Centura Bucureşti Nord: CNAIR, obligată să semneze contractul pentru lotul 3 cu o firmă din China

0
Publicat:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este obligată să semneze contractul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord cu China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), a transmis, miercuri, Asociația Pro Infrastructură (API).

Autostrada de Centură Bucureşti Nord, Foto: Facebook API
Autostrada de Centură Bucureşti Nord, Foto: Facebook API

,,Chinezii câștigă lupta epocală de pe Autostrada A0. După cea mai recentă decizie a CNSC de respingere a contestației celor de la Ictas, CNAIR este obligată de lege să semneze contractul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord cu China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC). Epopeea se încheie după trei ani și jumătate de la startul licitației dat în 06.06.2019, cu oferte depuse în 18.02.2020, după două reevaluări, trei runde de contestații și trei câștigători: inițial Nurol (Turcia), al doilea Ictas (Turcia) și CCECC în cele din urmă”, au scris reprezentanţii API pe pagina de Facebook.

,,Oficialii CNAIR s-au străduit din răsputeri să nu acorde contractul celor de la CCECC, prelungind artificial deznodământul, judecătorii dând dreptate chinezilor la fiecare acțiune în instanță. Ca să vă răspundem anticipat: ordonanța care practic interzice participarea companiilor din China la licitațiile din țara noastră nu se aplică în acest caz deoarece procedura de achiziție publică a fost lansată înainte de adoptarea actului normativ”, a continuat Asociația.

Potrivit sursei citate, cei 8,6 kilometri de autostradă fac legătura dintre Afumați (nod A0-DN2) și Pantelimon (DN3, nodul A0-DN3 nu este cuprins în acest contract).

Astfel, chinezii au termen de 12 luni de proiectare și alte 18 pentru execuție și trebuie să garanteze lucrările 5 ani.

Singurul tronson din cele 7 de pe Autostrada A0 care nu are constructor este lotul 1 A0 Nord, între Bâcu și Corbeanca.

,,Licitația a fost lansată tot în 06.06.2019 și povestea este aproape la fel de încâlcită. Așteptăm soluționarea contestației Intrakat depusă după reevaluarea ofertei Pizzarotti-Retter din 29 noiembrie 2022.”, menţionează API.

Centura Bucureşti

Bucureştiul va avea o nouă centură modernă - un inel de autostradă A0 de circa 101 kilometri diferit de actuala Şosea de Centură care ocoleşte Capitala. Pe partea de nord sunt circa 49,6 km împărţiţi pe patru loturi.

A0 Nord - Lot 1 (DJ601 - Corbeanca/DN1)

Lungime: 17,5 km, două noduri rutiere - DN1A şi DN7

Finalizare posibilă: 2025-2026

A0 Nord - Lot 2 (DN1/Corbeanca - DN2/Afumaţi)

Lungime: 19 km, două noduri rutiere - cu A3 şi DN1

Finalizare posibilă: Q2-Q3 2024

A0 Nord - Lot 3 (DN2/Afumaţi - DN3/Cernica)

Lungime: 8,6 km, un nod rutier cu DN2

Finalizare posibilă: 2025

A0 Nord - Lotul 4 (DN3-A2)

Lungime: 4,5 km, 0 noduri rutiere, pod mare peste râul Colentina

Finalizare posibilă: 2024

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite