Vodafone concediază sute de angajați
0Grupul britanic Vodafone intenţionează să elimine mai multe sute de locuri de muncă, a anunţat vineri cotidianul Financial Times citând surse din apropierea discuţiilor.
Vodafone are aproximativ 104.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 9.400 în Marea Britanie, scrie Financial Times fără a menționa unde se vor opera concedieri.
Informaţiile publicate în Financial Times vin după ce în luna noiembrie a anului trecut Vodafone a anunţat că va lua măsuri de reducere a costurilor în valoare de un miliard de euro, în contextul deteriorării condiţiilor de pe piaţă. Între timp, directorul general de la Vodafone, Nick Read, a demisionat, punând capăt unui mandat în care cotaţia acţiunilor grupului de telecomunicaţii s-a redus la jumătate, iar boardul companiei şi-a exprimat nemulţumirea faţă de progresele realizate sub conducerea lui Nick Read.
La începutul acestei săptămâni, Vodafone a ajuns la un acord privind vânzarea operaţiunilor sale din Ungaria către compania locală de IT 4iG şi fondul de stat Corvinus, urmând să primească suma de 1,7 miliarde de euro ca urmare a acestei tranzacţii.
prin tranzacţia în valoare de 660 de miliarde de forinţi (1,66 de miliarde de euro), Antenna Hungária va deţine 51% din compania de telecomunicaţii, iar Corvinus Zrt., care acţionează în numele statului maghiar, dobândeşte de la Vodafone Europe BV 49% din Vodafone Ungaria, a doua cea mai mare companie maghiară de telecomunicaţii. Aceasta este cea mai mare achiziţie corporativă din perioada de după schimbarea regimului. Procedurile de verificare financiară a Vodafone Ungaria au fost finalizate, este de aşteptat ca închiderea financiară să aibă loc la 31 ianuarie 2023.
Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 48 de ţări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV.
În România, Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, iar baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022.