Omul care a făcut să crească puternic acţiunile Mitsubishi. Cine preia frâiele producătorului japonez
0
Acţiunile Mitsubishi Motors au înregistrat la Bursa din Tokyo cel mai semnificativ avans din ultimii cinci ani, pe fondul informaţiilor că Carlos Ghosn, şeful alianţei Renault-Nissan, va fi numit preşedinte al companiei nipone, scrie Reuters, preluată de News.ro.
Recent, Nissan a achiziţionat o participaţie de 34% în Mitsubishi Motors Corp, cu aproximativ 2,2 miliarde de dolari, în încercarea de a concura mai bine cu Toyota şi Volkswagen AG.
Tranzacţia ar urma să fie finalizată până la sfârşitul anului.
Astăzi, acţiunile Mitsubishi au urcat cu 10,7%, cel mai semnificativ avans din 12 mai. Publicaţia niponă Nikkei a anunţat că Ghosn va fi numit în decembrie preşedinte, după reuniunea Consiliului de Administraţie.
Actualul preşedinte Osamu Masuko a anunţat că va renunţa la funcţie.
renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, iar Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault.