Ciolacu: Guvernul va susține cu fermitate proiectul Neptun Deep. Va avansa conform graficului
0Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întrevedere cu delegația OMV Petrom condusă de Alfred Stern, director general executiv și președinte al consiliului de supraveghere OMV, în cadrul căreia s-a discutat despre evoluția proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră - Neptun Deep, precum și despre alte proiecte de investiții în domeniul energiei.

„Colaborarea strânsă între autoritățile guvernamentale, OMV Petrom și Romgaz face ca Neptun Deep să avanseze conform graficului. Guvernul va susține în continuare cu fermitate acest proiect, având în vedere beneficiile aduse României și românilor. În valoare de 4 miliarde de euro, această investiție va asigura energia necesară cetățenilor și economiei naționale și va face din România un jucător important pe piața europeană”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Adriana Petcu. Din partea OMV, la întrevedere au participat Alfred Stern, director general executiv și președinte al consiliului de supraveghere OMV, Cristina Verchere, CEO OMV Petrom, și Alexandru Maximescu, vicepreședinte OMV Petrom.
În prezent, OMV deţine 51,15% din OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, 20,69%, persoane juridice – 24,39% şi persoane fizice – 3,75%.
În septembrie 2023, Alfred Stern a avut o întâlnire cu Marcel Ciolacu, în cadrul căreia s-a discutat despre perspectivele proiectului exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Atunci, premierul Marcel Ciolacu a arătat că statul român susține cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce țării noastre independența energetică.
La finalul anului trecut, OMV Petrom anunța că a semnat un contract de aproximativ 140 de milioane de euro cu Halliburton România pentru servicii integrate de foraj. Acestea se adaugă contractului de 1,6 miliarde de euro anunțat anterior cu Saipem pentru instalațiile offshore, precum și altor contracte mai mici.