Bomba descoperită la Galaţi a fost ridicată de pirotehnişti. Locuitorii evacuaţi se pot întoarce în locuinţele lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constructorii care au început lucrările pentru ridicarea mall-ului de pe Bulevardul George Coşbuc din Galaţi au descoperit, joi dimineaţă, o bombă de aviaţie din cel de-Al Doilea Război Mondial.

UPDATE 16.20 Reprezentanţii ISU Ciolpani ajunşi la Galaţi au hotărât că proiectilul de 100 de kilograme poate fi mutat în siguranţă, aşa că au încărcat bomba cu ajutorul unei macarale într-o maşină a ISU, pentru a o detona într-un poligon din localitatea Braniştea, aflată la aproximativ 20 de kilometri de Galaţi. 

Toate restricţiile rutiere au fost ridicate, iar locuitorii din zonă care au fost evacuaţi se pot întoarce la casele lor, mai ales că au fost sfătuiţi, atunci când îşi părăsesc locuinţele, să lase geamurile şi uşile deschise. 


Pirotehniştii care se află la faţa locului au constatat că bomba are o greutate de 100 de kilograme şi că nu au altă soluţie decât să o detoneze pe loc, întrucât o încercare de a o muta riscă să declanşeze o explozie. Prin urmare, locuitorii de pe o rază de un kilometru urmează să fie evacuaţi. 

Cu toate acestea, nu se va face nimic cel puţin până la ora 15.00, când este aşteptată o echipă de pirotehnişti de la Bucureşti. 

„Autorităţile locale, în colaborare cu echipa de pirotehnişti ISU de la Ciolpani, care se află în drum spre Galaţi, vor decide ce se va întâmpla în acest caz. Există posibilitatea ca bomba să fie detonată pe loc din cauza riscurilor presupuse de mutarea bombei, ceea ce va impune evacuarea localnicilor din zonă. În acest caz se poate impune sistarea oricăror activităţi şi evacuarea pe o rază de un kilometru", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Primarul  Marius Stan se află, şi el, la faţa locului, şi a avertizat că există un pericol real. „Trebuie să ne asigurăm că vor fi pagube materiale cât mai mici“, a spus el, dând asigurări că Primăria va lua toate măsurile de susţinere a acţiunilor de evacuare.

Locuitorii din zonă au fost deja puşi în alertă, iar muncitorii de pe şantier au fost trimişi acasă până mâine. 

Bomba găsită la fostul „ISCL” din Galaţi dă peste cap traficul rutier. O parte din Bulevardul Coşbuc va fi închisă după ora 15.00

Şantierul unde a fost descoperită bomba se află în apropierea unei unităţi militare dezafectate. În zonă se mai află patinoarul din Galaţi, mai multe unităţi comerciale, case şi un bloc de locuinţe de 12 etaje, construit recent.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Marius Costache, a spus că obuzul se află la o adâncime de doi metri şi jumătate - trei metri, prins în nisip, unde a fost îngropat alături de alte bombe, el precizând că în zona respectivă a funcţionat, în timpul războiului, un aerodrom militar.

New Europe Property Investments PLC (NEPI, un important fond de investiţii imobiliare din Africa de Sud) va construi un mall, la Galaţi, pe Bulevardul George Coşbuc, în fosta zonă industrială (mai exact în locul halelor fostei Întreprinderi de Sârmă Cuie şi Lanţuri  -ISCL), unde a cumpărat 12,7 hectare de teren.

image
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite