Jumătate dintre locuitorii de la sate declară că nu au un loc de muncă, numai 4% spun că sunt şomeri

Jumătate dintre locuitorii de la sate declară că nu au un loc de muncă, numai 4% spun că sunt şomeri

FOTO: Mediafax

Aproape jumătate din persoanele din mediul rural, cu vârste între 18-60 ani, declară că nu muncesc, dintre acestea 29% spun că sunt casnice şi nu realizează niciun venit stabil, iar 4% că sunt înregistrate ca şomere, arată un raport lansat de Fundaţia World Vision România.

Ştiri pe aceeaşi temă

În "Raportul asupra antreprenoriatului şi ocupării în mediul rural" lansat de Fundaţia World Vision România se precizează că în mediul rural din România 46,2 la sută din totalul persoanelor cu vârste între 18- 60 de ani declară că nu au un loc de muncă. Dintre acestea 29 la sută spun că sunt casnice şi că nu realizează niciun venit stabil şi doar 4 la sută declară că sunt înregistrate ca şomere.
 
"În acest timp, 5% din populaţia rurală declară că ei sau o persoană din gospodăria în care locuiesc au o afacere proprie şi 22 % îşi doresc ca în următorii doi ani să pornească o firmă proprie, majoritatea în domeniul agricol (57 %), având ca principale surse de finanţare fondurile europene nerambursabile (40 %) şi economiile proprii sau împrumuturile de la familie ori prieteni (40 %)", se arată în raportul citat de Mediafax.
 
Cercetarea, realizată în perioada octombrie-decembrie 2015 în colaborare cu Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, a avut ca scop identificarea principalelor probleme şi oportunităţi în ceea ce priveşte ocuparea, angajabilitatea şi antreprenoriatul în mediul rural, fiind aplicată pe două subeşantioane reprezentative la nivelul populaţiei cu vârsta între 18-60 de ani.
 
Raportul a fost realizat pe baza rezultatelor obţinute în cadrul proiectul ui "Made in rural", care a oferit sprijin pentru persoanele din categorii defavorizate în peste 40 de comunităţi rurale din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Cluj, Dolj, Iaşi, Ialomiţa, Ilfov, Vâlcea şi Vaslui.
 
În cadrul proiectului peste 2.100 de oameni din mediul rural au beneficiat de servicii integrate de ocupare, iar peste 1.700 dintre aceştia au participat la cursuri de formare pentru a învăţa noi meserii şi peste 350 şi-au găsit un loc de muncă. De asemenea, 2.250.000 de lei au fost acordaţi ca premii pentru 188 de persoane în vederea iniţierii de mici afaceri ca măsură directă de sprijinire a dezvoltării economice a comunităţilor în care aceştia trăiesc împreună cu familiile lor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările