Polonia începe epurarea persoanelor numite politic: directorul Bursei de la Varşovia a fost concediat

0
Publicat:

Guvernul polonez s-a angajat să înlăture din companiile de stat persoanele considerate a fi fost nominalizate politic de fostul partid de guvernământ.

Marek Dietl este connsilierul pe probleme economice al președintelui polonez
Marek Dietl, directorul Bursei din Varșovia a fost concediat. Foto Președinția poloneză

Acţionarii Bursei de la Varşovia (WSE) au decis luni concedierea directorului general Marek Dietl şi numirea lui Tomasz Bardzilowski în locul acestuia, transmite Reuters.

Tomasz Bardzilowski conducea firma financiară poloneză Ipopema Securities şi era consilier al Consiliului de Administraţie al firmei.

Concedierea lui Dietl, care conducea de la finalul lui 2017 Bursa de la Varşovia, vine după ce noul Guvern s-a angajat să înlăture din companiile de stat persoanele considerate a fi fost nominalizate politic de fostul partid de guvernământ.

De asemenea, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a votat pentru modificarea componenţei Consiliului de Supervizare, unde au fost numiţi, printre alţii, candidaţii Trezoreriei: Piotr Prazmo, Jerzy Kalinowski, Iwona Sroka, Katarzyna Szwarc şi Pawel Hominski.

Conform reglementărilor, schimbările în Consiliul de Administraţie trebuie aprobate de Autoritatea de Supervizare Financiară din Polonia (KNF), pentru a intra în vigoare.

Potrivit site-ului Bursei, Marek Dietl este CEO al GPW (Bursa de Valori din Varșovia) și consilierul economic al Președintelui Poloniei. A petrecut aproape 20 de ani în industria de consultanță și capital de risc. El a acumulat experiență ca membru neexecutiv al consiliului de administrație a peste 25 de organizații.

Marek Dietl desfășoară frecvent activități comunitare și academice. El a servit ca mediator la curtea de arbitraj a Comisiei de Supraveghere Financiară și consilier al Președintelui Oficiului pentru Reglementarea Energiei.

Marek Dietl este și profesor asistent la SGH-Școala de Economie din Varșovia.

Presa poloneză scrie că decizia de a-l alege pe Tomasz Bardziowski a fost luată în cadrul adunării generale a WSE.

Tomasz Bardziowski este directorul general al Ipopema Securities. Este asociat cu piața de capital din 1997, iar în trecut a fost, printre altele, director general al Credit Suisse Securities, președinte al CAIB Securities și vicepreședinte al Vestor DM.

Tomasz Bardziowski a absolvit Școala de Economie din Varșovia și Universitatea din Amsterdam. Candidatura sa a apărut pe lista neoficială a candidaților pentru noul președinte al WSE care circulă în mass-media, alături, de Iwona Sroka (aleasă în Consiliul Bursei) și Beata Stelmach.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite