Mai multe gări din România vor fi modernizate. Care sunt acestea şi cât vor costa lucrările

0
Publicat:

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, a anunţat, joi, că va aloca suma de 556,66 milioane de lei, prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a şase gări din ţara noastră.

Gara de Nord va fi modernizată, Foto: Shutterstock
Gara de Nord va fi modernizată, Foto: Shutterstock

Mai exact, CFR SA a lansat, astăzi, licitația pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție lucrări de Modernizare a stației CF PAȘCANI , investiție în valoare de 33,98 milioane lei, fără TVA, finanțată din fonduri nerambursabile prevăzute în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT).

De la începutul anului și până în prezent, CFR SA a lansat 6 licitații, în valoare totală de 556,66 milioane lei (fără TVA), prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a şase gări (stații CF): Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Bușteni, Videle, Ploiești Vest, aflate în etapa de evaluare oferte, și Pașcani, care are termen pentru depunere/deschidere oferte pe 10 august 2023.

Modernizarea Gării Pașcani include ample lucrări de reabilitare și consolidare a celor trei corpuri ale clădirii (corp central și două corpuri laterale), reorganizarea spațiilor interioare, prin amenajarea zonelor aferente serviciilor destinate publicului călător, spații comerciale, spații de exploatare feroviară, precum și a zonei exterioare care include înălțarea și lărgirea peronului principal, amenajare unei treceri pietonale, rampe și benzi tactile pentru persoanele cu dizabilități, sistem modern de iinformare a publicului călător și amenarea unei parcări în fața gării.

Principalele lucrări de modernizare a stației constau în:

- consolidarea și modernizare clădire de călători (corp central și cele două corpuri laterale)

- amenajare și recompartimentare spațiilor pentru publicul călător, a spațiilor comerciale și de exploatare;

- refacerea peronului din fața clădirii de călători, care va avea o lungime de 250 m și lățime de 6 m, inclusiv copertine pe zona centrală și parțile laterale;

- facilități pentru persoanele cu dizabilități - rampe și marcaje tactile;

- realizarea unei treceri la nivel pietonale, în capătul X al stației;

- sistem modern de informare a publicului călător;

- sistem modern de iluminat peron principal etc.

Prin implementarea acestui important program de investiții, staţia de cale ferată PAȘCANI va fi modernizată în conformitate cu parametrii tehnici prevăzuți de standardele şi legislaţia europeană/internațională în vigoare.

Durata aferentă proiectării și execuției lucrărilor este de 25 de luni (6 luni pentru elaborarea proiectului, 4 luni verificare și aprobare documentații aferente proiectului tehnic, 18 de luni pentru execuție, 1 lună pentru recepția la finalizarea lucrărilor), iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 10.08.2023, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceași zi, la ora 15:00.

Anunțul de participare la procedura de licitație deschisă, conținând informații asupra modului de desfășurare a procedurii, precum și documentația de atribuire, sunt disponibile în Sistemul electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite