STUDIU Munca de acasă: Angajaţilor le lipseşte conexiunea interumană de la birou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Munca de acasă a adus o serie de schimbări radicale, iar majoritatea participanţilor la un sondaj susţin că simt lipsa discuţiilor cu colegii, nu reuşesc să găsească un echilibru între viaţa profesională şi cea personală şi îşi doresc să vadă şi alte persoane în jur atunci când lucrează.

Consultantul imobiliar CBRE a efectuat în timpul perioadei de izolare impusă de pandemia de COVID-19, un studiu extins despre experienţa privind munca de acasă (telemunca), prin chestionarea a 1.200 de angajaţi din  România, Europa Centrală şi de Est (CEE) şi Europa de Sud-Est (SEE). Cei chestionaţi au menţionat că le lipsesc cel mai mult comunicarea cu colegii, delimitarea clară între activitatea de birou şi timpul liber şi apropierea de alţi oameni care lucrează, potrivit studiului CEE & SEE Working from Home lansat de CBRE Research.

Procentul mediu al celor care lucrează de acasă este de 3,9% din volumul total de angajaţi, adică aproximativ 9 mil. de persoane, potrivit datelor Eurostat privind ţările din regiunile Europei Centrale şi de Est & SEE care au participat la studiul CBRE Research. Ţara cu cea mai mare pondere de persoane familiarizate cu telemunca este Austria, cu 9,9% din totalul angajaţilor, la polul opus aflându-se ţări precum Bulgaria şi România, unde procentele sunt de 0,5% şi 0,8%.

„Deşi Austria avea cel mai mare număr de persoane familiarizate cu munca de acasă dinainte de izolarea impusă de COVID-19, este interesant de observat că aproape 80% dintre respondenţi au declarat că nu reuşesc să stabilească un echilibru între viaţa profesională şi cea personală. În continuare, spaţiile de birouri vor fi regândite pentru ca angajaţii să poată face o separare mai clară a vieţii profesionale de cea personală şi vor fi reorganizate astfel încât să faciliteze întâlnirile cu colegii şi partenerii de afaceri, deoarece aceste două aspecte sunt cele care au lipsit cel mai mult celor chestionaţi. Focusul asupra procedurilor privind telemunca nu se traduce prin reducerea spaţiilor din clădirile de birouri ”, a menţionat Andreas Ridder, Managing Director, CEE, CBRE.

Comparativ cu rutina obişnuită de la birou, 64% din cei peste 1.200 de participanţi din regiunile Europa Centrală şi de Est şi din SEE duc lipsa discuţiilor cu colegii de la birou şi se simt izolaţi, iar 61% dintre aceştia nu reuşesc să delimiteze viaţa profesională de cea personală, având ca rezultat dezechilibrul între viaţa profesională şi cea personală. Aproximativ 55% dintre cei chestionaţi îşi doresc să vadă şi alte persoane în timp ce lucrează, 51% simt lipsa întâlnirilor fizice, iar 43% consideră că lansările de produse şi servicii alături de colegi reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte care le lipsesc din viaţa la birou.

Viitorul modului de lucru în România

În România, telemunca nu va fi o opţiune pentru 33% dintre respondenţi deşi 38% dintre aceştia îşi doresc să lucreze de acasă cel puţin o dată pe săptămână, arată studiul CBRE Research. Potrivit datelor oficiale, ţara noastră deţine cel mai scăzut procentaj privind telemunca, sub 1%. Faptul că doar aproximativ 7% dintre cei chestionaţi nu sunt de acord să lucreze de acasă mai mult ar putea spori gradul de atractivitate şi de eficienţă a spaţiilor de birouri pentru angajaţi. 

„Posibilitatea ca mai mulţi angajaţi să lucreze de acasă ar putea determina companiile să regândească spaţiile de birouri pentru a le face mai atractive şi mai eficiente prin îmbinarea de noi concepte, cum ar fi utilizarea alternativă a birourilor, în funcţie de activităţile din ziua respectivă, renunţând la procedurile existente înainte de izolare. Prin urmare, pentru următoarele 12 până la 24 de luni, cererea pentru reconfigurările de spaţii de birouri ar putea creşte, având în vedere noua legislaţie şi prezenţa fizică la birou”, a concluzionat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

Modul de lucru se va schimba cu siguranţă, spaţiile de birouri vor fi regândite, companiile vor introduce noi proceduri şi, chiar dacă procentul de angajaţi care lucrează de acasă va creşte, faptul că suntem fiinţe sociale ne face să avem nevoie de interacţiune fizică, precum şi de un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, după cum arată studiul CEE & SEE Working from home, lansat de CBRE.

Studiul a fost desfăşurat în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est şi SEE timp de aproximativ o lună, în perioada de izolare socială, pe un eşantion format din 1.200 de angajaţi. 49% dintre cei chestionaţi au lucrat ocazional de acasă, în timp ce 90% dintre aceştia au considerat conexiunea wi-fi şi laptopul ca fiind cele mai importante instrumente de lucru pentru activitatea de acasă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite