Oficial, recesiunea din zona euro se va termina miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Germania va salva încă o dată statistica, dar activitatea economică rămâne slabă în Franţa, în timp ce pentru Spania şi Italia se estimează în continuare o recesiune, dar mai mică
Germania va salva încă o dată statistica, dar activitatea economică rămâne slabă în Franţa, în timp ce pentru Spania şi Italia se estimează în continuare o recesiune, dar mai mică

Creşterea înregistrată de Germania va fi de ajuns să scoată zona euro din recesiune, consideră economiştii consultaţi de către The Telegraph.

Miercuri este aşteptat „semnalul” privind creşterea economică în regiune pe cel de-al doilea trimestru al acestui an, iar produsul intern brut al zonei euro este aşteptat să crească cu un procent de 0,2% faţă de trimestrul întâi, după ce anterior a înregistrat scăderi timp de şase trimestre consecutive.

Asta va marca sfârşitul recesiunii – definită ca două sau mai multe trimestre consecutive în care economia se contractă – în care euroregiunea a intrat la finele anului 2011.

„Nu ne înţelegeţi greşit, nu vorbim despre o recuperare rapidă în zona euro”, spune 

Evelyn Herrmann, economist la BNP Paribas. „Dar vedem motive de speranţă şi chiar nu ne mai aşteptăm la noi trimestre de creştere negativă pe total, din trimestrul al doilea mai departe”, mai spune ea.

Este o veste bună, dar rezultatul va sublinia diferenţele majore dintre performanţele statelor aflate în zona euro. Membrii mai slabi vor fi în continuare în recesiune. „Numai Germania e probabil să aibă o creştere puternică”, potrivit analiştilor Morgan Stanley. „Activitatea ar fi trebuit să crească într-un ritm lent în Franţa, în timp ce în Italia şi Spania s-ar fi contractat mai departe, dar mai puţin decât înainte”, potrivit reprezentanţilor băncii.

Ei au avertizat că recompletarea stocurilor de către companii va amplifica, cel mai probabil, aparenta recuperare. În orice caz, temerile privind problemele zonei euro cu datoriile au scăzut în ultimele luni, iar datele ce vor fi prezentate vor sprijini şi mai mult încrederea în economie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite