INS explică recordul creşterii PIB: Românii au cheltuit mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
plata card pos p o s credit cumparaturi shutterstock

Produsul Intern Brut a crescut cu 7% în primele 9 luni din 2017 faţă de perioada similară a anului trecut, creştere datorată în primul rând sumelor pe care le-au cheltuit gospodăriile, al căror volum s-a majorat cu 9,7%, a anunţat INS.

Produsul intern brut a crescut cu 7%, în termeni reali, în perioada ianuarie — septembrie 2017, comparativ cu perioada similară a anului precedent, având o valoare de peste 696,7 miliarde lei.

„Din punct de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 9,7% contribuind cu +6,1% la creşterea PIB şi formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +0,8%, consecinţă a creşterii cu 3,8% a volumului său. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-0,6%), consecinţă a creşterii cu 9,6% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (10,8%)”, informează INS.

Potrivit acestuia, toate ramurile economiei au contribuit la creşterea PIB, contribuţii pozitive având industria (+1,8%), cu o pondere de 23,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 7,6%, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+1,6%), cu o pondere de 18,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,7%.

Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,1%) au avut o pondere mai redusă la formarea PIB (4,9%), dar au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (24,3%). Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,7%), au avut o pondere de 7,1% la formarea PIB şi volumul de activitate s-a majorat cu 9,8%.

În trimestrul al treilea faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 8,8% pe seria brută şi cu 8,6% pe seria ajustată sezonier.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite