Terapia - 100 de ani de ştiinţă, cercetare şi inovaţie în slujba oamenilor şi a vieţii
0Terapia – companie SUN PHARMA, cea mai importantă companie de medicamente generice şi produse OTC din România, este un nume care prezintă încredere în producţia de medicamente de o sută de ani. Dar, pentru a se ajunge aici, a fost nevoie de pasiune si viziune…
Devotament şi inovaţie încă din 1921
Misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţilor oamenilor, care a început într-un mic laborator farmaceutic la Cluj-Napoca, în 1921, a fost elementul esenţial care a contribuit la inovaţiile companiei, din ultimii 100 de ani şi care a transformat Terapia într-una dintre cele mai inovatoare şi longevive mărci din industria farmaceutică din România.
Terapia, o istorie a viitorului
În cronologia dezvoltării companiei, repere importante sunt consemnarea primului export de produse, în anul 1952, precum şi punerea în funcţiune la începutul anilor 1960 a primei secţii de sinteză organică de medicamente din România care a produs Cloramfenicol, un medicament care la acea vreme puţine ţari îl fabricau.
Anul 1991 marchează începutul istoriei moderne a companiei, Terapia devenind societate comercială pe acţiuni, iar în 1996 o companie privată adaptată nevoilor de sănătate ale românilor.
Terapia a trecut printr-o altă transformare importantă pentru evoluţia sa, în anul 2015, atunci când s-a alăturat grupului SUN PHARMA, a patra cea mai mare companie farmaceutică de produse generice şi specializate din lume şi liderul pieţei farmaceutice din India, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice şi OTC ce se regăsesc în peste 100 de ţări.
100 de ani de ştiinţă, cercetare şi inovaţie în fiecare medicament Terapia.
Accentul pus de companie pe inovarea continuă a dus la extinderea şi îmbunătăţirea constantă a gamei de produse. Astfel, de un secol, Terapia a reuşit să aducă o contribuţie esenţială în viaţa oamenilor prin medicamentele pe care le-a produs şi care astăzi sunt consacrate pentru eficienţa lor de generaţii: de la lansarea celui mai popular brand românesc Faringosept® în 1963, la apariţia produsului care i-a ferit pe români de palpitaţii din 1987 - Aspacardin®, până la dezvoltarea în urmă cu 20 de ani a celui mai bine vândut medicament din România (în unităţi terapeutice)1: Aspenter®.
De asemenea, dorinţa de a găsi cele mai avansate soluţii pentru un viitor mai sănătos şi pentru o calitate a vieţii mai bună a făcut din Terapia o companie receptivă la progresul tehnologic, iar în acest sens investiţiile au fost orientate în mod constant spre modernizarea secţiilor de producţie şi alinierea standardelor de calitate în conformitate cu cele mai înalte norme europene.
În prezent, Terapia utilizează eficace cele zece decenii de experienţă pentru a dezvolta medicamente inovatoare şi eficiente pentru menţinerea sănătăţii - şi nu are nicio intenţie să se oprească aici. Astăzi, compania deţine în portofoliul său peste 300 de forme farmaceutice, ce acoperă o gama largă de arii terapeutice, produce anual 93 de milioane de cutii de medicamente şi exportă preparate farmaceutice în 25 de ţări.
2021, an de centenar Terapia
În an centenar, Terapia îşi bazează acţiunile aniversare ale brandului pe misiunea care a ajutat la construcţia acestuia, aducând şi mai multă inovaţie prin lansarea primei terapii biologice dezvoltate de companie, sub brandul ILUMETRI® (tildrakizumab). Noul produs pentru tratarea pacienţilor adulţi cu psoriazis demonstrează încă o dată, în mod incontestabil, implicarea şi forţa inovativă a companiei Terapia.
Acţiuni de pionierat atinse în premieră, în ţară, de către Terapia
În anul 1999, Terapia a marcat o premieră pentru industria farmaceutică locală atunci când a devenit primul deţinător al unui Certificat de bună practică de fabricaţie (GMP) emis în România de Agenţia Naţională a Medicamentului, pentru produse medicamentoase de uz uman.
Terapia a infiintat, de asemenea, in premiera, în 2002, primul Centru de Studii Clinice de Bioechivalenţă, care dispunea de o unitate clinică proprie, cu personal calificat.
În plus, Terapia s-a remarcat şi prin acreditările dobândite de-a lungul timpului, fiind prima companie din România care a obţinut certificarea GLP (Good Laboratory Practice – Certificat de Buna Practica de Laborator) şi GCP (Good Clinical Practice – Certificat de Buna Practica Clinica) în anul 2003, din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Şi în următorii 100 de ani, Terapia va continua sa aducă ştiinţa, tehnologia şi inovaţia aproape de oameni, pentru o viaţă mai bună!