Cum le explici că nu mai sunt bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza economică și scăderea veniturilor îi afectează pe toţi, dar printre cele mai lovite se numără familiile cu copii. Multe familii îşi pun problema, în prag de vacanţă, dacă mai pot pleca  în concediu, dacă îşi mai permit o tabără sau dacă îi vor trimite pe copii la ţară, la bunici.

Părinţii de azi ştiu prea bine ce înseamnă să strângi cureaua. Şi cu toţii şi-ar dori ca noua generaţie de sacrificiu să nu fie reprezentată de copiii lor.

Măsurile de austeritate decise de Guvern îi pun însă pe foarte mulţi părinţi în situaţia ingrată de a le explica celor mici că nu-şi mai pot permite tot ce le-ar plăcea.

Criza economică poate afecta, spun psihologii, mai ales acele familii care întâmpinau deja unele probleme financiare.

Psihologul Anca Munteanau avertizează că „atunci cand apare o situaţie tensionată, şi efectele sunt puternice: frustrare, enervare; emoţii puternice, dificil de gestionat şi pentru adulţi."

La rândul său, Daniela Gheorghe, specialistă în psihologia copilului, spune că „e important să le spunem copiilor adevărul, dar e bine să fim atenţi şi la felul în care le transmitem preocupările noastre. Copiii pot simţi uneori cu totul şi cu totul diferit de ceea ce credem noi că ar putea să simtă, să înţeleagă."

„Şcoală&edu­caţie" a strâns toate informaţiile şi vă oferă 10 sfaturi în privinţa modului în care le puteţi spune copiilor că va urma o perioadă mai grea.

1 Nu ascundeţi adevărul. Pe un ton calm, explicaţi la nivelul lor de înţelegere că nu veţi mai avea la fel de mulţi bani.

2 Recunoaşteţi deschis că sunteţi îngrijoraţi. Cei mici „vor simţi" oricum.

3 Fiţi disponibili pentru întrebări. Copiii aud din toate părţile despre criza economică şi e mai bine să înţeleagă corect ce se întâmplă.

4 Calculaţi împreună banii. Lecţiile organizate recent de organizaţii precum "Salvaţi Copiii" au arătat că, încă de la vârste mici, copiii pot înţelege.

5 Luaţi-i la cumpărături.  Arătaţi-le care sunt produsele care s-au scumpit, fără să exageraţi.

6 Încurajaţi-i să economisească. Daţi dumneavoastră înşivă un exemplu. Faceţi o puşculiţă comună, din care copilul să fie şi recompensat, atunci când e cazul.

7 Cuvântul-cheie: răbdarea. Chiar dacă e greu, păstraţi tonul obişnuit. Aţi putea chiar să creaţi, în joacă, un „Regulament al Casei" care să interzică ţipatul.

8 Păstraţi obiceiurile casei. Respectarea rutinei îi ajută pe cei mici, pentru că le creează un sentiment de siguranţă.

9 Fără prea multe ştiri la televizor. Dacă dumneavoastră urmăriţi dezbaterile privind tăierile de salarii, asiguraţi-vă că nu sunt şi copiii prin preajmă. Ştirile privind creşterea şomajului, perspectiva sărăciei, protestele de stradă sunt capabile să sperie şi adulţii.

10 Oferiţi speranţe. Chiar dacă situaţia riscă să devină şi mai dificilă, spuneţi-le că veţi face tot ce puteţi  şi că până la urmă cel mai important este că sunteţi împreună. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite