Şeful Ford, despre lucrările la drumul expres Craiova – Piteşti: Nu s-a prea progresat. Dragnea şi ministrul Cuc au inaugurat lucrările la 22 mai
0Directorul Ford România, Ian Pearson, a mers personal să vadă care este stadiul drumului expres Craiova-Piteşti inaugurat de Liviu Dragnea şi Răzvan Cuc în luna mai şi despre care presa a scris că a fost o inaugurare de faţadă, având în vedere că, imediat după inaugurare, utilajele au fost mutate şi readuse în urma izbucnirii scandalului.
"După ce am petrecut aproape o oră încercând să trec prin Balş săptămâna trecută, am decis să verificăm progresul pe nouă autostradă Craiova-Piteşti, în special progresul pe şoseaua de centură Balş. Construcţia drumului a început pe data de 22, cu o declaraţie că drumul de centură va fi gata până la sfârşitul anului!", a scris Ian Pearson pe Facebook.
Directorul Ford România a şi publicat câteva fotografii de la locul respectiv din care se observă că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult faţă de momentul inaugurării.
"După cum puteţi vedea din fotografiile pe care le-am făcut ieri, nu prea s-a progresat de la începerea lucrărilor", a punctat el.
Pearson a precizat cât de important este că acest drum să fie finalizat la timp.
"Nu este doar vital pentru oamenii şi afacerile din Craiova că acest drum să fie finalizat la timp, ci şi pentru toţi românii care trebuie să folosească acest drum din sud! Voi continuă să monitorizez progresul şi sper că vor fi realizate angajamentele care au fost asumate", a încheiat el.
Inaugurare de faţadă
Lucrările la tronsonul 2 al drumului expres Craiova – Piteşti au fost inaugurate la data de 22 mai cu mare fast în prezenţa liderului social-democrat Liviu Dragnea şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.
Imediat după plecarea celor doi utilajele au fost mutate la o altă tăiere de panglică, după cum susţin, cu dovezi, cei de la USR Dolj.
„Colegul nostru Manuel Bortoi a filmat demontarea „decorului” după inaugurarea drumului expres Craiova Piteşti. Utilajele sunt transportate către o altă tăiere de panglică”, se arată pe pagina de Facebook a USR.
Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc miercuri, în jurul orei 14,00, în prezenţa preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Lucrările nu pot începe la primul tronson întrucât studiul de fezabilitate care s-a făcut în 2007 şi a costat aproape 13 milioane de euro, fără TVA, trebuie obligatoriu modificat. Guvernul a aprobat realizarea unor exproprieri parţiale pentru acest tronson şi alocarea a 3.882.000 lei, dar trebuie realizat şi un alt proiect pentru restul suprafeţelor de teren care trebuie expropriate ca umare a modificării traseului.
Ulterior publicării articolelor pe tema mutării utilajelor, Compania de Drumuri (CNAIR) a ţinut să facă o serie de precizări pe pagina sa oficială de Facebook.
„Lucrările pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti continuă !
Muncitorii şi utilajele constructorului italian Tirrena Scavi continuă lucrările începute ieri pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Piteşti.
În acest moment 15 utilaje acţionează pentru decopertarea traseului şi amenajarea drumurilor tehnologice destinate accesului în şantier.
Ne exprimăm regretul că există în continuare persoane care manipulează opinia publică şi încearcă să folosească imagini trunchiate pentru a induce ideea că antreprenorii nu lucrează pe şantierele deschise oficial.
Acelaşi tip de manipulare a fost folosit şi în luna martie când aşa zişi pasionaţi de infrastructură au prezentat o imagine trunchiată a şantierului Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău prin care încercau să inducă ideea ca au fost încetate activităţile la primul segment de autostradă din Moldova.
Facem apel la cei care apelează la astfel tehnici de manipulare să nu mai încerce să inducă în eroare opinia publică, în scopuri care nu au legătură cu eforturile de dezvoltare reală a infrastructurii din Romania.
De asemenea, îi sfătuim să ţină cont de faptul că la ora actuală tehnologia şi capacităţile moderne de propagare a informaţiei permit cu uşurinţă demontarea neadevărurilor”.
Lucrările la cel de-al doilea tronson urmau să fie demarate miercuri, 22 mai 2019, de Asocierea de firme româneşti SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - SC Consitrans SRL, iar valoarea contractului se ridică pentru cele două loturi la 1453,63 milioane lei. Constructorii români vor face tronsonul care trece prin localităţile Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.
Aflat la Craiova, marţi seara, pentru a-şi lansa volumul "EU.RO-Un dialog deschis despre Europa", preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi despre inaugurarea drumului expres Craiova - Piteşti. "Nu a venit nimeni să-mi spună de ce în Oltenia se inaugurează a zecea oară, mâine (miercuri - n.r.), drumul expres spre Piteşti. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs", a spus şeful statului.