Directiva privind micul dejun: cum vor fi etichetate borcanele cu miere
0Negociatorii din statele membre UE şi de la Parlamentul European au convenit ca în viitor borcanele de miere să fie etichetate clar cu ţara de origine, transmite DPA.

Ei au ajuns marţi noaptea la un acord provizoriu asupra aşa-numitelor "directive privind micul dejun".
Până acum, doar amestecurile de miere trebuiau etichetate, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menţionată ponderea de miere din fiecare ţară. De asemenea, legislaţia este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.
"În urma studiilor de fezabilitate şi pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori. De asemenea, s-a convenit că ar trebui înfiinţată o platformă de experţi la nivelul UE pentru colectarea de informaţii în vederea îmbunătăţirii controalelor, detectarea falsificării mierii şi furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori", se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor.
"Directivele privind micul dejun" conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă. În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta "conţinut redus de zahăr" dacă cel puţin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuşi, nu trebuie folosiţi îndulcitori.
De asemenea, legislaţia stabileşte că cel puţin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceaţă.
Producţiile de miere au fost modeste în ultimii ani, iar importurile din Ucraina şi alte ţări extracomunitare ne omoară, se plâng apicultorii români.
,,În ultimii ani, producţiile de miere au fost modeste, undeva la sub jumate din producţia medie anuală, iar anul acesta este la fel: nu depăşeşte 48-50% din producţia medie. Nu putem să o vindem nici pe aceasta pentru că preţurile de achiziţie sunt foarte mici, iar importurile de miere din Ucraina şi alte ţări extracomunitare ne omoară. Stăm şi cu bruma de miere pe care o avem în stoc şi nu avem bani să pregătim familiile de albine pentru iernare. Lipsa fondurilor proprii şi lipsa susţinerii financiare din partea Guvernului au determinat în perioada de iarnă şi de primăvară pierderi de familii de albine cuprinse între 30-40% din efectiv în anumite zone", spunea în vara anului trecut preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.