Nicoleta Deliu, directoare de comunicare la BCR: „Oamenii încă nu înţeleg averea netă. La nevoie, te poţi baza pe casă, mobilă, televizor“ INTERVIU
0
Nicoleta Deliu, directoare de comunicare la BCR şi fondatoarea proiectului Şcoala de Bani, spune că oamenii au nevoie de educaţie financiară: să înţeleagă, de pildă, că e important nu doar să ştie să economisească, ci şi să cunoască valoarea bunurilor pe care le au în posesie.
Când încercăm să facem un plan financiar personal, pare complicat, însă de fapt există paşi mici pe care-i putem urma ca să ne gestionăm eficient veniturile, spune Nicoleta Deliu (38 de ani), unul dintre fondatorii proiectului Şcoala de Bani. La cursurile programului, copiii sunt printre cei mai conştiincioşi participanţi, oricând pregătiţi să asculte sau să spună o poveste despre cum s-au organizat financiar ca să-şi cumpere o bicicletă. La fel de relevantă, însă, este şi participarea adulţilor, al căror comportament faţă de bani, în familie, îi influenţează direct şi pe cei mici. În ultimul an, am înţeles cu toţii cât de important e să învăţăm să economisim, crede Nicoleta Deliu, căci n-avem de unde să ştim ce urmează să ni se întâmple. Nu se referă doar la o instabilitate precum cea determinată de pandemie, ci şi la evenimente fericite ca nunţile, care implică, de asemenea, cheltuieli destul de mari. Pe lângă toate acestea, vorbeşte şi despre motivul pentru care a vrut să ajute oamenii „să coboare banii de pe piedestal“ şi să-i aducă în viaţa de zi cu zi.
„Weekend Adevărul“: De ce este important să vorbim despre educaţie financiară în perioada pandemiei?
Nicoleta Deliu: Cred că perioada pandemiei ne-a făcut pe toţi să ne gândim la o grămadă de lucruri, inclusiv la bani. Mulţi dintre noi am suferit o pierdere sau o diminuare a veniturilor. Studiile arată că oamenii nu au probleme financiare când viaţa este liniară – mai ai o datorie mică de la un salariu la altul, dar o poţi duce –, ci în situaţii neprevăzute, când cresc cheltuielile foarte mult şi nu mai poţi să faci faţă. Şi cei asupra cărora pandemia nu a avut un impact direct s-au gândit mai mult la aspectele financiare. Poate au conştientizat că e necesar să ai nişte bani puşi deoparte, pentru că nu se ştie niciodată când apar momente fericite sau mai puţin fericite. La cursurile de educaţie financiară vorbim despre nevoia de a avea o plasă de siguranţă financiară. Exemplul pe care îl dau tuturor este că într-un an poate trebuie să te duci la mai multe nunţi, cum mi s-a întâmplat mie, ceea ce ar putea să-ţi afecteze bugetul într-un mod în care nici măcar nu-ţi dai seama.
Eşti printre iniţiatorii proiectului Şcoala de Bani, desfăşurat de BCR. Cum l-aţi pornit?
Ştiam că vreau să fac un program de educaţie financiară care să-i ajute pe oameni mai departe de ce însemna educaţia financiară acum şase-şapte ani. Atunci, era educaţie financiar-bancară şi explicam tot felul de concepte, cum ar fi comisionul de risc, şi le spuneam, de fapt, cum funcţionează o bancă. Informaţiile astea e bine să le ştii, mai ales dacă eşti în contact cu banca, dar te interesează punctual, când ai nevoie să iei un credit, după care le mai uiţi. Am vorbit despre ideea educaţiei financiare cu Silvia Bogdan de la Disruptive Thinking, care este trainer şi a studiat cum se desfăşoară astfel de programe în alte ţări; apoi, a venit cu propunerea. Programul este şi despre cum să-ţi organizezi bugetul în fiecare săptămână, să înţelegi câţi bani ai, câţi cheltui şi cum poţi să te pregăteşti pe termen mediu spre lung. Când am ieşit cu primele traininguri în piaţă a fost un boom, nimeni nu se aştepta. Lumea a văzut că sunt utile, pentru că sunt personale şi aplicate, şi că fiecare dintre noi are de învăţat.
La cursurile Şcolii de Bani Sursă foto: Arhiva Şcoala de Bani
În ultimul an, a crescut numărul celor interesaţi de cursurile pe care le oferiţi?
Nu pot să spun că a crescut numărul. Am continuat să ţinem cursurile, dar le-am mutat în online, sunt în continuare în fiecare joi. Numărul celor interesaţi e constant, deja am ajuns la peste 450.000 de oameni. Între timp, au apărut şi alte oportunităţi în piaţă; cu patru-cinci ani în urmă, când am început noi, era doar programul de la BCR, dar acum sunt şi alte variante, de la alte bănci sau traineri pe cont propriu. Totuşi, dacă nu te convinge cineva, nu cred că te duci la un curs de educaţie financiară. La noi funcţionează foarte bine în companii, pentru că întâi discutăm cu managementul, îi explicăm despre ce este programul, înţelege utilitatea imediat şi ne ajută cu promovarea. Uneori, chiar ne dau din timpul de lucru al angajaţilor pentru discuţii. E mai uşor să-i adunăm – când mergem în companii, avem şi câteva sute de oameni la un seminar.
Care sunt cele mai frecvente întrebări ale participanţilor?
Cursul începe cu înţelegerea situaţiei – unde suntem acum – şi cu o calculare a averii nete personale. Cum poţi să economiseşti este o cunoaştere comună, chiar dacă nu e întotdeauna aplicată, dar averea netă oamenii încă nu o înţeleg. Ai în posesie nişte lucruri: o casă, o maşină, mobilă, televizor. Fac parte din averea ta şi, dacă e nevoie, te poţi baza pe ele. Această avere se împarte la vârstă şi-ţi dă un anumit indicator care are şi referinţe internaţionale. Pe scala asta, stăm destul de jos – ceea ce creează o frustrare cam mare –, pentru că trăim într-o societate unde nu sunt atât de mulţi bani. Suntem în urmă faţă de vestici, iar acumulările noastre sunt mult mai mici. Pe de altă parte, este şi o trezire: în viitor vrem să fie un pic mai bine. Apar multe întrebări legate de cum poţi să economiseşti. Când pun totul pe hârtie şi văd de unde pot să ia 10 lei astăzi, 20 de lei mâine, ca să ajungă la o sumă pe care o pot duce pe termen lung, oamenii încep să prindă curaj. Noi nu le spunem că trebuie să reducă cheltuielile, ci să se gândească ce contează mai mult pentru ei. Pot proceda în continuare ca până acum sau pot schimba lucrurile. Contează să facă o alegere conştientă şi informată.
Le cereţi feedback după cursuri?
Da, şi primim un feedback foarte bun, tocmai pentru că discuţia e despre fiecare om în parte şi se întâmplă cu foaia şi creionul în mână. Fiecare îşi face propria analiză şi propriul plan. Oamenii au multe revelaţii despre cum îşi pot îmbunătăţi viaţa. Vorbim despre obiectivele lor: visează la tot felul de lucruri, de la o vacanţă exotică la o maşină sau o casă, dar toţi spun că nu şi le permit. Îi învăţăm să se gândească cât îi costă obiectivul lor şi în câţi ani ar putea pune banii deoparte. Poţi să faci asta pentru visul tău? E mai important decât să bei patru cafele în oraş şi să-ţi cumperi două bluze în plus? Când îşi dau seama că pot renunţa la lucruri mici care le aduc satisfacţii trecătoare, au altă perspectivă.
„Trainingul prinde cel mai bine între 30 şi 40 de ani“
Uneori, e dificil să ne facem planuri pe termen lung, pentru că ni se par prea îndepărtate.
Într-adevăr, e greu să renunţi acum pentru ceva de mai târziu. Dacă nu se ancorează într-un lucru pozitiv, lumea se ancorează într-unul negativ, în frică, de exemplu. Românilor le e frică de cum o să se descurce financiar la pensie. Dacă îţi cheltui toţi banii câştigaţi în viaţa activă, iar la pensie vrei să te bazezi doar pe pensia pe care o primeşti, care nu ştii exact cât va fi, apare o frică generalizată. Dacă începi de la 30 de ani să pui deoparte 50-100 de lei pe lună, în 35 de ani banii strâng dobândă. Oamenii mai sunt îngrijoraţi şi că se pot îmbolnăvi ei sau cineva drag sau că îşi pot pierde jobul o perioadă.
La ce categorii de vârstă aţi ajuns? Au participat la cursuri şi persoane de peste 50 de ani?
Am ajuns la toate categoriile de vârstă, de la primul job, care începe la 23 sau 24 de ani, până la cei care au peste 50-60 de ani. Dar de multe ori am văzut că pentru cei de peste 50 de ani e frustrant din cauză că îşi dau seama ce ar fi putut să facă. S-a întâmplat chiar la primul curs, la o companie. O doamnă care se apropia de 50 de ani ne-a întrebat de ce nu i-am spus toate astea acum zece ani. Vorbise din tot sufletul. Trainingul prinde cel mai bine între 30 şi 40 de ani. Cei mai tineri de atât înţeleg informaţia, dar ceilalţi simt şi că sunt în momentul în care ar trebui să facă ceva ca să obţină ce au nevoie.
A fost solicitantă desfăşurarea cursurilor online?
Cred că a fost un pic mai greu decât într-o sală de curs. Pe Zoom le-am făcut pe cele mai multe; trebuie să fii atent cine vrea să vorbească, să nu se suprapună. La partea de interacţiune a fost un pic mai complicat. Nu toată lumea are disciplina unei întâlniri online cu camera deschisă, se întâmplă ca oamenii să se conecteze, dar să vezi un ecran negru. Când vorbeşti, speri că oamenii chiar te ascultă.
„Părinţii mei aveau bani fix cât să ne fie OK“
După absolvirea facultăţii, ai dezvoltat o comunitate de tineri profesionişti pasionaţi de marketing şi comunicare. Cum a fost experienţa de preşedinte de organizaţie şi de ce ţi-ai asumat acest rol?
A fost prima mea implicare în comunitate, am fost întotdeauna proactivă. Totul a început în 1990 şi 1991, când era acea efervescenţă în zona politică – mitinguri, alegeri libere, apăreau partide. În clasa a II-a, am înfiinţat Partidul Copiilor Jucăuşi, din care făceau parte colegii. Aveam fişe şi o ştampilă. Şi atunci credeam cumva că putem să aducem oameni împreună şi să construim. Aveam nişte reguli: dacă nu-ţi făceai temele sau nu erai cuminte în clasă, puteai să fii exclus din partid. În general, nu-mi place să ratez oportunităţi; dacă există şansa să faci ceva, mai bine faci. În anii 2000, IAA Young Professionals tocmai se forma în România şi ne-am înscris câţiva ca membri fondatori. N-am fost primul preşedinte, a mai fost cineva înaintea mea, dar s-a retras destul de repede. Am creat o comunitate şi ni s-a dus vestea la nivel internaţional că eram o organizaţie de tineret activă. Mă întâlneam cu tineri din industria de marketing şi comunicare, schimbam impresii, eram toţi la început în joburile noastre. Cred că şase ani am fost preşedinte.
Te-ai descurcat şi cu jobul, şi cu responsabilitatea asta?
Da, deşi munceam mult. Întâi am lucrat într-o agenţie de relaţii publice şi, după aceea, în bancă. Cred că oamenii au două lucruri pe care le dau la schimb la un job. Când eşti tânăr, trebuie să dai timp, pentru că nu ai experienţă, iar pe măsură ce avansezi, capeţi mai multă experienţă şi îţi permiţi să mai reduci un pic din timp. Serviciul şi IAA erau lucrurile pentru care îmi dedicam tot timpul. În loc să mă uit acasă la un serial, preferam să fiu în mijlocul oamenilor. La IAA am văzut că industria mea e mult mai amplă şi, dacă nu înţeleg un pic şi despre marketing, despre media şi cercetare, nu o să pot să fiu foarte bună în ceea ce fac.
Un tren spre profesie
Cum ai luat, în adolescenţă, deciziile legate de facultate?
În liceu, m-am pregătit să intru la Academia de Studii Economice, la Relaţii economice internaţionale. Dar în clasa a XII-a, am vizitat-o pe verişoara mea la Braşov şi, când să mă întorc în Bucureşti, am ratat trenul, aşa că l-am luat pe următorul. Era plin de studenţi, am întâlnit pe cineva care făcea Ştiinţe politice la SNSPA, mi-a povestit despre facultate şi m-am hotărât să merg acolo. N-am avut pe nimeni care să mă ajute să înţeleg pe termen un pic mai lung ce avea să însemne, am crezut că e o activitate interesantă şi părea genul de cunoaştere care mi s-ar potrivi. Întâmplător, am participat la olimpiadele comunicării într-un an, în facultate, iar după ce am câştigat, m-a recrutat o agenţie de relaţii publice. Aşa am început să lucrez în PR şi mi-am dat seama că-mi place.
Te-ai îndreptat apoi spre comunicare în zona financiar-bancară din cauză că ai avut anumite lipsuri materiale acasă şi ţi-ai dorit să-i ajuţi şi pe alţii să-şi organizeze resursele?
Da, dar nu cred că a fost o alegere conştientă. Nu pot să mă plâng, părinţii mei aveau bani fix cât să ne fie OK. Făceam parte din clasa medie care abia se construia. Am auzit de multe ori acasă discuţii despre bani şi despre ce putem face să ne fie mai bine. N-au fost certuri. Părinţii mei erau destul de tineri şi n-au avut în spate pe nimeni care să-i înveţe despre bani, s-au descurcat intuitiv. Am avut o revelaţie spre finalul liceului, când mi-am dat seama că acei colegi din familii cu posibilităţi erau mai chibzuiţi şi aveau curaj să spună că nu au bani, faţă de cei care aveau o situaţie financiară mai puţin bună. Lor le era ruşine să spună că nu au cum să vină la film sau la cafea.
„Comunicarea de criză e un job zilnic“
Cât de important a fost pentru tine să te dezvolţi profesional?
Cred mult într-o dezvoltare continuă. La câţiva ani am mai făcut o şcoală sau un curs, altfel nu poţi să fii un profesionist bun. Jobul te ajută, pentru că te pune în multe situaţii, dar nu este suficient. Când am hotărât să urmez un Master of Business Administration (MBA) în creative leadership lucram pentru o companie mare în România. Senzaţia că eşti în mijlocul acţiunii era intensă, dar îmi lipsea o perspectivă internaţională, să găsesc şi alte puncte de vedere.
Cum ai comunicat în timpul crizei din acest an? Ce ai aflat despre tine şi despre industria în care lucrezi?
Pentru noi, în banking, este o perioadă de criză de vreo nouă ani; trecem dintr-una într-alta. Râdeam cu nişte colegi că la noi comunicarea de criză e un job zilnic. Un specialist în comunicare care se respectă are o strategie de criză pe care o pune la treabă când apar acele situaţii. Noi ne-am obişnuit să lucrăm aşa.
„La noi, banii sunt un tabu, pentru că îi asociem cu valoarea personală“
Care dintre cursurile Şcolii de Bani ai spune că a avut cel mai mare succes?
Cred că toate. Cel mai mult am reuşit să lucrăm cu copiii – într-o clasă sunt 25 sau 30. Ei sunt şi mai deschişi la informaţie, şi mai intuitivi; ne spuneau că strâng bani de bicicletă sau pentru altceva. În ce priveşte utilitatea, este foarte mare la adulţi. Iniţial, am vrut să organizăm cursurile numai pentru copii, dar ne-am dat seama că durează o oră-două, dar tot modelul pe care-l văd acasă o să-l implementeze. Cât poţi să schimbi din comportamentul lor dacă părinţii se poartă într-un anume fel cu banii? Trebuia să ajungem la adulţi.
Cât de importante sunt poveştile şi exemplele personale la cursurile pentru copii? Dar în cazul celor pentru adulţi?
Sunt esenţiale. La copii tot timpul ne ducem cu exemple şi îi determinăm şi pe ei să ne povestească – aşa învaţă unii de la alţii. Acelaşi lucru se întâmplă şi la cele pentru adulţi, pentru că ne ducem cu structura generală, dar multe cunoştinţe trec de la unul la altul. Am făcut, la un moment dat, un curs pentru mame tinere, care aveau în jur de 30 de ani şi îşi creşteau primul copil. Unele mame aveau o situaţie financiară mai bună, altele, mai puţin bună. Primele păreau că se chinuie mai mult decât celelalte să economisească. A început o discuţie şi ţin minte că una dintre mamele cu o situaţie mai puţin bună a spus că trebuie să te gândeşti la fiecare lucru în parte. A dat un exemplu: copiii mici mănâncă iaurt, iar părinţii cumpără de la supermarket câte şapte iaurturi, dar un copil mănâncă la o masă doar jumătate din iaurt, că nu poate mai mult. Niciodată nu-i dai iaurt cumpărat acum patru zile şi ajungi să arunci mai mult de jumătate din cantitatea cumpărată. Le-a sfătuit pe mame să cumpere doar două iaurturi odată, să evite risipa. Mă gândesc şi la mine, că tot timpul ajungeam să cheltuiesc mai mult decât salariul şi niciodată nu înţelegeam de ce, pentru că aveam senzaţia că nu depăşesc 80% din el. Am început să pun totul pe hârtie şi mi-am dat seama că problema erau fix cheltuielile mici – o cafea în oraş, cumpărături neplanificate la supermarket, o bluză de 60 de lei. Cheltuielile mari le ştim: chiria sau rata, întreţinerea, facturile.
Îţi aminteşti o decizie financiară iresponsabilă pe care ai luat-o?
La 25 de ani am vrut maşină nouă. Eram la al doilea job şi cred că atunci câştigam 1.200 de lei pe lună. Nu aveam bani puşi deoparte, dar am făcut credit la bancă, de 10.000 de euro, pentru maşină. Aveam o rată de 600 de lei, mai trebuia să pun benzină, să plătesc asigurări şi revizii. O mare parte din bani se ducea pe acea maşină. E adevărat că eram mândră de ea, iar în primul an a fost OK, dar după aceea mi-am dat seama că mă limita. Am ţinut-o zece ani.
În anii ’90, cine avea bani avea acces
Cine ţine cursurile Şcolii de Bani?
Cursurile le ţin exclusiv colegii mei din BCR. Am pregătit aproape o mie de colegi, pentru că au nevoie să ştie cum se ţine un training, dar şi conţinutul cursului. Ei merg şi la copii, şi la adulţi. Pe lângă asta,
avem parteneri cu care dezvoltăm proiecte. Silvia Bogdan s-a ocupat de conţinutul cursurilor, am mai lucrat cu Cristina Andone, care a scris proveşti de educaţie financiară pentru copii – „Şcoala banilor
bine-crescuţi“ are deja două volume. Cu psihologul Gáspár György am lucrat pentru cursul de mindfulness financiar, despre ce înseamnă să fii conştient de bani şi cum să te împaci cu ei.
De ce e bine să învăţăm să ne descurcăm cu emoţiile trezite de viaţa noastră financiară?
Banii sunt un mare stres al oamenilor. Dacă nu ne împăcăm cu toate emoţiile negative pe care ni le trezesc, trăim într-o încordare permanentă. Când ne uităm în jur, vedem o paletă largă de emoţii, de la temere la sarcasm şi cinism. Nu ne fac bine şi nici nu ne ajută să mergem mai departe, pentru că avem o frică din care e greu să ieşim dacă nu lucrăm cu noi.
Deseori, românii se ruşinează în contextele în care se discută despre bani. Există o explicaţie socio-culturală sau această atitudine o întâlnim şi în alte ţări europene?
Nu ştiu exact cum e în alte ţări, deşi, din ce am auzit, acolo discuţia despre bani e mai naturală. La noi, banii sunt un tabu, ne e ruşine să vorbim despre ei pentru că îi asociem cu valoarea personală. Dacă te uiţi la istoria noastră din ultimii 30 de ani, de când au început să apară banii în mod real în societatea noastră, a fost un soi de luptă. Cine avea bani avea acces. Până 1989 îţi era foame şi poftă de orice, dar imediat după aceea constatai că nu aveai cu ce să cumperi. Toţi pofteam la o Coca-Cola, dar nu toţi ne-o permiteam. Atunci nu te gândeai că oricum eşti împăcat cu tine. Ca să poţi să ajungi să fii împăcat cu tine, trebuie să-ţi satisfaci nevoile de la baza piramidei. În societatea noastră, sunt prea actuale ca să le depăşim uşor. Mi-a povestit un coleg de la Viena, care îşi duce copilul la grădiniţă acolo, că educatoarea spune clar când pleacă în excursie că n-au voie copiii să aibă la ei peste 15 euro. Nu contează câţi bani au acasă. Toată lumea învaţă să funcţioneze cu aceleaşi resurse, în cadrul comun al şcolii. Acolo, discuţia despre bani cu părinţii e recurentă în şcoli. Primesc sfaturi să le ia până la un anumit nivel telefoane şi tablete, haine, ghiozdane, tocmai ca să nu creeze diferenţe atât de mari între copii. În şcolile noastre nu ştiu dacă sunt mulţi profesori care ar avea curaj să pună problema aşa.
Cum cobori banii de pe piedestal
Ce impact îţi doreşti să aibă proiectul-pilot de educaţie financiară în şcoli?
Mi-ar plăcea să înţelegem că banii sunt doar un instrument şi că au legătură cu mai multe aspecte din viaţa noastră, dar nu sunt un scop în sine. Am mai observat că atunci când reuşeşti să vorbeşti despre bani deschis, nu-ţi mai e frică de ei, îi cobori de pe piedestal şi îi aduci în viaţa de zi cu zi. O problemă la matematică, în loc să fie cu mere şi pere, poate să fie cu bani. O poveste poate să fie şi despre cum am reuşit să punem bani deoparte ca să ne luăm prima bicicletă.
Aţi colaborat cu profesori pentru acest proiect?
Toate fişele sunt făcute în colaborare cu profesori, pentru că avem încredere în parteneriate cu experţi. Profesorii sunt cei care înţeleg cum şi ce se potriveşte, cum trebuie să le vorbeşti copiilor, ce fel de probleme pot ei să rezolve. Noi doar am creat un cadru şi am enumerat principiile în care ancorăm zona de educaţie financiară şi Şcoala de Bani.
Sunt pregătiţi profesorii din România să utilizeze astfel de resurse?
Mulţi sunt pregătiţi şi o să o şi facă, la fel cum mulţi o să mai aibă nevoie de timp de convingere. Ca în orice mişcare, există nişte oameni în prima linie care demonstrează că se poate. Cum s-a întâmplat şi cu şcoala online: sunt zone unde funcţionează foarte bine şi unele în care nu funcţionează deloc. Sper că, în timp, o să se rostogolească bulgărele de zăpadă, că o să se înţeleagă utilitatea programului şi că o să fie cât mai folosit.
Implicată în proiecte sociale
Numele: Nicoleta Deliu
Data şi locul naşterii: 20 ianuarie 1983, Bucureşti
Studiile şi cariera:
- În 2005, a absolvit Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.
- A obţinut, în 2012, o diplomă în relaţii publice de la Chartered Institute for Public Relations din Londra.
- Între 2017 şi 2019, a urmat un Master of Business Administration (MBA) în industrii creative la Berlin School of Creative Leadership.
- Din 2008 până în 2014, a fost preşedintele IAA Young Professionals din România.
- A fost specialistă în relaţii publice la BCR, iar în 2014 a devenit directoare de comunicare. Printre proiectele sale se numără Bursa Binelui (2012) – platformă online de donaţii fără comision dedicată ONG-urilor din ţară – şi Şcoala de Bani (2016) – program de educaţie financiară şi platformă online, unde înveţi cum să-ţi organizezi veniturile.
- În 2016, a participat la Aspen Young Leaders Program, al Institutului Aspen din România.
Locuieşte în: Bucureşti
Se încarcă comentariile...
