Târgul de turism nu se mai ţine la Romexpo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supăraţi pe faptul că Romexpo a închiriat la ediţia din luna octombrie a Târgului de Turism Bucureşti aproape tot parterul pavilionului central Ministerului Turismului, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) au hotărât ca de la anul să organizeze evenimentul în alte locaţii.

Astfel, târgul de turism din primăvară va fi organizat în perioada 18-21 martie la Palatul Parlamentului, iar următorul eveniment va avea loc în luna mai şi se va derula la Romaero Băneasa sau în Parcul Izvor din Bucureşti.

Pe de altă parte, Alin Burcea, primvicepreşedintele ANAT,  a punctat că, în acest an, agenţiile de turism au înregistrat vânzări cu 25% mai mici decât anul trecut, iar pentru 2010 se aşteaptă o creştere de până la trei procente.

La pachetele pentru  Sărbătorile de Iarnă, agenţiile au înregistrat o scădere a vânzărilor de 10% faţă de anul trecut. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite