Christine Lagarde: Promit că vom face tot ce este posibil pentru a reduce inflaţia

0
Publicat:

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a promis vineri că instituţia pe care o conduce va face tot posibilul pentru a combate inflaţia, informează AFP.

BCE a majorat dobânda de referinţă în cel mai rapid ritm, Foto: Arhivă Adevărul
BCE a majorat dobânda de referinţă în cel mai rapid ritm, Foto: Arhivă Adevărul

Într-un mesaj video adresat europenilor îngrijoraţi de diminuarea puterii lor de cumpărare, oficialul a transmis: „Majorăm rata dobânzilor şi vom continua să o majorăm, într-un ritm susţinut, până când va fi la nivelul care va asigura o revenire rapidă a inflaţiei la ţinta noastră pe termen mediu de 2%", a declarat Christine Lagarde în mesajul său video. „Şi vom reuşi", a adăugat aceasta, informează Agerpres.

Începând din luna iulie, BCE a majorat dobânda de referinţă în cel mai rapid ritm înregistrat vreodată în istoria instituţiei, costul creditului în zona euro fiind majorat până acum cu 2,5 puncte procentuale, din care o majorare de 50 de puncte de bază a fost decisă la şedinţa de politică monetară din luna decembrie.

Inflaţia ridicată „afectează pe toată lumea, în special pe cei săraci", a subliniat Christine Lagarde.

Vă promit că vom face tot ceea ce este posibil pentru a reduce inflaţia", a adăugat fostul ministru francez al Economiei într-un moment în care scăderea puterii de cumpărare, ca urmare a exploziei preţurilor, a devenit o preocupare majoră pentru europeni.

Majorarea dobânzii de bază cu 50 de puncte de bază, la ultima şedinţă de politică monetară, ar putea deveni ,,noua normalitate pe termen scurt", a declarat separat vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos într-un interviu pentru cotidianul francez Le Monde.

La finele lui 2021, Christine Lagarde continua să afirme că, cel mai probabil, dobânzile nu vor fi majorate pe parcursul lui 2022, în condiţiile în care la acel moment inflaţia era percepută ca un fenomen trecător.

Însă războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a dus la explozia preţurilor la energie şi pe cale de consecinţă la o inflaţie accelerată în Europa, totul culminând cu o rată anuală a inflaţiei de aproape 11% în zona euro în luna octombrie.

Pe o notă mai fericită, Christine Lagarde a dorit să spună bun-venit Croaţiei în zona euro, care la 1 ianuarie 2023 va deveni cea de a 20-a ţară membră a zonei unice. Un eveniment pe care preşedintele BCE a promis că îl va sărbători.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, săptămâna trecută, să majoreze dobânda de referinţă cu 50 puncte de bază, a patra majorare consecutivă a costului creditului, în speranţa că dobânzile mai mari vor frâna o inflaţie record din zona euro, transmitea Reuters.

Consiliul guvernatorilor a decis astăzi să majoreze cu 50 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE şi, pe baza unei revizuiri substanţiale în sus a prognozelor de inflaţie, se aşteaptă să continue să le majoreze", se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi, 15 decembrie, a Consiliului guvernatorilor BCE.

Ca urmare a deciziilor adoptate joi, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 2,50%, 2,75% şi, respectiv, 2,00% începând cu 21 decembrie 2022.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite