FOTO Primul cercetător român la ELI: doctor în Astrofizică la Torino, pasionat de stele şi de originea Universului

La 31 de ani, Ovidiu Teşileanu este cercetător ştiinţific III la Institutul de Fizică Nucleară. S-a specializat în Astrofizică la Facultatea de la Măgurele, iar în 2005 a plecat la doctorat la Torino. S-a întors în ţară pentru că satisfacţia reuşitei e mai mare acasă, iar acum se numără printre cercetătorii-pionieri ai celui mai mare laser din lume, ELI-NLP, unde speră că va descoperi originea Universului şi existenţa vidului.

România este unul dintre centrele de cercetare în fizica nucleară recunoscute la nivel mondial, urmând ţări puternice ca Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia, în special datorită oamenilor care au rămas aici să investească într-o carieră în cercetare.

Asta, cu toate că, în prezent, numărul absolvenţilor de fizică este de aproape 10 ori mai mic faţă de perioada comunistă, iar dintre aceştia, foarte puţini pot să facă şi performanţă, susţine Nicolae Victor Zamfir, directorul Institutului de Fizică Nucleară ”Horia Hulubei” (IFIN).

”În sistemul comunist, alegerea profesiei nu era atât de liberală. Ori erai medic, economist sau fizician, acelaşi lucru era. Nu era atracţia banilor. Acum tânăra generaţie e mai pragmatică şi se duce unde există perspectiva câştigurilor mai bune. În fizică se câştigă totuşi bine, ai posibilitatea deplasărilor internaţionale, inclusiv la Geneva, la CERN”, explică directorul şi continuă:

”Dintre cei buni, în anii '90 au plecat generaţii întregi, care fac cariere strălucite peste tot pe unde sunt. Nu cred că există universitate din lume sau institut de cercetare unde să nu dai de români apreciaţi”.

Neajunsurile învăţământului post-comunist: avem prea puţine ”vârfuri” în Fizică

Despre rezultatele actuale ale învăţământului românesc, directorul Institutului care coordonează proiectul celui mai mare laser din lume – ELI-NLP, la Măgurele, spune că abia mai scoate câteva vârfuri, vorbind despre olimpici, care ar trebui să fie la nivel de 100 şi nu de 10 pe generaţie, în paralel însă cu o scădere a calităţii învăţământului de masă.

Acum, în jur de 90 de absolvenţi de fizică vin la Institut pentru a-şi da doctoratul, puţini faţă de câţi ar fi necesari. În anii '90, ”veneau ca să aibă o adresă de e-mail”, ca să poată prinde burse în străinătate şi ”plecau foarte mulţi”. Din 2004 s-a oprit fenomenul, iar din 2007 s-a inversat fluxul.  După criza din 2009 s-au oprit ambele fluxuri, explică Zamfir fenomenul migraţiei ”creierelor” din domeniu.

Ovidiu Teşileanu este unul dintre cercetătorii români care a ales să se întoarcă în ţară. A absolvit  Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, la Măgurele, specializarea Astrofizică, pasionat fiind de mic de misterul stelelor, când pierdea ore în şir căutându-le pe cer, cu o lunetă improvizată, construită de tatăl său. Este din Bucureşti, dar spune că cel mai frumos cer l-a văzut la ţară.

La 25 de ani a ales să studieze mai departe Astrofizica, iar după un masterat în ţară a urmat un doctorat la Torino, acolo unde există unul dintre grupurile de cercetare recunoscute în domeniu, la nivel mondial. A mers acolo alături de familie, cu soţia, profesoară de Fizică, şi copiii - acum are trei fete, pe care spune că le-a iniţiat în tainele astrelor şi ale telescopului.

Epopeea cercetătorului întors acasă

A ales să se întoarcă în ţară. Din motive diferite. ”Până la urmă, realizând acelaşi lucru aici şi afară, satisfacţia e mai mare dacă reuşeşti aici totuşi. În plus, aveam familie, copii şi am preferat să înceapă şcoala în limba română, deja ştiau italiana foarte bine”, explică Teşileanu.

În cazul lui, România a reuşit să-i ofere ”infrastructura” necesară revenirii lui în ţară, printr-un ”program special de întoarcere în ţară a cercetătorilor români plecaţi la studii afară al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS)”.

”Am propus un proiect de cercetare, l-au aprobat şi doi ani am fost aici la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, cu un laborator de astrofizică computaţional, adică simulări numerice ale fenomenelor care se petrec în spaţiul cosmic. Apoi am trecut la Institut”, povesteşte Teşileanu traseul său după revenirea de la Torino.

Acum, la 31 de ani este cercetător ştiinţific III, adică mai are două etape pâna la cel mai înalt grad de cercetător din România. Despre el, directorul Zamfir spune că este primul cercetător român din proiectul celui mai mare laser din lume, datorită realizărilor sale şi a implicării sale în materializarea ELI-NLP în România.

”La ELI avem şi o parte de astrofizică, cu ajutorul echipamentelor laserelor de mare putere şi a fasciculului Gamma de la ELI se va putea studia cum s-au format elementele, vom putea avea nişte condiţii care nu se pot atinge în laboratoarele obişnuite, care se pot obţine doar în supernove, condiţii care au fost prezente la puţin timp după Big Bang”, explică cercetătorul rolul său în cadrul proiectului care ar trebui să schimbe rolul României pe harta mondială a cercetării.

Cercetători români la ELI. Cum va fi selecţia?

Alături de el, alţi 30-40 de cercetători români de la cele două institute de la Măgurele (IFIN şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Fizica Laserilor, Plasmei şi Acceleratoarelor) ar putea fi angajaţi în megaproiectul european, estimează directorul IFIN, Nicolae Zamfir (foto).

”Însă numai concursurile vor spune cine va intra la ELI. Concurenţa va fi mai mare, comisia va fi internaţională, iar standardele vor aidoma celor de la angajarea de la CERN, care sunt mai ridicate decât standardele de la IFIN”, explică acesta.

”Analizăm rezultatele ştiinţifice. Probabil că vor fi discuţii informale, libere, vor fi prezentări de seminarii, dar baza o va constitui ce ai făcut în activitatea ta de până atunci. Lista de lucrări ştiinţifice publicate în revistele de specialitate este cea mai importantă”, enumeră directorul criteriile de bază ale selecţiei.

Directorul IFIN susţine că şi salariile vor fi pe măsura exigenţelor, grila fiind similară cu cea din centrele europene de cercetare, din proiectele europene, grilă pe care speră să o poată extrapola şi doctoranzilor români de care vor avea nevoie în proiect.

Salarii europene la Măgurele

Un asistent de cercetare, un doctorand adică, are 1.500 de euro. Apoi, un cercetător ştiinţific câştigă între 2-3000 de euro, iar un cercetător senior, gradul I, ajunge la 6.000 de euro. „Nu vorbim de averi, dar diferă puţin de lefurile din România. Dacă vrem să-i atragem pe cercetătorii din străinătate, cu sute de euro nu poţi atrage pe nimeni”, explică Zamfir.

În România, însă, asistenţii de cercetare au între 1.400 de lei, salariul de debutant, şi 2.500 de lei. Cercetătorii la nivel de bază au cam 1.000 de euro. Iar un cercetător senior poate să câştige până la 2.000 de euro, de trei ori mai puţin decât într-un proiect european.

”Nimeni nu se aşteaptă ca la Bucureşti să aibă salarii vestice. Salariile care sunt acum, dacă nu erau îngheţate în 2008, erau destule de bune, ajunseseră la un nivel decent”, spune directorul IFIN. Şi adaugă: ” Un cercetător trebuie să aibă un salariu decent, dar nimeni nu vine în cercetare să facă averi. Vin pentru că le place munca pe care o desfăşoară”.

Este valabil şi pentru cercetătorul Ovidiu Teşileanu, care speră ca la ELI-NLP să poată desluşi o parte dintre misterele omenirii, limite pe care alţii n-au reuşit să le testeze: originea elementelor, dar şi ”materializarea” vidului.

”Fierberea vidului” sau cum să arăţi că vidul totuşi există

Spune că nu vor putea reuşi să teleporteze oameni sau lucruri, aşa cum se întâmpla în serialul Star Trek, dar ”vom încerca de exemplu sa creăm particule din vid”, ceea ce ar fi ”o revoluţie în fizica fundamentală”.

Mai exact, cercetătorul ne vorbeşte despre ”fierberea vidului”, iar la vederea uimirii de pe feţele noastre, pentru care vid=nimic, se încumetă să ne traducă experimentul pe care îl vor pregăti la ELI:

”Prin fierbere, iese ceva la suprafaţă, ies nişte vapori. Teoria este că vidul de fapt nu este o lipsă totală de ceva, de materie, ci că există ceva, care nu este sub forma obişnuită de particule. Dar noi nu putem să vedem decât ceea ce interacţionează cu noi, iar dacă este un sistem perfect ermetic care nu interacţionează în niciun fel cu noi nu-l putem observa. Iar în acest fel, vidul poate să fie, e posibil să existe ceva acolo, nu ştim dacă-l putem numi particulă, pentru că nu poate fi pusă în evidenţă”.

Cum e posibil aşa ceva? ”În momentul în care noi venim cu foarte mare energie (aşa cum e cea creată de laserul de mare putere), vidul ajunge la un anumit nivel la care reuşim să scoatem de acolo ceva, din acea stare de echilibru a vidului, e ca şi cum l-am fierbe şi am vedea nişte vapori care sunt particulele create din el”.

Satisfacţia cercetătorului: plăcerea căutării noului care aşteaptă să fie descoperit

O astfel de descoperire nu va însemna imediat ceva şi pentru omul de rând, admite acesta, însă când a fost vreodată? ”La CERN şi prin programul spaţial american s-au făcut foarte multe inovaţii care ulterior au ajuns către mase, cum sunt tigăile de Teflon sau foarte multe inovaţii în domeniul calculatoarelor au fost împinse de programul spaţial NASA. Nu putem să ştim de acuma ce-o să se întâmple şi ce beneficii colaterale va avea societatea, dar de obicei ele apar, s-a dovedit în timp”.

Însă pentru un cercetător ”secretul fericirii este să aibă plăcerea căutării, să-i placă să caute, că la un moment dat poate sa vină şi satisfacţia descoperirii, e adevărat... Dar nu vine în toate cazurile. Până la urmă, cercetarea poate să ducă şi la un răspuns negativ, nu se poate face chestia respectivă”, explică Teşileanu.

Ca atare, nu visează la o descoperire supremă şi nici la un premiul Nobel, ci, ”probabil”, la ”încă o cărămidă pusă la explicarea modului în care s-au format elementele şi Universul, aşa cum e el acum”.

Ce alte experimente se vor face la ELI în afară de ”fierberea vidului”?

1. Studiul materialelor pentru piesele din centralele nucleare – acolo sunt câmpuri foarte intense de radiaţii, ca să simulez într-un timp rezonabil ce se va întâmpla cu o piesă peste 45 de ani, cu ce avem la ELI rezultatul se va putea vedea mult mai repede decât se face acum
2. Se vor studia pentru domeniul medical noi metode de producere a radioizotopilor, fără ajutorul centralelor nucleare, ci cu ajutorul acceleratorului de particule sau a laserelor de mare putere
3. Noi metode de accelerare a particulelor – hadronoterapia, care are multiple avantaje faţă de radioterapia pentru cancer, care se face cu nuclee - ele sunt accelerate acum cu acceleratori de particule, care sunt mari şi costă sute de milioane de euro, sunt doar câteva în toată lumea şi doar câteva sute de pacienţi pot beneficia anual de acest tratament, şi au nişte dezavantaje, cum ar fi tumorile secundare. 

Pentru omul de rând, demersul ştiinţific de la Măgurele se va traduce mai târziu, cam în 10-20 de ani. Obţinerea unor avantaje din cercetările de la ELI, care vor putea fi utilizate în masă, va dura 5-10 ani, ”până să punem la punct tehnica”, şi alţi 5-10 ani până să poată fi aplicată pe pacienţi, conchide Ovidiu Teşileanu.