ANALIZĂ Mai cade un mit: controlul asiduu exercitat de părinţi dăunează grav educaţiei copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
copii parinti teme adevarul

Un studiu realizat de sociologii americani dărâmă mitul temelor făcute sub supravegherea părinţilor: performanţa nu este stimulată de acest tip de ajutor, nici de control, ci de modelul din familie, de standardele ridicate şi de profesorii dedicaţi. Specialiştii le recomandă părinţilor să traseze o graniţă clară în ceea ce priveşte controlul exercitat asupra educaţiei celor mici.

Practica împământenită a temelor de acasă făcute sub supravegherea şi cu ajutorul părinţilor nu le garantează elevilor pe termen lung rezultate mai bune la şcoală. Cu atât mai puţin controlul asiduu exercitat de unii părinţi din teama de a nu-i scăpa din mână pe cei mici. Nici mersul la şcoală des şi discuţiile cu profesorii sau voluntariatul pentru şcoală nu ajută aşa cum se credea până acum.

Acestea sunt principalele concluzii la care au ajuns doi profesori americani de sociologie, după ce au analizat aproape 70 de metode parentale, timp de treizeci de ani, arată o analiză a publicaţiei „The Atlantic“.

Cercetătorii au observat totuşi o creştere a notelor copiilor dacă părinţii au depus eforturi pentru a-i plasa în clase unde predau profesori buni, dedicaţi, dar şi acolo unde modelele din familie au fost bune, iar standardele la fel.

Cert este că mediul în care cresc copiii, de exemplu un mediu academic, între părinţi care citesc şi au discuţii mature, elevate, îi ajută să aibă rezultate remarcabile, mai spun americanii.

De aceeaşi părere sunt şi specialiştii români. „Un părinte care va controla şi va verifica copilul şi după primii ani de şcoală îi va transmite indirect mesaje despre incapacitatea acestuia de a-şi gestiona singur rolul de elev. Îi va transmite mesajul că pentru orice acţiune a lui are nevoie de îndrumare, de verificare, de validare a metodei şi a rezultatului”, explică şi psihopedagogul Aura Stănculescu.

Consiliere pentru viaţă şi teme

Dar, din acest punct de vedere, elevii români nu sunt „în pericol”, susţine bloggerul adevarul.ro Tincuţa Apăteanu de la Asociaţia Edusfera care este de părere că „noi ne confruntăm cu situaţia inversă: cei mai mulţi părinţi îşi lasă copiii în grija şcolii, nu sunt foarte implicaţi în educaţia lor, mulţi nici nu au educaţia sau studiile necesare“, arată Apăteanu.

Excepţie fac cei din clasa de mijloc, dar aceştia sunt puţini. „Ca părinte, trebuie să dai exemplu personal copilului, să te vadă că citeşti, să ai activităţi interactive cu el, să-l întrebi cum interpretează ceea ce citeşti cu el, şi să pară ceva plăcut. E nevoie de implicarea părinţilor în educaţia copiilor, în activităţile de la şcoală, să vină cu idei, să sprijine proiecte, aşa cum se întâmplă afară“, este de părere Apăteanu.

Profesorul Marian Staş, promotorul proiectului „Şcoala pe bune“ şi de asemenea blogger adevarul.ro, susţine rezultatele studiului americanilor şi consideră că „este nevoie ca părinţii să facă life coaching (consiliere pentru viaţă – n.r.) acasă mai degrabă decât teme sau să-i controleze ce fac la şcoală sau după şcoală“, astfel încât elevii să înveţe să decidă.

„E nevoie de o abordare proactivă în educaţie, copiii trebuie încurajaţi, e nevoie de un parteneriat copil-părinte. Şi, într-adevăr, e bine să impui standarde înalte, nu minime“.

Tandemul părinte-şcoală

Aura Stănculescu, profesor-psihopedagog şi directorul Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE), este convinsă că performanţa şcolară a unui copil depinde în mare măsură de modul în care părinţii se raportează la activitatea şcolară a acestuia.

„Gradul de implicare, suportul emoţional pe care îl oferă copilului, nivelul solicitărilor formulate de către familie copilului sunt elemente care condiţionează performanţa acestuia. O familie care se interesează de activităţile desfăşurate de către copil la şcoală, care va fi conectată la tipul de solicitări specifice caracteristicilor de vârstă şi individuale pe care şcoala le formulează, va tinde să facă un tandem bun cu instituţia şcolară şi îşi va acorda solicitările extraşcolare astfel încât copilul să nu simtă un dezacord între cele două medii care îl socializează şi îl educă deopotrivă“, explică specialista. 

Graniţa fină dintre control şi ajutor

Psihopedagogul Aura Stănculescu explică rolul important pe care părinţii îl au în stabilirea unui echilibru între ajutor şi control.

„Cele două medii, familia şi şcoala, au roluri complementare, intersectându-se pe terenul educaţiei. Controlul familiei faţă de şcolarul mic este firesc şi necesar pentru un scurt timp şi ar fi de dorit să se rezume la verificarea efectuării temelor, a ghiozdanului pentru a doua zi. Acest control se va diminua în frecvenţă treptat, se va rezuma la întrebări de verificare cu privire la realizarea sarcinilor şcolare“, este de părere Stănculescu.

Părinţii trebuie să înveţe totuşi să se retragă treptat pentru a asigura autonomia copilului şi „creşterea responsabilităţii acestuia faţă de sarcinile care îi revin în postura de şcolar“.

„Cel mai bun şi durabil lucru pe care un părinte îl poate face pentru copilul său este să-i fie alături prin oferirea suportului emoţional, prin oferirea propriului comportament ca model, prin facilitarea înţelegerii conceptului de responsabilitate“, explică psihopedagogul.

Părinţii, prieteni ai copiilor

Mai mult, susţine Stănculescu, a-i lăsa copilului spaţiul necesar dezvoltării îi ajută şi pe părinţi să-i cunoască potenţialul şi astfel să ştie şi ce standarde poate să atingă. Altfel, îi poate stabili ţinte eronate, care nu vor face decât să-l ducă la epuizare şi la scăderea încrederii în sine. 

Oricât de grea ar putea părea „meseria“ de şcolar pentru un copil, părinţii trebuie să-i arate că nu e singur, că îi înţeleg dificultăţile şi îl ajută cu încredere să le depăşească.

„Când un copil poate să le spună părinţilor săi despre toate experienţele sale şcolare fără teama că va fi certat, pedepsit, privat de anumite activităţi sau obiecte care îl relaxează, atunci putem considera că părinţii au reuşit să construiască acea relaţie benefică şi durabilă cu propriul copil. Aceşti părinţi nu sunt într-o relaţie de putere cu copiii lor, dar au autoritate, privesc copilul ca pe o fiinţă distinctă care trebuie ocrotită şi cultivată pentru a-şi dezvolta propriul potenţial şi nu consideră copilul un instrument prin care îşi pot rezolva propriile frustrări acumulate pe parcursul devenirii lor. Aceşti părinţi îşi iubesc copiii. Ei se vor bucura că au crescut tineri autonomi, independenţi, care vor şti să ia decizii adecvate în majoritatea situaţiilor cu care se vor confrunta“, conchide specialistul.


Pe aceeaşi temă:

Cum îţi înveţi copilul să îşi organizeze timpul

De ce i-ar dezavantaja pe elevii francezi săraci eliminarea temelor

STUDIU Mitul temelor de acasă, demontat de americani

Preşedintele Franţei începe reforma din Educaţie prin eliminarea temelor de acasă

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite