Cât fură contrabanda cu ţigări din bugetul statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabanda cu ţigarete, care se ridică la aproximativ 17%, reprezintă încasări suplimentare la bugetul de stat de 35-40 de milioane de euro, susţine Dorel Fronea, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, bugetul de stat pierde annual din contrabanda cu ţigareţe 580-680 de milioane de euro.

„Traficul ilicit cu ţigarete este în diminuare. În luna mai a acestui an este 16,9% (procentul pieţei negre a ţigărilor din totalul vânzărilor - n.r.). Practic, dacă România avea 11,8% în iulie 2013, adică în ultima lună de funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor din România, a ajuns la 19,8% la un moment dat. Şapte-opt procente înmulţit cu 35 înseamnă că s-au pierdut 210-230 de milioane de euro pe an din traficul ilicit“, a declarat Dorel Fronea.

Direcţia Generală a Vămilor, din cadrul ANAF, a anunţat vineri reoperaţionalizarea echipelor mobile canine, ce face parte dintr-un nou plan de măsuri de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, a traficului cu droguri şi a crimei organizate. 

„Acţiunea de reoperaţionalizare a echipelor canine face parte dintr-un plan amplu de măsuri, care vizează combaterea comerţului ilegal cu ţigarete şi a traficului cu droguri, activităţi infracţionale care determină pierderi bugetare şi încurajează crima organizată. În acelaşi timp, vom continua acţiunile de combatere a grupărilor infracţionale organizate şi a fraudelor vamale“, a mai spus Fronea. În punctele vamale din România sunt active 43 echipe canine mobile, dintre care 31 sunt dedicate detectării ţigaretelor ilegale. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite