Treişpelogul, pe care îl fac public (şi) aici, explică logic, raţional şi, mai ales, pragmatic modul în care putem genera învăţare de calitate, indifferent de timpul şi locul în care învăţarea se instanţiază. Mai pe româneşte, următoarele treisprezece “cărămizi” şi-au probat cu brio validitatea eficienţei programelor T&T pe care le-am proiectat şi livrat în peste douăzeci de ani de practică atât în training şi consultanţă, cât şi în activitatea didactică propriu-zisă.

In integrum, treişpelogul meu T&T, prezentat pe larg aici, arată aşa:

  1. sine qua non
  2. Templul lui Knecht
  3. EPTP
  4. 1 ≠ 0
  5. SIMPLU. Nu simplist
  6. EXPLICIT. Nu implicit – contractul psihologic corect
  7. Dacă VALORI nu sunt, nimic nu e
  8. Agendă versus AŞTEPTĂRI
  9. CONVERSAŢIE. Nu slide-uri
  10. 99 + 1 = 100
  11. 1, 1, 2, 3, 5, 8… Fibonacci!...
  12. Soft + Hard = SMART
  13. Spuneţi-mi Marian!...

Vă propun să le luăm pe rând şi să discutăm succint despre fiecare în parte. Aici, acum, citim despre şi reflectăm la primele trei principii de bună practică a învăţării.

1. Sine qua non

Cum ne învaţă matematica să fim profesori mai buni?

Sunt convins că, dacă v-aş invita să vă amintiţi definiţia axiomei, ori să enunţaţi vreuna, nu v-ar lua mult timp până să murmuraţi “daaa: e un adevăr care nu trebuie demonstrat!...”, ori “printr-un punct trece o infinitate de drepte”, ori ‘’prin două puncte trece o singură dreaptă”, şi tot aşa. Partea fascinantă a poveştii axiomelor este, însă, alta, şi ea ne învaţă cum să fim profi mai buni şi la istorie, şi la geografie, şi tot aşa. Iată cum.

I. Arta, măiestria şi forţa axiomelor: definirea logică a universurilor

Pilda fascinantă, cum spuneam, a poveştii axiomelor are de-a face cu arta şi măiestria (şi, de aici, forţa redutabilă) de a pune laolaltă numărul minim necesar şi suficient de enunţuri-axiome pentru a crea tot felul de universuri matematice. Când spun număr minim de axiome, de pildă 5, asta înseamnă că 4 enunţuri adevărate prin ele însele sunt insuficiente (deci mai am nevoie de încă o axiomă), iar un al 6-lea eventual enunţ poate fi dedus pe baza celor 5 esenţiale, printr-o demonstraţie matematică riguroasă. Acest enunţ suplimentar devine, astfel, teoremă. Şi, ca să ne jucăm serios, haideţi să ne amintim un univers matematic nu foarte greu de înţeles: grupul numerelor întregi – wooow!...

Sigur le ştiţi, numerele întregi: … , -5, -4, -3, -2, -1, 0, 1, 2, 3, 4, 5, …

Cu mulţimea infinită a numerelor întregi şi cu operaţia de adunare putem construi, de exemplu, un întreg univers matematic fascinant, pe numele său grupul numerelor întregi, dacă punem laolaltă un set de 5 axiomeIată-le:

  1. Axioma “închiderii”, care ne spune că rezultatul adunării a două numere întregi e tot un număr întreg (încercaţi şi vedeţi dacă nu e chiar aşa!... p.s. Binenţeles că dacă adun doi întregi îmi dă tot un întreg!... Exact, de-aia îi şi spune… axiomă!... :-))
  2. Axioma “asociativităţii”, care ne spune că nu contează ordinea în care adunăm trei numere întregi – rezultatul e acelaşi; mai succint, folosind parantezele pentru a explicita asocierile, scriem aşa: (a + b) + c = a + (b + c), dacă a, b şi c sunt oricare trei numere întregi
  3. Axioma “elementului neutru”, care ne spune că în mulţimea asta minunată a numerelor întregi există un singur număr (şi numai unul!...) pe post de “zero” -  cu alte cuvinte, dacă îl adunăm cu oricare alt număr întreg, rezultatul pe care îl obţinem e chiar numărul însuşi; notăm elementul neutru cu 0, celebrul 0!... Iată cât de celebru (şi neutru, totodată!...) e acest zero: a + 0 = 0 + a = a, oricare ar fi numărul întreg a pe care ne hotărâm să-l supunem adunării cu 0
  4. Axioma “elementelor simetrice”, care ne asigură că pentru orice număr întreg există un alt întreg, suflet-pereche, şi astea două, adunate, dau fix 0; sufletul-pereche se numeşte element simetric; ca amuzament, adunaţi 7 cu -7, sau -2020 cu 2020, ş.a.m.d şi vedeţi cât vă dă: zero!... 
  5. Axioma “comutativităţii”, care ne asigură că nu greşim dacă adunăm a cu b, sau b cu a; mai mult, rezultatul e acelaşi, deci: a + b = b + a, oricare ar fi numerele întregi a şi b (nu toate grupurile sunt şi comutative, dar grupul numerelor întregi în raport cu operaţia de adunare este ceea ce matematicienii numesc grup comutativ)

Gata!... Fără a intra în alte sofisticării ce nu-şi au locul aici, reţinem că putem crea “universuri” matematice riguroase punând la lucru numărul minim, necesar şi suficient, de propoziţii adevărate „de la sine” – pe care, aşadar, cu e nevoie să le demonstrăm – care nu se bat cap în cap între ele, adică fiecare în parte spunând (alt)ceva şi toate la un loc completându-se şi sprijinindu-se una pe alta.

Latino: sine qua non!...

II. De la matematică, la leadership şi la formarea formatorilor

Lecţia axiomelor sine qua non, tradusă pe româneşte în limbaj pedagogic, înseamnă nu atât fără de care nu se poate cât, mai ales, ce anume nu are voie să lipsească dintr-o lecţie, dintr-un program de curs, dintr-o sesiune de training ş.a.m.d. Spun lucrul acesta deoarece o capcană deopotrivă subtilă şi extrem de frecventă în care putem cădea frecvent ca profesori, traineri etc., este capcana de a îndesa şi mai mult, şi mai mult, cât mai mult!, într-o unitate de timp-spaţiu-interacţiune între noi şi cursanţii noştri – nu cumva să plece oamenii acasă fără să fi aflat “totul” de la noi!...

Din experienţa mea de până acum, am constatat că mai important decât a adăuga şi a adăuga şi iar a adăuga este de a decide asupra numărului minim necesar şi suficient de concepte-teme-exerciţii pe care am a le livra, indiferent de durata sesiunii de lucru. Un motiv suficient de tare pentru a gândi şi acţiona “minimal” în loc de “maximal” poate fi disponibilitatea limitată de timp-atenţie-răbdare a celor cu care lucrez, adică arta şi măiestria mea de a identifica "punctul de saturaţie", dincolo de care încep să vorbesc ca la pereţi, şi nu din vina celor din faţa mea, ci din cauză că nu am ştiut să dozez înţelept ceea ce am de livrat. Într-un anume sens, arta şi măiestria sine qua non înseamnă şi o aplicare inteligentă în practică a celebrului principiu 80-20 al lui Pareto: care sunt cele 20 de procente pe care eu am a le livra în clasă (şi pe care nu am voie a le lasă de izbelişte, pentru că ar fi incorect pedagogic), dincolo de care interlocutorul meu va putea afla de unul singur, fără ajutor din partea mea, restul de 80 de procente?

Iată două studii de caz, din domenii distincte ale practicii mele ca trainer.

În trainingurile de leadership pe care le susţin, indiferent de durata programului propriu-zis (90 min; 1-2 zile), temele mele sine qua non (adică temele fără de care înţelegerea conceptului de leadership este structural incompletă) sunt:

  • Conversaţia despre VALORI şi LEADESRHIP (“dacă valori nu sunt, nimic nu e, şi totul e formă fără fond!...”)
  • Relaţia dintre MANAGEMENT şi LEADERSHIP – delimitări conceptuale; vocabular
  • Relaţia LIDERULUI cu ORGANIZAŢIA – dinamică; modele; polarităţi
  • Provocări de SCHIMBARE ADAPTIVĂ – exerciţii de viziune; soluţii posibile.

Iar în trainigurile acreditate de formare a formatorilor pe care le-am oferit, temele mele sine qua non (adică temele fără de care înţelegerea profesiei de formator-trainer este structural incompletă) sunt:

  • Conversaţia despre menirea trainerului de a cultiva-transmite VALORI, înainte de orice (“dacă valori nu sunt, nimic nu e, şi totul e formă fără fond!...”)
  • Capacitatea trainerului de a gândi-acţiona în parametrii definiţi de patru axiome: EU; PERCEPŢII; TRANZACŢII; POLARITĂŢI
  • Alocarea unui interval de timp distinct pentru ca fiecare participant la programul de formare să livreze o mini-sesiune demo (eventual filmată)
  • Acordarea reciprocă de feedback pe baza unei fişe create de participanţi, ca parte din programul de formare
  • Structurarea programului de training pe principiul “adult-adult” 60%-40%, conform căruia în prima parte cursanţii mei parcurg agenda stabilită de mine (60%), iar în partea a doua eu execut agenda pe care cursanţii o creează, ca parte din programul lor de pregătire (40%)

III. Finis coronat opus

Matematica ne învaţă lecţii foarte frumoase, mult dincolo de ea însăşi. Cu siguranţă, la fel de adevărat e că şi literatura, şi filozofia, şi chimia, şi fizica, şi igeografia, şi istoria şi toate celelalte ne învaţă lecţii frumoase, dincolo de ele însele. Dacă ne păstrăm inimile şi minţile deschise către oportunităţi noi, putem învăţa şi, la rându-ne, putem transmite celor cu care lucrăm (elevi, studenţi, adulţi înscrişi în programe de formare continuă) câteva învăţăminte mai profunde şi mai subtile despre rigoare, analiză critică, concizie, consistenţă, corectitudine, necontradictorialitate (adică, despre nevoia ca axiomele de bază pe care le punem laolaltă pentru a construi un univers al cunoaşterii să nu se bată cap în cap), despre distincţia dintre simplu şi simplist, ori despre forţa colosală a armoniei şi profunzimii simplităţii (polaritatea filozofică yin-yangori triada spirituală credinţă-speranţă-iubireori tripleta civică bine-frumos-adevăr sunt exemple superbe în acest sens)

Rezumând, vă invit să gândim şi să operăm ca profresori pornind de la ceea ce este necesar şi suficient a transmite noi celor cu care lucrăm, mai degrabă decât de la cum să îndesăm cât mai mult în ei. Pescuitul este infinit mai valoros pe termen lung decât vremelnica îndopare cu peştele pescuit de alţii.

Necesar şi suficient.

Sine qua non.

 

2. Templul lui Knecht

2.1. Valori în educaţie. Educaţie centrată pe valori

Despre valori în educaţie: ″Templul lui Knecht″

Mai întâi, este oportună o succintă iniţiere meniă să ne ajute a înţelege cum se cuvine, dacă optăm pentru aceasta, semnificaţia existenţei oricăruia dintre noi în Waldzell, cea mai vestită şi mai specială dintre şcolile ″Provinciei pedagogice″ a Castaliei, leagăn al împlinirii supreme prin deprinderea, stăpânirea la perfecţie şi practicarea cu măiestrie a jocului cu mărgele de sticlă. Aici, în Castalia, Josef Knecht – protagonistul istoriei scrise de Hermann Hesse – avea să-şi capete desăvârşirea, devenind – dintr-un copil promiţător remarcat de profesorii săi pe când încă era elev la şcoala de latină – membru al Ordinului castalian şi magister ludi – maestru al jocului cu mărgele de sticlă.

Scrie Hesse:

″′Waldzell odrăsleste micul popor artistic al jucătorilor cu mărgele de sticlă′ − spune vechea zicală despre această şcoală vestită. Printre şcolile castaliene de treapta a doua şi a treia era cea mai artistică; adică, dacă la alte şcoli domina foarte explicit o anumită ştiinţă, ca de exemplu la Keuperheim filologia clasică, la Porta sistemul gândirii aristotelice şi scolastice, la Planvaste matematica, la Waldzell, dimpotrivă, era cultivată tradiţional o tendinţă spre universalitate şi spre înfrăţirea ştiinţei şi artei, iar simbolul suprem al acestor tendinţe era jocul cu mărgele de sticlă. E adevărat, şi aici, ca în toate celelalte scoli, acesta nu era nicidecum predat oficial şi ca o materie obligatorie; totuşi, studiul particular al elevilor de la Waldzell îi era dedicat aproape exclusiv […] şcoala de la Waldzell era cea mai mică dintre şcolile castaliene, numărul elevilor abia depăşea uneori şaizeci, şi cu siguranţă că şi faptul acesta îi conferea o notă deosebită şi aristocratică, o făcea să apară distins, ca elita cea mai restrânsă dinăuntrul elitei; de altfel, din această venerabilă şcoală se ridicaseră în ultimele decenii mulţi magiştri şi toţi maeştrii jocului cu mărgele de sticlă.″

Centrarea pe valori a proceselor T&T poate fi modelată simbolic printr-o construcţie pe care am numit-o Templul lui Knecht.  Relevante sunt cupola, coloanele (inclusiv capitelurile) şi fundaţia acestuia, ca simboluri ale mesajelor-cheie transmise prin T&T.

În opinia mea, T&T desfăşurate fără a avea în inima sa un set de valori la care fac referinţă şi pe care le transmit intens poate fi un act profesional corect tehnic, dar fără impact pe termen lung. Valorile reprezintă referinţa de prim rang în Conversaţia T&T, de aceea ele constituie cupola Templului lui Knecht.

DACĂ VALORI NU SUNT, NIMIC NU E.

Şi totul e formă fără fond.

Domeniile (disciplinele, ariile de învăţare) specifice T&T se regăsesc în postura coloanelor Templului. Aşa cum am arătat în secţiunea anterioară, un aspect critic în proiectarea programelor T&T, atât la nivel macro (module în cadrul unor programe), cât si la nivel micro (teme în cadrul unui modul) îl reprezintă axiomatica sine qua non a proiectării. Aceasta este cea care defineste numărul minim, necesar şi suficient, de coloane pe care cupola Templului se susţine. Cu alte cuvinte, care sunt modulele distincte, minim necesare şi suficiente, ale programului propus, fără de care acesta este incomplet în relaţia sa cu obiectivele de învăţare pe care are a le îndeplini? Similar, care sunt temele distincte, minim necesare şi suficiente, ale unui anumit modul, fără de care acesta este incomplet în raport cu obiectivele educaţionale a căror îndeplinire îi intră în sarcină?

Pentru fiecare coloană, modelul redă sub forma capitelului setul de cunoştinţe-deprinderi-atitudini (C-D-A) dezvoltate de fiecare disciplină / modul în parte. Am considerat că este important să marchez astfel specificitatea a ceea ce învăţăm să ştim, să facem şi să fim, pentru unul sau altul dintre domeniile pe care decidem să le reunim sub cupola aceluiaşi set de valori.

Fundaţia Templului valorilor constituie nucleul artei şi măiestriei jocului cu mărgele de sticlă în spaţiul şi timpul T&T. Detaliez şi explicitez modelul în continuare.

2.2. EPTP. Arhitectura modelului: viziune; principii; structură

 

Artă şi măiestrie în T&T

A deveni, a fi trainer / teacher… Sunt câţiva ani buni de când arta şi măiestria formării si educaţiei nonformale, în sine, dar şi cresterea profesională a celor interesaţi să practice această profesie de o frumuseţe şi profunzime tulburătoare constituie pentru mine un câmp important de acţiune şi reflecţie. În timp, am ajuns la concluzia că n-aş fi avut ce să caut în sala T&T dacă n-aş lucra în cheia unei filosofii care să fie a mea, rezultată din practică şi reflecţie proprii, îndelungi, aprofundate. Spre bucuria mea, a fost să fie. Fie mie!...

Aşadar, practica solidă, consistentă acumulată în T&T mi-a determinat şi exerciţiul de viziune, conducându-mă la articularea modelului prezentat în continuare, pe care l-am dezvoltat în cheia acestei lecturi fundamentale pentru mine, pe numele său ″Jocul cu mărgele de sticlă″ (H. Hesse). Cu gândul la Castalia şi la Joseph Knecht, am pornit de la următoarea întrebare:

Dintre toţi profesioniştii oneşti, respectabili, competenţi în materia lor T&T, cum îi identific pe cei care ″fac diferenţa″, despre care clienţii lor pot confirma cu certitudine absolută impactul transformaţional puternic, ″de neuitat″, pe care l-au simţit în interacţiunea cu aceştia?

Consecinţa prescriptivă a întrebării precedente este imediată: cum putem învăţa să ″facem diferenţa″ în training – ca şi în educaţie, în sensul cel mai larg?

Răspunsul metaforic este: devenind magistri ludi – adică maeştri ai jocului cu mărgele de sticlă!...

Răspunsul pragmatic, operaţional este: punând la lucru, în mod impecabil, setul de patru axiome pe care eu le aşez la temelia construcţiei numite ″Templul lui Knecht″ (descris anterior), ca reprezentare a conversaţiei autentice despre educaţie, în general – despre T&T, în special.

 

3. EPTP

Modelul îşi are originea în anii 2005-2006, când am primit cu mult interes invitaţia de a proiecta ţi livra un program TTT / TOT (Train The Trainers / Training Of Trainers), ca răspuns la o nevoie imperioasă atunci, formulată de o distinsă echipă de colegi, directori ai programului de management de proiect (MP) oferit la acea vreme de CODECS ()coechipierii de atunci au crescut, între timp, proiectul excepţional EXELO) – anume, creşterea exponenţială a cererii de exepertiză MP, având ca urmare cresterea nevoii de traineri calificaţi să ofere programele MP cerute de piaţă. Premisa de pornire la acţiune a fost: ce pot eu adăuga nou, relevant, de impact la paleta foarte diversă a resurselor de training (cărţi, filme, materiale de lucru etc.) existente deja la îndemâna tuturor? De ce ar merita ca profesioniştii cu care eu urma să mă întalnesc în trainingurile TTT / TOT să aloce acel timp interacţiunii noastre nemijlocite? Unde anume noul tip de TTT ″face diferenţa″?

Răspunsul tehnic este modelul EPTP. În opinia mea, arta şi măiestria unei interacţiuni educaţionale T&T autentice şi cu impact durabil revin (arta şi măiestria) la operaţionalizarea si gestionarea foarte bună a următorului set de patru axiome: E - managementul eului;  P - managementul percepţiilor; T - managementul tranzacţiilor; P - managementul polarităţilor.

  • Axioma E înseamnă managementul impecabil al EU-ului. Exemplul pe care îl consideră cel mai relevant pentru a ilustra această axiomă revine la capacitatea trainerului de a încadra perfect în timp prestaţia sa (punctualitate; durate alocate subiectelor de training etc.). Iată alte câteva exemple de management al eu-ului:
    • competenţa solidă în materia T&T
    • postura relaxată
    • ţinuta vestimentară, congruentă cu personalitatea proprie şi contextul de formare
    • oferirea de exemple personale oportune, relevante
    • deschiderea de a accepta feedback
    • atitudinea tonică, pozitivă
    • curajul de a spune “nu ştiu”
    • etc.
  • Axioma P înseamnă managementul impecabil al PERCEPŢIILOR. Două exemple din cele mai relevante pentru mine sunt capacitatea de a acorda atenţia cuvenită tuturor, în funcţie de felul de a fi al fiecăruia, şi a privi în ochi toţi participanţii în programul T&T pe care îl desfăşurăm. Iată alte câteva exemple de management al percepţiilor:
    • abilitatea de a “citi în spatele situaţiilor / exprimărilor aparente”;
    • deducţia cu acurateţe, bazată pe intuiţie
    • capacitatea de parafrazare / reformulare cu acurateţe (fără a distorsiona sensul transmis de interlocutor)
    • folosirea cu atenţie şi discernământ a canalelor senzoriale pe care circulă informaţia
    • capacitatea de generalizare, de conceptualizare
    • adaptarea prestaţiei la stilurile de învăţare ale participanţilor
    • stabilirea şi utilizarea adecvată a “ancorelor NLP” în sala de curs
    • etc.
  • Axioma T înseamnă managementul impecabil al TRANZACŢIILOR. În timp şi practică, am constatat că aplicarea instrumentelor analizei tranzacţionale determină un impact deosebit de puternic – fie în sens pozitiv (dacă ştiu ce fac), fie în sens negative (dacă nu ştiu ce fac, sau fac după ureche). Iată un exemplu, pentru a ilustra modul în care putem genera două tipuri cu totul diferite de tranzacţii, comunicând în fond acelaşi mesaj (foarte frecvent în T&T), dar în forme diferite:

În timp şi practică, am constatat că aplicarea instrumentelor analizei tranzacţionale determină un impact deosebit de puternic – fie în sens pozitiv (dacă ştiu ce fac), fie în sens negative (dacă nu ştiu ce fac, sau fac după ureche). Iată un exemplu, pentru a ilustra modul în care putem genera două tipuri cu totul diferite de tranzacţii, comunicând în fond acelaşi mesaj (foarte frecvent în T&T), dar în forme diferite:

o   ″Aţi înţeles ce am spus?″ -tranzacţie părinte-copil, P-C, între formator şi cursanţi, având ca semnificaţie implicită nuanţa ″dacă nu aţi înţeles, vina nu este a mea (eu am făcut tot ce aveam de făcut), ci a voastră (voi nu sunteţi în stare să pricepeţi)!...″); respectiv,

o   ″Am explicat suficient de clar conceptul x?″ - tranzacţie adult-adult, A-A, având ca semnificaţie implicită nuanţa ″dacă nu aţi înţeles, este posibil ca eu să nu fi utilizat cele mai relevante exemple (prin urmare, sunt deschis să primesc de la voi întrebări de clarificare etc.!...)

Alte câteva exemple de management al tranzacţiilor sunt:

o   utilizarea adresării la persoana a II-a singular

o   responsabilizarea participanţilor pentru asumarea / îndeplinirea obiectivelor cursului

o   solicitarea acceptului grupului pentru modificări ale programului

o   construirea procesului de formare luând în considerare feedback-ul cursanţilor

o   manifestarea flexibilităţii anticipative faţă de nevoile şi interesele exprimate (direct sau indirect) ale cursanţilor

o   „plasarea” d.p.d.v. psihologic în interiorul grupului de cursanţi

o   solicitarea (şi utilizarea inteligentă a) informaţiilor relevante de la cursanţii cu experienţă, pentru aspect neclare sau necunoscute formatorului

o   etc.

  • Axioma P înseamnă managementul impecabil al POLARITĂŢILOR. Prin polarităţi înţelegem entităţi duale, co-existente, de tip yin-yang,pe care avem a le menţine permanent în echilibru dinamic, în vederea obţinerii unor consecinţe pozitive ale manifestării fiecărei entităţi în parte. Managementul polarităţilor cere ceea ce eu numesc a treia competenţă, în următorul sens: relevanţă critică are nu măsura în care eu ştiu să generez yin (prima competenţă) sau yang (a două competenţă), ci măsura în care dozez impecabil, în funcţie de context, cantităţile optime de yin şi yang (acesta fiind a treia competenţă). Un exemplu pe care îl consider relevant în acest context este cel al relaţiei dintre procesele generate în T&T şi rezultatele aferente acestor procese.

Iată alte exemple de polarităţi semnificative în T&T – anume, echilibrul dinamic între:

  • teorie şi practică
  • iniţiative individuale şi iniţiative de grup
  • conformism şi naturaleţe
  • planificarea sarcinilor şi execuţia acestora
  • etc.

Atât, acum. Continuăm periplul nostru prin treişpelogul T&T în textul următor.

Gând bun tuturor. Ţinem aproape.

 

p.s. Profesori mai buni pentru copiii noştri!... Sună minunat, nu-i aşa? În fapt, sintagma decriptează sensul mai-mult-decât-cuvîntului fabulous PROFESSORIA, a cărui poveste o puteţi citi aici. Şi aici. Villon, Villon, ou sont les neiges d'antan?  Mulţumesc, Tincuţa - chapeau bas, madame!...

p.p.s. tredecim