În căutarea şcolarilor pierduţi la Vărbila: Un model din viitor – o şcoală care răspunde nevoilor comunităţii
0
Cu tineretul ăsta... Mi-era şi frică să mai întreb unde să cobor, că nu o dată m-au plimbat de au scos sufletul din mine... păi, dacă nu ştiam să citesc“, zice Elena Cristache, de 55 de ani, din Vărbila, Prahova. Este printre cei mai în vârstă şcolari din proiectul „Cu mic, cu mare, din nou la şcoală“ şi pintre aceia care „s-au ţinut de treabă“, venind mereu la cursuri.
Şcoala e o treabă serioasă în acest sat mic, care ascunde o istorie lungă, pierdută până la Mihai Viteazu (mânăstirea este chiar mai veche, din anii 1500).
Istoria recentă spune că Vărbila este printre puţinele localităţi prahovene unde, de 10 ani, de pe vremea fondurilor Phare, se organizează programe de tip ”A doua şansă”, ca urmare a cererii venite din partea adulţilor care au abandonat şcoala în copilărie.
”Din păcate, nu peste tot am avut cerere pentru reluarea şcolii. Sunt încă mulţi care nu vor să recunoască că au probleme. Şi, atunci, e ca la piaţă – nu ai cerere, nu putem veni cu oferta”, spune Aureliu Graur, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale europene în Prahova.
Foto: Aurel Graur, inspector şcolar Prahova
Dar cererea mai trebuie să fie şi stimulată, iar inspectorul Graur dă ca exemplu şcoala din Vărbila care a adaptat şi reacreditat cursurile pentru gimnaziu ”A doua şansă”, în format ”frecvenţă redusă”, încă din 2009. E drept, doamna Daniela Frângulea, directoarea şcolii, nu s-a dat bătută şi nu a renunţat la idee, chiar dacă a durat câţiva ani până a obţinut aprobările necesare.
Frecvenţă redusă nu a însemnat că ne facem că mergem la şcoală. S-a făcut şcoală şi cine nu a fost de trecere nu a trecut, explică directoarea şcolii. De altfel, nici pentru cei 23 de romi care au intrat la cursurile primare prin proiectul ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală” şcoala nu a fost simplă: nu au venit la şcoală doar pentru că se dădeau acei bani ca bursă lunară. Aşa că doar câţiva dintre ei au acum atestat că au terminat patru clase primare.
De altfel, un amănunt interesant aici: întrucât bursele lunare de aproximativ 100 lei nu au venit chiar de la începutul proiectului şi pentru că se aduna o sumă relativ mare la sfârşitul cursurilor, şcoala a decis să le ceară tinerilor să vină cu bonuri pentru a arăta ce au făcut cu banii, dacă s-au cheltuit pe lucruri serioase sau cum au venit aşa s-au dus!
Şi, aşa, pentru că au înţeles că ”şcoala nu trebuie să fie pe bani”, mulţi absolvenţi din acest program merg mai departe cu programul ”A doua şansă” de la stat, unde nu se acordă burse. Astfel că numărul total de cursanţi la ”A doua şansă” trece acum de 60 (în principal, cei care îşi continuă studiile din anii anteriori).
Profesorii din Vărbila au înţeles că mesajul pe care îl transmit asupra comunităţii are bătaie pe termen lung, în comportamentul copiilor şi chiar a nepoţilor de azi ai foştilor copii de ieri. Măcar generaţia următoare să înţeleagă că şcoala e parte din viaţă şi, astfel, e ... o treabă cât se poate de serioasă.
În alte cuvinte
Daniela Vişoianu, reprezentantă a Asociaţiei C4C – Communication for Community şi preşedintă a Coaliţiei pentru Educaţie:
Să ajutăm şcoala să se-ntoarcă în comunitate!
<<Ne-a bucurat să găsim, pe parcursul acestui proiect, şcoli care au înţeles că, dincolo de lecţiile de zi cu zi, au un rol crucial în comunitate. Misiunea lor este să (re)devină locul unde întreaga familie, nu doar copilul, învaţă ceva nou, unde se deschid perspective, înveţi şi să faci lucrurile altfel în viaţa ta, să fii mai bun. Rolul acestor proiecte este de a da şcolii puterea de-a se-ntoarce şi de-avea grijă de comunitatea ei! Dar, aşa cum am văzut pe parcursul poveştilor din localităţile unde a ajuns ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, e nevoie de mai mult decât simple proiecte punctuale.>>
Soluţiile ţin de programe integrate, pe termen mediu şi lung, la nivelul comunităţilor care au nevoie de “A doua şansă”. Şi, în primul rând, ar fi bine să fie create programe serioase de prevenire a abandonului pentru a le oferi copiilor şi tinerilor, cu adevărat, “Prima şansă” la educaţie, aşa cum au arătat dezbaterile care au avut loc în cadrul proiectului. Iar pentru a atrage cele câteva sute de mii de tinerii care au abandonat şcoala către educaţie, este nevoie ca şcoala să fie motivantă, de proiecte de tipul „A doua şansă” mai flexibile, care să pună accentul pe latura practică a educaţiei şi care să fie adaptate nevoilor lor.
text de Anca Doicin
Acest articol face parte din campania “În căutarea şcolarilor pierduţi”, derulată în cadrul proiectului “Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în Oameni” şi implementat de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova. Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa www.c4c.ro şi www.fonduri-ue.ro
Alte articole similare:
De Ziua Educaţiei, ce sărbătorim şi pe cine?
În căutarea şcolarilor pierduţi: „Grădinuţa“ de la Săruleşti
În căutarea şcolarilor pierduţi: “Doamne, aş vrea să-mi ajut copilul la lecţii, dar nu pot!”
Şcoala motivantă” – principala condiţie pentru reducerea abandonului şcolar
În căutarea şcolarilor pierduţi, la Bucov: “Ar fi atât de rău să nu mai pot continua şcoala!”
Se încarcă comentariile...
