La PENNY, angajații primesc mai mult decât un salariu: beneficii, stabilitate și oportunități de creștere
0PENNY, parte a grupului german REWE, își continuă parcursul de succes pe piața românească, consolidându-și statutul de angajator de încredere.
Cu o prezență în România încă din 2005, retailerul și-a extins constant rețeaua, ajungând la 383 de magazine la nivel național și un număr de peste 7.300 de angajați dedicați.
Recunoașterea eforturilor sale de a crea un mediu de lucru sigur și atractiv s-a concretizat recent prin obținerea certificării de Top Employer 2024.
Beneficii personalizate pentru angajați
Una dintre direcțiile majore ale strategiei PENNY este oferirea unui pachet complex de beneficii salariale și extra-salariale, adaptate la nevoile angajaților în toate etapele vieții. Astfel, compania pune un accent deosebit pe echilibrul dintre viața profesională și cea personală, oferind sprijin atât financiar, cât și prin zile libere suplimentare pentru diverse ocazii importante, cum ar fi nașterea unui copil, căsătorie sau donarea de sânge.
Un exemplu notabil este faptul că la nașterea unui copil, angajații primesc un salariu mediu ca sprijin, iar tații beneficiază de zile libere pentru a participa la cursurile de puericultură.
De asemenea, pentru angajații care împlinesc 10 ani de vechime în cadrul companiei, PENNY oferă o recompensă substanțială – 27 de zile de concediu și card de vacanta.
Stabilitate și oportunități de dezvoltare
O componentă esențială în politica de resurse umane a PENNY este stabilitatea locului de muncă. Fiind parte dintr-un grup internațional de renume, compania oferă siguranță și perspective profesionale solide.
O componentă esențială în politica de resurse umane a PENNY este stabilitatea locului de muncă. Fiind parte dintr-un grup internațional de renume, compania oferă siguranță și perspective profesionale solide. Angajații au la dispoziție numeroase programe de formare și dezvoltare profesională adaptate nevoilor lor. De asemenea, PENNY colaborează cu 9 licee tehnologice din țară prin programul “Școala de carte și meserii”, adresat elevilor din școli profesionale, care la final primesc calificarea de comerciant-vânzător și pot începe o carieră în cadrul companiei.
PENNY investește constant în oameni, oferindu-le șansa de a avansa în carieră și de a-și dezvolta abilitățile de leadership. De la angajații aflați la început de drum până la cei care ating vârsta pensionării, compania este prezentă cu soluții adaptate fiecărei etape, inclusiv bonusuri și recompense pentru loialitate.
Mediu de lucru prietenos și implicare în comunitate
La PENNY, colaborarea și sprijinul sunt valori esențiale care definesc mediul de lucru. Angajații au ocazia să învețe de la profesioniști cu experiență și să contribuie la dezvoltarea companiei prin idei și inițiative proprii. În plus, PENNY se implică activ în proiecte de responsabilitate socială și sustenabilitate, consolidându-și reputația ca un angajator responsabil față de comunitatea în care activează.
Un angajator din proximitate
Pentru cei care își doresc un loc de muncă aproape de casă, PENNY este soluția ideală. Magazinele sale, distribuite strategic în toată țara, oferă angajaților acces rapid și facil la locul de muncă, reducând timpul petrecut în trafic și contribuind la echilibrul între viața profesională și cea personală.
PENNY nu este doar un retailer de succes, ci și un angajator dedicat bunăstării angajaților săi. De la un pachet salarial competitiv până la programe de dezvoltare și beneficii personalizate, PENNY se poziționează ca un angajator de top în România, oferind stabilitate, siguranță și oportunități de creștere pentru toți membrii echipei sale.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul PENNY.