UPDATE Soarta euro, tranşată miercuri de Curtea Constituţională a Germaniei. Decizia ar putea fi amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţioanlă a Germaniei decide miercuri dacă statul va adopta Pactul Fiscal.                     FOTO Mediafax/AFP
Curtea Constituţioanlă a Germaniei decide miercuri dacă statul va adopta Pactul Fiscal.                     FOTO Mediafax/AFP

Cei opt judecători în robe roşii ai Curţii Constituţionale germane ar putea trimite Europa într-o nouă criză. Miercuri, ei trebuie să decidă dacă înfiinţarea unui fond de urgenţă, la care Germania este principalul contribuitor, respectă sau nu constituţia. O decizie negativă ar putea duce la haos pe burse şi chiar la căderea guvernului german.

UPDATE 15.29: Curtea Constituţională a Germaniei a anunţat că ia în considerarea amânarea deciziei de miercuri. Un purtător de cuvânt al instanţei a declarat pentru AFP că se va organiza o sesiune extraordinară a Curţii, în baza celei mai recente contestaţii, formulate de Peter Gauweiler, un parlamentar CSU (formaţiune politică înfrăţită cu cea a Angelei Merkel).

***

Decizia de miercuri a judecătorilor Curţii Constituţionale Federale de la Karlsruhe va decide soarta unui un element crucial în planurile anticriză ale liderilor europeni.

Decizia judecătorilor va fi urmărită „cu sufletul la gură“ de investitorii de pe burse, pieţele de obligaţiuni şi pieţele valutare, dar şi de liderii politici din Germania, Europa şi întreaga lume, o hotărâre nefavorabilă putând conduce chiar la căderea guvernului de la Berlin, scriu jurnaliştii publicaţiei britanice „The Guardian“.

Curtea Constituţională germană se află sub presiune internaţională pentru a-şi da avizul în ceea ce priveşte Mecanismul European de Stabilitate şi asupra Pactului Fiscal.

„Curtea Constituţională nu-şi poate permite să fie considerată altfel decât independentă, dar totodată nu-şi poate permite nici să fie văzută drept instanţa care a dărâmat guvernul“, explică Constanze Stelzenmüller, partener în cadrul institutului German Marshall Fund. „Vor trebui să încerce să facă din cerc, pătrat. Cu alte cuvinte, să nu dărâme guvernul şi, în acelaşi timp, să-şi demonstreze independenţa“, spune aceasta.

În contextul consecinţelor grave ale unei decizii negative, majoritatea analiştilor se aşteaptă ca instanţa să-şi dea miercuri avizul pentru implementarea celor două măsuri. Mecanismul European de Stabilitate (ESM) este fondul permanent de urgenţă al Uniunii Europene, care îl urmează pe cel temporar – Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (EFSF).

Exact ca în cazul EFSF, Germania este cel mai mare contributor şi în cazul ESM. Practic, înfiinţarea fondului nu presupune alocarea de sume speciale de la bugetele naţionale sau din bugetul UE, ci este constituit din garanţiile pe care statele le oferă pentru obligaţiunile pe care fondul le emite. În baza acestor garanţii, fondul se împrumută din pieţe şi foloseşte acei bani pentru a împrumuta statele cu probleme din UE.

Cu toate că nu trebuie să scoată fizic bani din vistieria statului pentru aceste mecanisme, nemţii plătesc deja scump pentru „păcatele“ celorlalte state europene.

Toate agenţiile de rating au avertizat că, din cauza acestor garanţii şi a expunerii uriaşe pe care Germania o preia astfel în ceea ce priveşte datoriile statelor vulnerabile, statul german riscă să-şi piardă ratingul „AAA“ (cel mai bun posibil), care îi permite să se împrumute la costuri extrem de scăzute.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite