Datoriile Hidroelectrica se ridică la 827 de milioane de euro. "Băieţii deştepţi" cer aproape 700 de milioane de euro
0
Luni a fost depus la Tribunalul Bucureşti tabelul preliminar de creanţe împotriva Hidroelectrica. Potrivit acestuia, compania de stat are datorii de 827 de milioane de euro în contabilitate, iar creditorii au solicitat 1,23 miliarde de euro.
Documentul, obţinut de Hotnews, are 126 de pagini. Iniţial, data penstru publicarea tabelului era 24 august, dar a fost amânată din cauza vacanţei judecătoreşti.
Până la 14 septembrie va avea prima adunare a creditorilor, care va aproba Raportul care a generat starea de insolvenţă. Au fost inregistrate 381 de declaraţii de creanţe, dintre cei 839 de creditori notificaţi, a anunţat luni Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Băncile au o pondere de 69% în totalul masei credale.
Cele 10 bănci şi creanţele solicitate sunt:
Citi Europe Bank-31,182 milioane de euro sau circa 45 de milioane de dolari
Citi International Bank- 15.000 de euro
ING Bank Dublin- 97 de milioane de lei
ING Bank Amsterdam sucursala Bucureşti- 8 milioane de lei, respinsă ca fiind achitată
BRD GSG- 433,89 milioane de lei, cel mai mare creditor garantat
RBS Bank – 29 de milioane de euro
Banca Transilvania- 120 de milioane de lei
BCR -306,4 milioane de lei
Alpha Bank- 80 de milioane de lei
Citi Bank Londra- 1,876 milioane de euro şi 68.218 de lire sterline
„Creanţele salariale sunt în numar de 4.097 ,cu un total de 12,577 milioane de lei. Am admis 9,710 mil lei“, spune Borza, care a respins toate creaţele salariale solicitate de sindicate. „Creanţe bugetare de 536 ,63 milioane de lei (120 de milioane de euro) din care am admis 589.000 lei“, a spus administratorul juridic al Hidroelectrica. ANAF a solicitat înscrierea la masa credală cu 144 de milioane de lei, iar MECMA cu 381 de milioane de lei“, admise sub condiţia finalizării dosarului de cercetare penală 7774/1/2011 prin care unii directori ai companiei sunt cercetaţi. ANCOM a solicitat 27,122 milioane de lei.
Creditorii chirogravari sunt in numar de 275 cu creante de 696 de milioane de euro. Aici intră şi băieţii deştepţi, a declarat Borza, potrivit Hotnews.
Contractele bilaterale cu „băieţi deştepţi", managementul deficitar, contractul colectiv de muncă şi investiţiile neperformante au fost printre cei nouă factori principali care au condus la intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica, potrivit raportului administratorului judiciar Euro Insol, depus la Tribunalul Bucureşti.
Alţi factori mentionaţi în raport sunt seceta prelungită, vânzarile de energie pe piaţa reglementată, costurile cu apa uzinată, achiziţiile de energie de la terţi şi filialele Hidroserv.