Cu ce schimbări vine noua lege a pensiilor. Categoriile de angajați care se pot pensiona mai repede
0Noua lege a pensiilor vine cu o serie de noutăți legate de pensionare, inclusiv cu reducerea numărului de ani necesari pensionării în funcție de domeniul de activitate.
Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.
Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.
Începând cu data finalizării eşalonării prevăzute în anexa nr. 5, stagiul minim de cotizare contributiv, stagiul complet de cotizare contributiv şi vârsta standard de pensionare, prevăzute de prezenta lege, sunt majorate în funcţie de evoluţia speranţei de viaţă din România, la un interval de maximum 3 ani.
Cu cât se poate reduce vârsta de pensionare
Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:
conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă;
b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale .
c) cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau de prizonierat, în situaţia persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) -c) şi la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare.
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5, astfel
(2) Reducerea vârstei de pensionare prevăzută la alin. (1) se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.
ANEXA Nr. 1
LISTA cuprinzând personalul navigant din aviaţia civilă ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale
1. Personal navigant pe:
a) avioane turboreactoare şi turbopropulsoare de transport;
b) avioane clasice de transport public;
c) avioane clasice în misiuni sanitare sau de specialitate;
d) elicoptere şi avioane utilitare;
e) aeronave prototipuri la încercare în zbor.
2. Echipaje de recepţie în zbor a aeronavelor, instructori în şcoli, cursuri şi aerocluburi, pe:
a) avioane clasice;
b) avioane turboreactoare sau turbopropulsoare.
3. Personal de încercare în zbor a aeronavelor noi, de serie
4. Personal navigant de control în zbor
5. Personal tehnic care execută recepţia şi controlul tehnic în zbor al aeronavelor
6. Instructori în şcoli, cursuri şi aerocluburi de zbor fără motor
7. Personal de paraşutism profesionist care:
a) execută salturi din aeronavă în procesul de instrucţie, antrenament sau salturi speciale;
b) execută salturi pentru recepţia paraşutelor;
c) execută salturi din turnul de paraşutism;
d) desfăşoară activitatea de instructor de paraşutism la bordul aeronavei din care se execută salturi cu paraşuta.
8. Însoţitori de bord.
ANEXA Nr. 2
LISTA cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în care se desfăşoară următoarele activităţi
1. Activitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi şi muniţii pentru următoarele operaţii:
a) manipularea materiilor explozive: docheri, docherimecanizatori, conducători de utilaje portuare, mineri de suprafaţă şi artificieri;
b) manipularea materiilor toxice şi pulverulente, a produselor chimice şi petrochimice, a cărbunilor şi a minereurilor: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare;
c) fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor;
d) fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia;
e) asamblarea şi dezasamblarea focoaselor, şuruburilor portamorsă şi a detonatoarelor, în cazul în care elementele componente sunt încărcate;
f) asanarea terenurilor şi a apelor de muniţii, de produse pirotehnice, de materii explozive şi mine;
g) operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice;
h) delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.
2. Activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice, unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unităţi de fabricare a combustibilului nuclear, unităţi de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive, instalaţii radiologice şi alte instalaţii nucleare
3. Activitatea desfăşurată în subteran la construcţii hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri şi galerii
4. Activitatea desfăşurată în subteran: lucrări de construcţii, întreţinere şi reparaţii de tuneluri, de căi ferate, drumuri, precum şi galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m.
5. Activităţile desfăşurate în subteran în cadrul metroului pentru:
a) mecanic de locomotivă şi ramă electrică de metrou;
b) mecanic ajutor de locomotivă şi ramă electrică de metrou;
c) mecanic instructor.
6. Activitatea de revizie, întreţinere, exploatare şi reparaţie de la metrou, care se desfăşoară 100% în subteran
7. Activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor
8. Activitatea de exploatare portuară desfăşurată de docheri şi de docheri-mecanizatori
9. Activitatea desfăşurată de personalul navigant din unităţile de transport maritim şi fluvial, care lucrează în sala maşinilor de pe navele maritime şi fluviale cu capacitate de peste 600 CP
10. Lucrări permanente sub apă la suprapresiune: scafandri şi chesonieri
11. Activitatea desfăşurată de personalul de pe platforme marine
12. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în exploatări forestiere: fasonatori, corhănitori, funicularişti, tractorişti, conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori
13. Activitatea desfăşurată la forajul sondelor de ţiţei şi gaze: intervenţii, probe de producţie şi reparaţii capitale la sonde, combustie subterană, detubări sonde şi săparea puţurilor pentru repararea coloanelor la sonde; activitatea de operaţii speciale - pentru timpul efectiv lucrat la sondă; montarea-demontarea turlelor petroliere, cu excepţia turlelor rabatabile
14. Reparaţii şi întreţinere la mori cu capacitate mai mare de 7.000 t
15. Prelucrarea industrială a topiturii de sticlă prin suflare cu gura - operaţii executate complet nemecanizat la ţeavă, preluând priza din cuptorul de topire - şi din ţeavă de sticlă greu fuzibilă
16.
a) Prelucrarea topiturii de sticlă la maşini automate, semiautomate şi prese;
b) Alimentarea manuală a cuptoarelor de topit sticlă;
c) Cuptoarele pentru topirea sticlei.
17. Fabricarea fibrelor minerale artificiale din fibre şi fibre de sticlă
18. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de cocsificare a cărbunelui:
a) cocserie: maşina de şarjare, aşezarea şi etanşarea uşilor, încălzirea bateriilor şi a colectoarelor de gaze - platformele de pe bateriile de cocs şi semicocs, scoaterea uşilor, transportul cocsului la stins, stingerea şi sortarea cocsului;
b) sectorul chimic al cocseriei: chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea şi încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate şi fabricate;
c) arderea pe vatră în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere;
d) operaţia de gudronare a lingotierelor.
19. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la producerea electrozilor siderurgici şi de sudură:
a) măcinarea, dozarea, malaxarea, brichetarea şi presarea materiilor prime necesare fabricării electrozilor;
b) calcinarea cocsului de petrol şi a antracitului;
c) prepararea smoalei, a electrografitului, precum şi a deşeurilor crude şi a antracitului şi dozarea acestor componente;
d) coacerea, recoacerea, grafitarea şi impregnarea electrozilor;
e) recuperarea produselor cărbunoase;
f) prelucrări mecanice pe maşini-unelte speciale ale electrozilor siderurgici grafitaţi şi ale niplurilor, ale blocurilor de furnal.
20. Prepararea de minereuri: măcinare, flotare, filtrare
21. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de aglomerare:
a) sectorul de aglomerare din siderurgie: operaţiile de la maşina de aglomerare, reintroducerea în flux a şarjei neaglomerate - retur, expediţia aglomeratului;
b) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operaţie ce se execută sub silozuri;
c) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, şarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb;
d) prăjirea şi aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum şi granularea cuprului;
e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase.
22. Activitatea desfăşurată de personalul de la furnale:
a) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operaţie ce se execută sub silozuri;
b) instalaţia de dozare şi de încărcare a materialelor de şarjă, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preîncălzitoare de aer, curăţarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea şi expandarea zgurii, precum şi epurarea gazelor de furnal.
23. Activitatea desfăşurată de personalul din oţelarii:
a) încărcarea cuptoarelor, precum şi elaborarea oţelului în cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv instalaţii de retopire sub zgură şi tratament termic în vid, care au capacitatea de cel puţin 5 t pe şarjă;
b) turnarea oţelului prin procedeul continuu şi în lingouri la uzinele siderurgice;
c) pregătirea gropii de turnare, turnarea şi evacuarea oţelului;
d) cazanele recuperatoare de la oţelăriile cu convertizoare.
24. Activitatea din turnătoriile de fontă, oţel, neferoase sau materiale refolosibile neferoase, cu producţie industrială continuă, în care se execută şi operaţiile de dezbatere sau de curăţare a pieselor în hala de turnare
25. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de laminare la cald:
a) încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea şi refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea şi sortarea la cald;
b) încărcarea şi descărcarea cuptoarelor adânci - macarale Tiegler, precum şi macaralele de la scoaterea oţelului din cuptoarele cu propulsie;
c) încălzirea ţaglelor în cuptorul cu vatra înclinată pentru laminorul de 6 ţoli, precum şi încălzirea bandajelor şi a discurilor pentru roţile de material rulant; încălzirea oţelului pentru laminare în cuptoare adânci;
d) încălzirea, scoaterea şi transportul platinelor şi al pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă;
e) extragerea manuală a oţelului cald pentru laminare din cuptoare sau a ţaglelor din cuptoarele cu propulsie;
f) extragerea manuală a lingourilor sau a ţaglelor din cuptoarele cu propulsie; transportul manual al ţaglelor de la cuptor la linia de laminare;
g) striparea lingourilor şi curăţarea cu flacără a lingourilor, bramelor şi a ţaglelor, precum şi curăţarea cu ciocane pneumatice a lingourilor şi laminatelor.
26. Activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane şi prese de peste 200 kg/forţă
27. Activităţile efectuate de zidari-şamotori:
a) zidirea şi repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum şi a altor asemenea utilaje, cu cărămidă din silică sau cu cărămidă din silică asociată cu alte categorii de cărămidă refractară;
b) executarea la cald, la utilajele menţionate mai sus, a operaţiilor de zidire şi de reparare a zidăriei, indiferent de tipul de cărămidă refractară utilizată - activitate permanentă.
28. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la:
a) uscarea, prăjirea şi distilarea minereurilor cinabrifere;
b) distilarea şi purificarea mercurului în proces continuu; instalaţiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargentifere, activitatea de cianurare a minereurilor auroargentifere;
c) electroliza cuprului şi fabricarea industrială a pulberilor de cupru;
d) electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor;
e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase;
f) afinarea aurului şi a argintului;
g) fabricarea pulberii de aluminiu;
h) fabricarea feroaliajului şi a siliciului metalic.
29. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la producţia şi prelucrarea plumbului, zincului şi cositorului:
a) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, şarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb; rafinarea plumbului, inclusiv cupelarea; elaborarea aliajului plumbcadmiu;
b) topirea aliajelor cu peste 50% plumb şi turnarea de piese din aceste aliaje în procesul de fabricaţie industrială: topirea, elaborarea şi rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului;
c) fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb;
d) metalurgia zincului;
e) personalul care lucrează cu plumb din fabricile de celofibră-viscoză.
30. Activitatea de tratare şi acoperire a metalelor prin următoarele:
a) metalizarea cu nichel-carbonil;
b) instalaţiile de metalizare prin pulverizare cu jet de plasmă;
c) operaţiuni de tratamente termice efectuate în cuptoare care utilizează în exclusivitate gazul de cocs sau gazul de furnal;
d) deservirea cuptoarelor cu clopot pentru tratamente termice ale rulourilor de tablă şi benzilor de oţel;
e) instalaţii de zincare a tablelor, ţevilor şi profilelor în industria metalurgică;
f) operaţii de încălzire, tratament termic şi emailare prin pudrare a pieselor din fontă;
g) acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafaţa totală a pieselor care suferă această operaţie depăşeşte 20 m2/oră.
31.
a) Fabricarea abrazivelor din cuarţ - toate operaţiile aferente procesului de fabricaţie;
b) Granularea carburii de siliciu, a electrocorindonului şi finisarea pietrelor de polizor.
32. Activitatea de perforare, forare, împuşcare şi transport al materialului derocat în cariere, unde se folosesc excavatoare cu cupa mai mare de 4 m3 şi autobasculante mai mari de 25 t
33. Activitatea de sablaj uscat cu nisip, cu excepţia instalaţiilor ermetizate
34. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la fabricarea şi ambalarea negrului de fum
35. Activitatea de fabricare a diamantelor sintetice
36. Activitatea desfăşurată în instalaţiile care fabrică, vehiculează şi depozitează hidrogen sulfurat, de distilare a apei grele, de schimb izotopic şi de epurare a apelor reziduale cu hidrogen sulfurat
37. Fabricarea acrilonitrilului şi a derivaţilor cianici, în cazul în care se desfăşoară în aceeaşi instalaţie; utilizarea în industrie a acrilonitrilului
38. Curăţarea rezervoarelor şi tancurilor, precum şi a canalelor subterane care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice şi petrochimice
39. Activitatea desfăşurată în instalaţii de fabricaţie a benzenului şi tetraclorurii de carbon
40. Activitatea desfăşurată în instalaţia bitum - fabricarea, ambalarea, prepararea mixturilor asfaltice
41. Fabricarea fenolului
42. Activitatea desfăşurată în instalaţiile de fabricare a oxidului de etilenă
43. Activitatea desfăşurată în instalaţiile de electroliză pentru producerea clorului
44. Activitatea de fabricare a clorurii de vinil şi a policlorurii de vinil
45. Activitatea de fabricare a pesticidelor
46. Fabricarea şi utilizarea industrială de alfa şi betanaftilimină
47. Fabricarea şi ambalarea benzidinei
48. Fabricarea hidrobenzenului
49. Dozarea manuală a antioxidanţilor, a acceleratorilor şi a agenţilor de vulcanizare
50. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în leprozerii
51. Fabricarea ferodourilor - toate operaţiile; fabricarea şi prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest - toate operaţiile
52. Activitatea de trefilare, inclusiv decaparea cu acizi.
Anexa 3
LISTA cuprinzând unităţile care deţin avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale
Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu", localitatea Bucureşti
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu", localitatea Timişoara
S.C. OIL TERMINAL - S.A., localitatea Constanţa
S.C. OMV PETROM - S.A.
S.C. ALRO - S.A. Slatina
S.C. IUS -- S.A., localitatea Braşov
S.C. PETROSANTANDER ROMÂNIA - S.R.L., localitatea Arad
S.C. HIDROCONSTRUCŢIA - S.A., localitatea Bucureşti
Compania Naţională ROMARM - S.A. - Societatea Uzina Mecanică Plopeni - S.A., localitatea Plopeni
COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA - S.A. - Târgu Jiu
Compania Naţională ROMARM - S.A. Bucureşti - filiala S.C. CARFIL - S.A., localitatea Braşov
Compania Naţională ROMARM - S.A. - filiala S.C. UZINA MECANICĂ - SADU - S.A., localitatea Bumbeşti-Jiu
Compania Naţională ROMARM - S.A. - filiala S.C. TOHAN - S.A., localitatea Zărneşti
AGENŢIA ROMÂNĂ PENTRU SALVAREA DE VIEŢI OMENEŞTI, localitatea Constanţa
BA GLASS ROMÂNIA - S.A., localitatea Bucureşti
SNTFM "C. F. R. Marfă" - S.A., localitatea Bucureşti
SNTFC "C.F.R. Călători" - S.A., localitatea Bucureşti
S.C. NUCLEAR & VACUUM - S.A., localitatea Măgurele
Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară - Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti, localitatea Mioveni
S.C. ALS ROMÂNIA - S.R.L. Gura Roşiei, localitatea Roşia Montană
S.C. FORAJ SONDE - S.A., localitatea Craiova
Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, localitatea Timişoara
SCTM METROREX - S.A., localitatea Bucureşti
S.C. ARCELORMITTAL TUBULAR PRODUCTS ROMAN - S.A., localitatea Roman
S.C. AUTOMOBILE DACIA - S.A., localitatea Mioveni
S.C. HIDROJET - S.A., localitatea Breaza
S.C. ARCELORMITTAL GALAŢI - S.A., localitatea Galaţi
S.C. TMK - REŞIŢA - S.A., localitatea Reşiţa
Societatea Comercială Mittal Steel Hunedoara - S.A., localitatea Hunedoara
Societatea Naţională Nuclear Electrica - S.A. - Sucursala CNE Cernavodă, localitatea Cernavodă
Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu", localitatea Bucureşti
Societatea Naţională de Gaze Naturale ROMGAZ - S.A. - Sucursala de Intervenţii, Reparaţii Capitale şi Operaţii Speciale la Sonde Mediaş, localitatea Mediaş
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN-HH, localitatea Măgurele
Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, localitatea Roman
S.C. LAMINORUL - S.A. BRĂILA, localitatea Brăila
S.C. GRUP PETROL MARIN - S.A., localitatea Constanţa
S.C. RIG SERVICE - S.A., localitatea Constanţa
S.C. PROMEX - S.A. BRĂILA, localitatea Brăila
S.C. RULMENŢI - S.A. BÂRLAD, localitatea Bârlad
S.C. CUPRUMIN - S.A., localitatea Abrud
S.C. COS TÂRGOVIŞTE - S.A., localitatea Târgovişte
S.C. SATURN - S.A., localitatea Alba Iulia
S.C. WEATHERFORD ATLAS G.I.P. - S.A., localitatea Ploieşti
S.C. OLTCHIM - S.A., localitatea Râmnicu Vâlcea
S.C. SILCOTUB - S.A., localitatea Zalău
S.C. FORAJ SONDE - S.A., localitatea Ernei
Anexa 4
LISTA cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale
1. Balerin/Solist balet
2. Acrobat
3. Solist vocal de operă şi de operetă
4. Instrumentist la instrumente de suflat