BNR reduce din nou rata dobânzii de politică monetară, de la 5,5% la 5,25% pe an. Este un nou minim istoric!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie al BNR a decis joi să reducă cu 0,25 puncte procentuale nivelul ratei dobânzii de politică monetară, de la 5,5% la 5,25% pe an, nou minim istoric, în linie cu aşteptările analiştilor, şi să menţină cotele pentru rezervele minime obligatorii constituite de bănci.

BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale de la începutul acestui an, după tăieri de câte 0,25 puncte şi în şedinţele Consiliului de Administraţie din ianuarie şi februarie. Dobânda cheie este acum la minimul istoric de 5,25%.

"CA al BNR reafirmă că banca centrală va monitoriza în continuare evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea corespunzătoare a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare", se arată în comunicatul semnal transmis de banca centrală.

BNR a decis să menţină ratele rezervelor minime obligatorii constituite de instituţiile de credit, la 15% în cazul pasivelor în lei şi 20% pentru pasivele în valută.

Analiştii financiari bancari au anticipat într-o largă majoritate că BNR va reduce joi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte, la 5,25%, ca urmare a scăderii inflaţiei şi a persistenţei deficitului de cerere agregată. De asemenea, aproape 80% dintre analişti au anticipat că banca centrală nu va modifica ratele pentru rezervele minime obligatorii.

Pentru finele anului 2012, estimarea membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) care au răspuns la sondajul periodic plasează dobânda de politică monetară la 5% (răspunsurile variază între 5% şi 5,25%). La finalul anului 2013, dobânda de politică monetară s-ar putea situa la 5% (estimările variază între 4% şi 5,75%).

Comunicatul de presă detaliat va fi prezentat la ora 15:30 la sediul BNR, în cadrul unui briefing de presă al guvernatorului Mugur Isărescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite