Noua taxă de drum percepută în Ungaria poate fi achitată în benzinăriile MOL din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua taxă de drum (E-toll) percepută în mod obligatoriu pentru toate vehiculele de peste 3,5 tone care circulă pe teritoriul Ungariei poate fi plătită şi în benzinăriile MOL din România.

Sistemul de taxă de drum a fost modificat în Ungaria de la 1 iulie, dată de la care şoferii ale căror autovehicule depăşesc greutatea de 3,5 tone sunt obligaţi să facă o plată fie printr-un tichet de drum (în cazul traseelor prestabilite), fie prin achiziţionarea unui dispozitiv de înregistrare (OBU) pentru fiecare maşină şi încărcarea acestuia cu un anumit credit.

În 16 dintre benzinăriile MOL România şoferii interesaţi au posibilitatea de achita această taxă prin ambele modalităţi. Astfel, şoferii cu traseu prestabilit în Ungaria pot achiziţiona din benzinăriile MOL tichetul de drum, în timp ce persoanele care deţin deja dispozitivul OBU îşi pot încărca direct creditul.

Acest serviciu este disponibil în benzinăriile MOL din vestul ţării, respectiv Oradea, Satu Mare, Arad, Borş, Timişoara, Baia Mare, Chişineu Criş, Carei, Deva, Zalău şi va fi extins în curând la 38 de staţii de alimentare.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume.  

Grupul controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 138 în România. 

Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autorităţile competente. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite