Un lider de piață mondial în protecția roboților vinde fabrica din Sibiu pentru 4,5 milioane de euro FOTO

0
Publicat:

Principalul producător mondial de huse și sisteme de protecție pentru roboți, RPS Robot Protection Systems cu sediul în Germania, își vinde fabrica din Șura Mică - Sibiu, în lipsa unui succesor.

Protecție Industrială Textilă fabrica din Sibiu scoasă la vânzare pentru 4,5 mil euro Foto pitsrl ro
Protecție Industrială Textilă fabrica din Sibiu scoasă la vânzare pentru 4,5 mil euro Foto pitsrl ro

Proprietățile din România sunt scoase la vânzare pentru suma de 22 de milioane de lei. Este vorba despre un preț de pornire pentru cei interesați de achiziționarea acestei afaceri în Sibiu.

Printre cei peste 1.300 de clienți internaționali ai investitorului, specializat în producția de protecții pentru mașini și echipamente de înaltă tehnologie, se află renumite companii din domeniul auto, universități, producători de roboți, producție alimentară, prelucrarea metalelor, tehnologie, și extracție de materii, precum: Porsche, Daimler, VW, Volvo, Bosch ori Kuka.

Fabrica din România, subsidiara companiei germane RPS Robot Protection Systems

Protecție Industrială Textilă SRL este numele fabricii din Sibiu, producția acesteia desfășurându-se pe o suprafață de 1.500 metri pătrați.

Din prezentarea companiei reiese că este vorba despre o afacere de familie cu 18 ani de experiență în proiectarea, dezvoltarea și fabricarea sistemelor robotizate de protecție, în care designul este realizat cu programe 3D de ultimă generație, fiind transmis digital la nivelul producției.

Fabrica din Șura Mică - o localitate aflată la zece kilometri de municipiul reședință de județ - este subsidiara din România a RPS Robot Protection Systems GmbH, cu sediul în Germania. Compania produce sisteme de protecție de înaltă calitate pentru roboții industriali, sisteme capabile să ofere soluții pentru lucrul în condiții extreme de operare în diferite domenii ale industriei din întreaga lume, mai precis în toate segmentele industriale.

Primul loc în Top Business România 2022

Potrivit anunțului de vânzare de pe Smergers.com, acest producător german raportează vânzări de 7 milioane de lei pentru fabrica din Sibiu, prin oferirea de consultanță și soluții împotriva prafului, a temperaturilor ridicate de la 450 până la 1.200 de grade Celsius în contact direct, a apei, exploziilor etc., și producția de huse de protecție climatizată, protecție pentru vopsire prin pulverizare, curățare la presiune înaltă, sablare și industria alimentară.

La „Protecție Industrială Textilă” SRL lucrau, în 2021, nouă angajați, în scădere față de anii anteriori, cel mai mare număr înregistrându-se în 2019 – 19 angajați.

Anul trecut, compania românească s-a clasat pe primul loc în Top Business România 2022 pentru întreprinderile mici și mijlocii din Sibiu, dar și în Top Profit România 2022 (vezi Galeria foto).

Recunoaștere în afaceri a unei subsidiare a liderului mondial în protecție pentru roboți Foto DMS
Recunoaștere în afaceri a unei subsidiare a liderului mondial în protecție pentru roboți Foto DMS

Vânzătorul, deschis la negociere

Potrivit aceluiași anunț de vânzare, fabrica deține active fizice în valoare de 900.000 de lei, și înregistrează datorii la bănci de aproximativ 60.000 euro. Vânzătorul (doi acționari - 50/50 - care își vând acțiunile în mod egal) s-a declarat interesat de negociere, menționând că în România a închiriat spații de producție și de afaceri însumând 1.600 mp pentru 6.500 euro.

Din datele raportate către Ministerul Finanțelor, reiese că firma a avut în 2021 o cifră de afaceri de 2 milioane de lei, un profit net de 345.019 lei, active circulante de peste 1,7 milioane lei și capitaluri proprii care se apropiau de 800.000 de lei, dar și datorii de peste 200.000 de euro.

Compania din România a raportat o creștere a veniturilor nete din vânzări de 34,96% pentru 2021, dar și a activelor totale cu 6,31%.

Smergers este o platformă în care mii de proprietari de afaceri din întreaga lume se conectează cu investitori și consilieri pentru a-și franciza sau a-și vinde afacerea.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite