Plafonul prețului la petrolul rusesc rămâne la 60 de dolari: „Și-a îndeplinit obiectivele principale”

0
Publicat:

Comisia Europeană le-a transmis statelor membre că plafonul de 60 de dolari pe baril asupra prețului petrolului rusesc se dovedește eficient și afectează accesul Kremlinului la petrodolari, relatează Bloomberg.

Plafonul asupra prețului petrolului rusesc a redus veniturile Moscovei, Foto: Shutterstock
Plafonul asupra prețului petrolului rusesc a redus veniturile Moscovei, Foto: Shutterstock

Potrivit CE, în aceste condiții, plafonul pretului petrolului rusesc va rămâne neschimbat pentru moment.

Executivul comunitar le-a spus, săptămâna aceasta, diplomaților din cele 27 de state membre ale UE că majoritatea țărilor din Grupul celor Șapte (G7) nu sunt dispuse să coboare pragul în acest moment, potrivit unor persoane familiarizate cu chestiunea, precizează Bloomberg.

Un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), care a stat la baza revizuirii plafonului, a ajuns la concluzia că mecanismul şi-a îndeplinit cele două obiective principale, respectiv reducerea veniturilor Moscovei şi împiedicarea exploziei preţurilor globale la ţiţei.

Ultimul raport lunar al IEA susţine că plafonul influenţează preţul la care petrolul brut şi produsele petroliere ruseşti se comercializează.

Preţul mediu ponderat la export al ţiţeiului rusesc a fost de 52,48 dolari per baril, excluzând costurile cu shipping-ul şi asigurările.

Ţiţeiul Urals, principalul tip de petrol exportat de Rusia, se vinde pentru 45,27 dolari în Marea Neagră, în timp ce tipurile de petrol ESPO, Sakhalin şi Sokol, care sunt exportate toate din Asia, se vând la preţuri mai mari decât plafonul de 60 de dolari per baril, susţine IEA.

Anterior, oficiali din Grupul celor şapte state puternic industralizate (G7) au convenit că vor revizui preţul la care sunt plafonate exporturile de petrol ale Rusiei în luna martie, iar legislaţia UE stipulează că obiectivul măsurii este acela de a menţine plafonul la 5% sub preţul mediu de pe piaţă.

Pe această bază, un grup de state membre UE, printre care se numără Polonia şi Estonia, au cerut coborârea plafonului de preţ.

Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg, susţin că ţărilor UE li s-a comunicat că există o anumită deschidere pentru o anumită flexibilizare a mecanismului de stabilire a plafonului de preţ, fără a preciza ce anume înseamnă asta în practică.

Sancțiunile impuse Rusiei

Economiile din G7, Uniunea Europeană şi Australia au convenit la data de 5 decembrie 2022 să interzică companiilor occidentale să furnizeze servicii de asigurări, finanţare şi brokeraj pentru navele care transportă ţiţei rusesc la un preţ mai mare de 60 de dolari per baril, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

Rusia este liberă să îşi transporte şi să îşi vândă petrolul la orice preţ doreşte, cu condiţia să nu utilizeze serviciile şi navele firmelor din ţările G7 şi UE.

Datele colectate de Bloomberg arată că Rusia se bazează în continuare pe firmele occidentale de asigurări pentru a acoperi mai mult de jumătate din flota de tancuri petroliere care exportă ţiţeiul rusesc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite