Cât mai costă să închiriezi un apartament vechi
0În prima lună a anului 2012 s-au înregistrat scăderi în rândul chiriilor la garsoniere şi apartamente cu două camere, în timp ce în cazul locuinţelor cu trei şi patru camere preţurile chiriilor au crescut, potrivit raportului lunar de monitorizare realizat de anunțuriparticulari.ro.
Prețul mediu solicitat de proprietari pentru închirierea unei garsoniere în București s-a învârtit în ianuarie în jurul valorii de 228 de euro pe lună, cu 3% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Comparând chiria actuală cu cea vehiculată la începutul lui 2010 însă, observăm o variație de preț de -13%.
La apartamentele cu două camere, putem spune că s-a înregistrat o diferență mică la chiria solicitată comparativ cu ianuarie 2011, ajungând de la 326 de euro pe lună, la 323 de euro. La fel ca și în cazul garsonierelor, față de începutul anului 2010, s-a înregistrat o scădere de 13% a chiriilor la acest tip de unități.
În cazul apartamentelor de trei și patru camere, ianuarie 2012 a marcat prima creștere a chiriilor la început de an din 2008 și până în prezent. După 3 ani consecutivi în care pe intervale de 12 luni prețurile au înregistrat scăderi, chiria solicitată de proprietari pentru un apartament de 3 camere a ajuns acum la 469 euro/ lună, cu 2% mai mult decât în ianuarie 2011.
Creșterea la unitățile de 4 camere este și mai mare, între ianuarie 2011 și ianuarie 2012 înregistrându-se o diferență de 6%, de la 620 la 655 euro/ lună. Chiria solicitată de proprietari pentru un astfel de apartament rămâne totuși cu 15% mai mică față de acum doi ani.
“Raportându-ne la fluctuațiile înregistrate în anii trecuți, pentru 2012 nu ne așteptăm la oscilații semnificative de preț pe segmentul închirierilor. Dacă în 2009 și 2010 pe piața închirierilor se manifesta o efervescență crescută generată de valul de ieftiniri, începând din 2011, se poate vorbi de o stabilitate care s-a instalat pe această piață, o dată cu stagnarea chiriilor”, au declarat reprezentanţii siteului imobiliar anunțuriparticulari.ro.