stabilitate în sistem. În baza acestor scheme de finanţare cercetătorii tineri şi-ar putea face planuri pentru carieră, iar cei din diaspora ar putea lua în serios posibilitatea de a se reîntoarce.


Autori:

Octavian Micu este doctor în fizică teoretică la University of Alabama, Tuscaloosa, AL, U.S.A. şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul fizicii găurilor negre şi a gravitaţiei cuantice.

Mihai Miclăuş este doctor în biologie moleculară la Universitatea Rutgers din S.U.A., şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul biologiei moleculare a plantelor.

Lucian Ancu a activat la nivel de vârf în fizica particulelor elementare până recent. În decursul a mai bine de zece ani a contribuit la căutările pentru bozonul Higgs la Fermilab şi apoi la descoperirea acestuia la CERN.


*Cu excepţia textelor semnate cu numele asociaţiei, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul