România care primeşte deunăzi lecţia usturătoare “corupţia înseamnă tiranie, iar punerea la pământ a corupţiei înseamnă patriotism în stare pură” (sintagma enunţată de Joe Biden, trimite în fapt la citatul clasic al lui Thomas Jefferson: „The time to guard against corruption and tyranny, is before they shall have gotten hold on us....” etc.).

România acelor judecători, medici, profesori, generali, miniştri şi profesori băgaţi la puşcărie pentru şpăguieli ordinare, pe bani, cârnaţi şi alte porcării ridicole. Ruşine!...

România “garantată care este”, spălată pe creier, din almanahe tembele, de măruţi, dani, capatoşi, mame de schimb, mirese de împrumut, masterşefi şi telenovele matinale, siropoase până în pragul decerebrării.

România  unei clase politice submediocre, de nota 3. O clasă politică repetentă la examenul istoriei, în formă agravant continuată. De ce? Pentru că a dovedit în fapt că nu-i pasă de Educaţie, sau Educaţia publică n-ar fi unde este acum, după un sfert de veac de crasă incompetenţă de sistem.

Cum pe ce mă bazez?

E, sau nu e, România ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa?

E, sau nu e, România ţara cu jumătate din absolvenţii de liceu picaţi la examenul naţional de bacalaureat, în anii 2011, 2012, 2013?

E, sau nu e, România ţara cu 0 judeţe din 42 cu peste 50% note peste 5 la Matematică, la simularea evaluării naţionale de clasa a VIII-a, în luna martie 2014?

E, sau nu e, România ţara cu 1 judeţ din 42 cu peste 50% note peste 5 la Matematică sau Istorie, la simularea de bac, clasa a XI-a, tot în luna martie 2014?

E, sau nu e, România ţara cu 5 judeţe din 42 cu peste 50% note peste 5 la Matematică sau Istorie, la simularea de bac, clasa a XII-a, tot în luna martie 2014?

E, sau nu e, România ţara clasată constant în ultimul sfert / ultima treime a performanţei sistemelor publice ale Educaţiei în lume, fără excepţie de când e parte a testărilor internaţionale PISA şi care or mai fi fiind ele?

Sau e altfel, şi mi-a luat mie Dumnezeu minţile de văd ce nu este?!...

...România, ţara încă formă fără fond sau cu pospai de fond, ici-colo – mult prea puţin, pentru ca anomalia să nu sară în ochi de la distanţă, oricărui privitor onest, cu judecată limpede, imparţială.

România, ţara căreia încă îi este frică să-şi asume în mod real şi deplin destinul modern, european, de secol XXI, din cu totul alt film decât cel duplicitar-comunist, de până în 1989.

...În fine, România, ţara căreia mântuirea îi stă pe deplin în puteri, dacă vrea cu adevărat, şi dacă începe acum-acum, de la vlădică la opincă. Cred acest lucru cu tărie, şi îl afirm public, răspicat.

E chiar Proiectul de Ţară, ce are a fi pus în fapt de elitele existente sau emergente ale României: schimbarea paradigmei sistemului public al EDUCAŢIEI, adică trecerea Şcolii ca sistem din secolul XX, unde se aflaă acum, în secolul XXI, unde ţara este acum.

Termen: 1 Decembrie 2018.

Exact: ziua în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!


p.s. Domnule ministru Remus Pricopie, vă cer să oferiţi dezabterii publice cât mai curând cu putinţă noile modele de arhitecturi curriculare pentru gimnaziu şi, respectiv, liceu. Da, acelea care să ducă Şcoala ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Să exercitaţi, adică, leadership real, nu „dirigenţie” mică!... Apreciez că aţi cumpărat suficient timp până acum, iar societatea vă aşteaptă de mult, ca pe pâinea caldă, să vorbiţi apăsat şi vizionar în materia unui sistem educaţional care să consolideze siguranţa naţională a României, şi nu să o slăbească, aşa cum e cazul azi. Haideţi, că puteţi, dacă vreţi cu adevărat! Termen: 1 Decembrie 2018.

Domnule ministru Remus Pricopie, vă cer să oferiţi dezabterii publice cât mai curând cu putinţă noile modele de arhitecturi curriculare pentru gimnaziu şi, respectiv, liceu. Da, acelea care să ducă Şcoala ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Să exercitaţi, adică, leadership real, nu „dirigenţie” mică!... Apreciez că aţi cumpărat suficient timp până acum, iar societatea vă aşteaptă de mult, ca pe pâinea caldă, să vorbiţi apăsat şi vizionar în materia unui sistem educaţional care să consolideze siguranţa naţională a României, şi nu să o slăbească, aşa cum e cazul azi. Haideţi, că puteţi, dacă vreţi cu adevărat! Termen: 1 Decembrie 2018.

Citeste mai mult: adev.ro/n5u4rm