Rezultatele ANAF, pe primele cinci luni: Colectarea de TVA a crescut cu 4%, iar suma totală adunată a depăşit programarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat, în primele cinci luni din 2016, 82,42 de miliarde de lei, în creştere cu 3,32% faţă de programarea bugetară, adică cu 2,65 de miliarde de lei.

De asemenea, s-a înregistrat un avans de 4% pe zona colectării de TVA, care a însumat 22,25 de miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de preşedintele autorităţii, Dragoş Doroş. Astfel, Fiscul a încasat venituri suplimentare din TVA de 836,83 de milioane de lei, informează News.ro.

„În ianuarie, a fost o încasare peste program, pentru că este o lună excepţională, în fiecare an. Anul acesta a venit cu influenţele consumului din decembrie, care este mai mare, în plus a venit cu încasări pe TVA de 24% din decembrie“, a afirmat Doroş.

El a arătat că, totodată, guvernul a achitat în decembrie circa 15 miliarde de lei sau mai mult pentru programe cu fonduri europene, care s-au reflectat în declarările din decembrie şi în încasările din ianuarie. Tot în ianuarie, Fiscul a înregistrat încasări suplimentare din acciza la tutun de 500 de milioane de lei, pe fondul procesului de implementare a directivei europene care presupune schimbarea pachetelor de ţigări, dar şi al legii anti-fumat, care a afectat volumul încasărilor.

„Producătorii de tutun au o oarecare incertitudine legată de momentul în care va trebui să implementeze directiva, astfel că în ianuarie au scos din antrepozit pachetele din stoc şi avem 600 milioane de lei în plus în ianuarie. Apoi scăderea s-a reflectat în lunile februarie-aprilie, iar în mai au terminat stocurile scoase şi au ieşit cu alte loturi din antrepozite, astfel că avem alte venituri suplimentare din accize“, a adăugat preşedintele Fliscului.

El a precizat că s-a întâlnit cu actorii din piaţă, astfel încât reprezentanţii ANAF încearcă să previzioneze încasările următoare.

Pe de altă parte, veniturile din accizele la tutun au fost afectate de legea anti-fumat, care a dus la scăderea consumului.

„În luna aprilie, care a fost mai puţin favorabilă, am avut diminuarea încasărilor din accize la tutun şi o subdeclarare a TVA, după ce s-a redus la 20%. Asta înseamnă că a fost o declarare sub nivelul previzionat, care ne-a dus la întrebări şi o analiză, cu toate că raportăriloe de la INS arată o creştere a consumului, care nu s-a reflectat în colectarea TVA“, a mai spus Doroş.

În urma unei analize, Fiscul a constatat că avansul consumului a fost înregistrat în special pe produse alimentare, pentru care TVA a fost redusă în iunie anul trecut, la 9%.

Doroş a menţionat că tendinţa de subdeclarare nu s-a mai manifestat în luna mai, astfel că se înregistrează o tendinţă crescătoare, pe care speră să o menţină.

„Măsura de reducere a TVA este de încurajare a economiei. Din punct de vedere tehnic, e normal ca încasările să înceapă să scadă, pentru ca apoi să recupereze şi să urce treptat, astfel încât să vedem până la sfârşitul anului că au depăşit încasările de TVA de anul trecut ca să vedem că măsura a fost eficientă. Noi ne aşteptăm ca măsura să-şi producă efectele“, a subliniat preşedintele Fiscului.

Referitor la acuzele fostului şef al instituţiei, Gelu Diaconu, că ANAF nu mai publică încasările pe fiecare lună, ci cumulate de la începtul anului, Doroş spune că datele sunt publice pe platforma de transparenţă bugetară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite