Pe bandă rulantă: Miercuri, votul final la Legea Bugetului pentru 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat azi proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016, într-un ritm accelerat, precum şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2016, pe articole şi anexe, fără amendamente aduse, votul final fiind programat, pentru ambele legi, miercuri.

Parlamentul a început, marţi dimineaţă, în jurul orei 10.30, dezbaterea anexelor ordonatorilor de credite, adoptându-le într-un ritm alert.

Senatorii şi deputaţii nu au adoptat niciun amendament în plus, din lista celor respinse, fiind adoptate doar modificările propuse de către comisiile de buget-finanţe.

UPDATE - Parlamentul a adoptat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2016. Miercuri, votul final

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, marţi, într-un ritm alert, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2016, pe articole şi anexe, fără amendamente aduse, miercuri urmând să dea votul final, conform Mediafax.

Parlamentarii au adoptat articolele şi anexele într-un ritm alert, fără comentarii sau voturi împotrivă, după ce ministrul Muncii, Anca Costea, a prezentat cifrele cheie ale bugetulului asigurărilor sociale.

Pentru anul 2016, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt estimate la 52,59 miliarde lei, din care 99,4% sunt aferente sistemului public de pensii, iar cheltuielile totale ajung la circa 52,37 de miliarde de lei, din care 99,8% pentru sistemul public de pensii.

Bugetul este programat cu un excedent de 228,9 milioane lei, reprezentând rezultatul financiar al sistemului pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj cuprinde venituri estimate la 1,89 miliarde lei, din care 84,1% sunt aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj şi 15,9% revin fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale. Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj sunt de 1,38 miliarde lei, din care 98,4% pentru sistemul asigurărilor pentru şomaj şi 1,6% pentru plata creanţelor salariale.

Comisiile de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor au dat raport de admitere, cu unanimitate de voturi, fără amendamente.

Votul final în Parlament pentru bugetul de stat şi al asigurărilor sociale este programat pentru miercuri.

Deputaţii şi-au suplimentat bugetul cu 18 milioane de lei

Camera Deputaţilor şi-a aprobat, luni seară, un buget de 358,7 de milioane de lei, luând sume de la Ministerul de Finanţe, acesta fiind cu 18 milioane de lei mai mare decât cel votat de deputaţi în plen şi anunţat ca fiind bugetul de care forul are nevoie în 2016.

Astfel, Guvernul a transmis Camerei Deputaţilor un buget total de 313,7 milioane de lei, din care 295,7 milioane erau credite bugetare, diferenţa fiind fondurile din surse proprii (închirieri de săli, evenimente, etc).

În plenul Camerei Deputaţilor, luni, a fost votat, însă, un buget de aproximativ 340,7 de milioane de lei, deputaţii afirmând că aceasta este suma de care au nevoie pentru a acoperi toate cheltuielile cu salarizarea personalului, în urma majorărilor decise de Guvern. Această propunere a Camerei Deputaţilor a fost respinsă de Ministerul de Finanţe, care a anunţat că sumele de care deputaţii au nevoie - în special pentru plata funcţionarilor care lucrează în instituţie - vor fi alocate forului la rectificarea bugetară din vară, conform Mediafax.

Camera Deputaţilor a solicitat însă retrimiterea proiectului de buget pe anul 2016 la comisiile de specialitate, majorându-şi, prin vot, bugetul, în ciuda opoziţiei Ministerului de Finanţe. Deputaţii au luat sumele de care aveau nevoie din bugetul Ministerului de Finanţe, de la capitolul "acţiuni generale". Amendamentul adoptat a fost de suplimentare a bugetului cu suma de 45 de milioane de lei, însă această sumă depăşeşte pragul de circa 340,7 de milioane de lei - buget total - de care deputaţii spuneau că au nevoie.

Mai mult, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, a anunţat că suplimentarea se va face cu 45 de milioane de lei la bugetul format doar din bani publici, fără să anunţe şi sumele de care Camera Deputaţilor dispune prin venituri proprii. Astfel, luni, Viorel Ştefan a anunţat că bugetul Camerei Deputaţilor va fi de aproximativ 340,7 de milioane de lei - aşa cum a fost votat în plen - fără să menţioneze cele 18 milioane de lei, venituri proprii.

În aceste condiţii, luând în calcul banii de la buget, precum şi banii din surse proprii, bugetul total al Camerei Deputaţilor ajunge la 358,7 de milioane de lei, cu 18 milioane în plus faţă de necesar.

Acest buget, mărit considerabil faţă de propunerea Guvernului, de numai 313,7 milioane de lei, va fi aprobat, cel mai probabil marţi, în cadrul dezbaterilor asupra bugetului de stat pe 2016.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite