Borza, despre vânzarea gazelor pe bursa de energie: Sunt pentru un procent cât mai mare. Consumatorii nu pot fi subvenţionaţi la nesfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
remus borza adevarul live foto eduard enea

Ministerul Energiei a elaborat un proiect prin care reduce cota pe care producătorii şi furnizorii de gaze naturale vor fi obligaţi să o tranzacţioneze pe pieţele centralizate, de la 70% cât propusese deputatul Iulian Iancu, la minimum 30%. În legătură cu acest aspect, Remus Borza a afirmat că este „pentru un procent cât mai mare” şi o liberalizare totală a pieţei gazelor.

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, av. Remus Borza, consideră că gazele ar trebui tranzacţionate pe pieţele centralizate într-un procent cât mai mare, iar contractele să fie făcute în mod transparent, pe termen lung, de 1 – 2 ani.

„Am susţinut şi în Comisia pentru Industrii o liberalizare totală a pieţei gazelor, aşa cum se întâmplă pe piaţa energiei. Nu se poate să subvenţionăm la nesfârşit consumatorii. Pe gaze, sunt 8 milioane de consumatori casnici şi 3,2 milioane de consumatori noncasnici. Eu sunt pentru tranzacţionarea pe pieţele centralizate a unui procent cât mai mare de gaze. Este bine să existe un comportament predictibil şi onest. Să cumpărăm gaze pe termen lung, de 1-2 ani”, a spus Remus Borza.

Acesta a explicat că piaţa pentru ziua următoare (PZU) de pe OPCOM – bursa de energie este o piaţă reziduală, care nu are efecte asupra consumatorilor, pentru că aceştia nu cumpără de pe PZU.

„Preţurile de pe PZU explodează în mod accidental, dar nu are afectează consumatorii, pentru că ei nu cumpără de pe această piaţă”, a adăugat specialistul.

Potrivit specialistului în energie, liberalizarea pieţei energiei electrice, care se va finaliza la 1 ianuarie şi pentru consumatorii casnici a avut ca efect scăderea preţului.

„În 2012, preţul energiei electrice la producător era de 220 lei/MW. Acum, după toate creşterile din 2017, preţul energiei electrice a ajuns la 170 – 175 lei/MW. Aşa trebuie făcut şi la gaze”, a încheiat Remus Borza.

Ministerul Energiei a propus tranzacţionarea pe bursă a 30% din producţie, mai puţin de jumătate din cât propusese Iulian Iancu

Ministerul Energiei a elaborat un proiect prin care reduce cota pe care producătorii şi furnizorii de gaze naturale vor fi obligaţi să o tranzacţioneze pe pieţele centralizate, de la 70% cât propusese deputatul Iulian Iancu, la minimum 30%. În octombrie, intenţia de vânzarea a 70% din gaze prin OPCOM a fost aspru criticată de Comisia Europeană.

Proiectul stabileşte, pentru anul 2018, cotele procentuale minime aferente obligaţiilor producătorilor şi furnizorilor de gaze naturale de a încheia contracte pe pieţele centralizate de gaze naturale, respectiv: 30% - cotă procentuală aferentă obligaţiei producătorilor; 20% - cotă procentuală aferentă furnizorilor de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate, în calitate de cumpărători; 30% - cotă procentuală aferentă furnizorilor de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate, în calitate de vânzători, în relaţia cu clienţii angro.

 “Prin stabilirea acestui nivel minim de tranzacţionare pe pieţe centralizate se asigură un mediu concurenţial şi accesibil în mod transparent şi nediscriminatoriu la toate nivelurile de tranzacţionare din  piaţa gazelor, începând de la tranzacţionarea cantităţilor de gaze naturale introduse pe piaţă de producători şi de importatori, achiziţionate de clienţii angro în vederea revânzării către alţi clienţi angro de anvergură mai mică şi/sau către consumatori finali din portofoliul acestora, precum şi pentru evitarea „diluării” competiţiei transparente şi nediscriminatorii pe întregul lanţ de tranzacţionare a gazelor naturale (de la sursele primare şi până la consumatorii finali)”, se arată în nota de fundamentare.

În ce-i priveşte pe furnizori, aceştia vor fi obligaţi să vândă mai mult decât cumpără pe pieţele centralizate. 

“Prin stabilirea în sarcina furnizorilor a unui procent de vânzare mai mare decât cel de cumpărare, se va asigura inclusiv tranzacţionarea pe pieţe centralizate a unor cantităţi de gaze naturale, care iniţial au făcut obiectul unor contracte bilaterale, astfel fiind asigurat un nivel sporit al lichidităţii pieţei gaziere şi stabilirea unui preţ de piaţă relevant pentru cererea şi oferta existentă la un moment dat”, se arată în documentul citat.

Comisia Europeană nu a fost de acord cu tranzacţionarea a 70% din gaze pe OPCOM

În luna octombrie, Comisia de industrii a adus mai multe amendamente OUG 64/2016 privind modificarea legii gazelor, potrivit cărora 70% din gazele româneşti trebuie tranzacţionate obligatoriu pe bursa OPCOM.

Acest lucru a stârnit nemulţumirea  Bursei Române de Mărfuri (BRM), care, de asemenea, deţine o licenţă de tranzacţionare a gazelor.

Ulterior, Comisia Europeană a arătat că nu este de acord cu tranzacţionarea a 70% din gaze doar pe bursa OPCOM, ameninţând România cu procedura de infringement.

Legat de acest aspect, preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ, afirma atunci că amendamentele aprobate în şedinţa comisiei din 4 octombrie ar contraveni unor obligaţii potrivit cărora statele membre trebuie să participe la piaţa comună internă prin facilitarea demersurilor de tranzacţii transfrontaliere.

„Stabilirea unui coeficient cert, mare, consideră dânşii, adică 70% pentru tranzacţionarea obligatorie, ar duce la imposibilitatea tranzacţionării transfrontaliere, deci practic împiedică exportul”, preciza Havrileţ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite