Pasajul Domnești: Patru oferte au fost depuse pentru lucrările de supralărgire a Prelungirii Ghencea

0
Publicat:

Patru oferte au fost depuse pentru efectuarea lucrărilor de supralărgire a Prelungirii Ghencea în zona Pasajului Domnești, a anunțat joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Vedere panoramică a Pasajului Domnești
Patru oferte au fost depuse pentru efectuarea lucrărilor de supralărgire a Pasajului Domnești

Au fost depuse patru oferte pentru supralărgirea unei secțiuni din PrelungireaGhencea, în zona Pasajului Domnești”, a anunțat joi Cristian Pistol.

Pentru proiectarea și execuția obiectivului care va facilita inclusiv accesul la viitoarea linie a tramvaiului41 au depus oferte:

1. VIAROM CONSTRUCT S.R.L. (Romania)

2. PORR CONSTRUCT S.R.L. (Romania)

3. Asocierea TRACON S.R.L. (Romania) – ACVATOT S.R.L. (Romania)

4. Asocierea MARISTAR COM S.R.L. (Romania) - THADEC ENGINEERING S.R.L. (Romania)- HYDROSTROY AD (Bulgaria)- RAD PANORAMA CONSTRUCT S.R.L. (Romania)

Valoarea estimată a contractului (finanțat prin #FonduriEuropene) este de 57,25 milioane de lei (fără TVA).

Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 12 de luni pentru finalizarea construcției, dintre care 2 luni perioada de proiectare și 10 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Prin acest proiect vrem să creștem gradul de #confort și de #accesibilitate în zona Pasajului Domnești.

La data de 8 martie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis spre validare la ANAP documentația de atribuire privind execuția lucrărilor pentru proiectul de supralărgire a zonei Prelungirea Ghncea, între strada Brașov, viitorul terminal al tramvaiului 41 și Pasajul Domnești.

proiectul prevede:

- lărgirea la patru benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești)

- realizarea pistelor pentru biciclete

- amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m

- modernizarea sistemului de iluminare

- realizarea sistemului de canalizare pluvială

- amenajarea a două stații de autobuz

- amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București

- amenajarea unor intersecții semaforizate: intersecția dintre Prelungirea Ghencea - Acces Cartierul Latin (km 4+710); intersecția dintre Prelungirea Ghencea - Accese (km 4+850); trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).

Traseul sectorului de drum se află pe teritoriul administrativ al Municipiului București (Sectorul 6) și al județului Ilfov (Bragadiru și Clinceni) și este cuprins între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite