Cazul Blue Air: Finanțele vor calcula dobânzi de recuperare aferente ajutorului de stat considerat ilegal

0
Publicat:

Comisia Europeană va transmite oficial în zilele ce urmează decizia de recuperare a ajutorului de stat considerat ilegal, acordat Blue Air, către autoritățile române, Ministerul Finanțelor urmând să calculeze dobânzile de recuperare.

Avion Blue Air la sol
Ministerul Finanțelor va calcula dobânzile de recuperare aferente ajutorului acordat Blue Air

Ulterior, suma totală de recuperat va fi transmisă Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea parcurgerii procedurilor de recuperare. Obligaţia de recuperare a ajutorului de stat este consideră îndeplinită atunci când se recuperează integral suma, inclusiv dobânzile, sau în cazul în care compania beneficiară este scoasă de pe piaţă, au precizat, la solicitarea Agerpres, reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

"Paşii procedurali care trebuie parcurşi în vederea recuperării ajutorului de stat sunt următorii: în zilele următoare va fi transmisă oficial autorităţilor române decizia CE de recuperare a ajutorului de stat. Decizia de recuperare va fi transmisă Ministerului Finanţelor care este furnizorul ajutorului de stat incompatibil constând în garanţia de stat acordată pentru contractarea unui împrumut în valoare de aproximativ de 33,84 milioane euro (garanţia de stat a fost încadrată ca şi ajutor de stat pentru salvarea companiei). MF va calcula dobânzi de recuperare aferente ajutorului de 33,84 milioane euro, suma totală de recuperat constând din soldul şi dobânzi de recuperare va fi transmisă ANAF în vederea parcurgerii procedurilor de recuperare (inclusiv executare silită) conform Codului de Procedură Fiscală. ANAF va actualiza periodic dobânda ajutorului de stat de recuperat până la recuperarea efectivă a tuturor sumelor. Se consideră îndeplinită obligaţia statului membru de recuperare a ajutorului de stat incompatibil atunci când se recuperează integral ajutorul de stat inclusiv dobânzile sau dacă compania beneficiară este scoasă de pe piaţă (lichidată)", au explicat reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că Ministerul Finanţelor va emite o decizie de recuperare a unui ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro de la compania Blue Air, urmare a unei solicitări a Comisiei Europene în acest sens.

"Speţa Blue Air cred că are undeva, rădăcini, până în vara lui 2020. În clipa de faţă vă pot spune că statul român are la dispoziţie instrumentele pe care le are în general în ceea ce priveşte recuperarea sau gestionarea unor litigii cu entităţi comerciale, mă gândesc, aşadar, tot la Ministerul Finanţelor.(...) Ministerul Finanţelor are competenţa şi va emite o decizie de recuperare în această speţă, după decizia comunicată astăzi, şi după aceea se declanşează procedura de executare silită cu tot ce implică ea împotriva Blue Air", a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă.

CE a cerut recuperarea ajutorului de stat ilegal de 33,84 milioane de euro

Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, aşadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat, iar România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei), se menţiona într-un comunicat de presă al Executivului comunitar, publicat vineri.

În aprilie 2023, Comisia a iniţiat o investigaţie detaliată pentru a evalua dacă un plan de restructurare a companiei aeriene Blue Air şi măsurile de ajutor implementate în sprijinul planului respectau normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate ("Orientările privind salvarea şi restructurarea").

Blue Air se confrunta cu dificultăţi financiare din 2019. În august 2020, Comisia a aprobat două măsuri în favoarea companiei aeriene: o garanţie publică de aproximativ 28 de milioane de euro (aproximativ 137 de milioane lei) pentru a acoperi daunele cauzate direct de pandemia de coronavirus şi o garanţie publică de circa 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei) aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere parţial nevoile de lichidităţi ale Blue Air în următoarele şase luni.

România a fost de acord ca, în cazul în care garanţia publică aferentă împrumutului pentru salvare nu va înceta după şase luni de la prima plată a ajutorului care a avut loc în octombrie 2020, să comunice Comisiei fie un plan de lichidare, fie un plan cuprinzător de restructurare a Blue Air. În aprilie 2021, România a comunicat un plan de restructurare care a fost apoi actualizat de mai multe ori. În noiembrie 2022, statul român a rambursat împrumutul şi a preluat o participaţie de 75% în societatea Blue Air, după ce compania aeriană şi-a suspendat activitatea în septembrie 2022.

În urma investigaţiei sale aprofundate iniţiate în aprilie 2023, Comisia a concluzionat că planul de restructurare a Blue Air nu era fezabil, coerent şi suficient de amplu pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene într-un termen rezonabil şi fără să denatureze în mod nejustificat concurenţa pe piaţa unică. Această concluzie a fost coroborată de incapacitatea Blue Air de a-şi menţine activitatea şi de cererea sa, din martie 2023, de deschidere a procedurii de insolvenţă. Planul de restructurare nu a fost actualizat nici în urma încetării activităţii, nici a iniţierii investigaţiei aprofundate.

Măsurile care sprijină un plan de restructurare inadecvat şi nerealist, care nu este susţinut de finanţări suficiente de pe piaţă din partea investitorilor după perioada de salvare, sunt ilegale conform normelor UE privind ajutoarele de stat. România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei), plus dobânda aferentă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite