FMI nu este de acord cu reducerea TVA la 9% pentru alimente şi impozitul progresiv pe venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea comună a FMI, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene se află în România până pe 13 august FOTO Mediafax
Misiunea comună a FMI, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene se află în România până pe 13 august FOTO Mediafax

Reprezentanţii Fondului nu îşi vor da acordul pentru introducerea unei cote preferenţiale a TVA pentru produse agroalimentare şi nici pentru aplicarea impozitului progresiv pe venit, potrivit unor surse care participă la negocieri, citate de Mediafax.

Chiar dacă acordul de tip stand-by încheiat între România şi creditorii internaţionali s-a încheiat şi am început deja să rambursăm banii, Fondul are în continuare ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte orice modificare a cadrului fiscal.

În prezent, România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro. Totodată, Banca Mondială a aprobat, luna trecută, o linie de credit de 1 miliard de euro pentru statul român.
Dacă Guvernul aplică o schimbare fiscală cu care Fondul nu este de acord, pierde accesul la liniile de finanţare. „Este un fel de sinucidere, dar nu m-ar mira. Nu mă mai miră nimic, iar sinuciderea politică a devenit un termen vag pentru politicienii români“, este de părere Emilian Duca, consultant fiscal.

Pe 8 august, după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului, premierul Victor Ponta a declarat că, în cazul în care va mai fi prim-ministru atunci când actualul acord cu FMI va expira, va încheia un altul, tot de tip preventiv. „Este un certificat de garanţie, care permite României să se împrumute la costuri foarte avantajoase“, a declarat premierul.

Potrivit declaraţiilor guvernanţilor, reprezentanţii FMI sunt de acord cu introducerea altor măsuri precum plata TVA la încasarea facturii şi amânarea introducerii sistemului de coplată în sănătate. Însă reducerea TVA la alimente şi impozitul progresiv erau considerate de analişti cele mai importante măsuri prezentate, chiar dacă nici acestea suficiente pentru revitalizarea economiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite